Bucureşti ca prin vis

Observator cultural, 3 decembrie 2010

Un excelent interviu cu scriitoarea germană Katja Lange-Müller, născută în Berlinul de Est şi cu o biografie mai ceva ca un roman, semnat de Alina Purcaru. 

La începutul anilor ’90, imediat după Revoluţie, Katja Lange-Müller ajunge pentru prima dată în România: „Mai ales Bucureştiul din vremea aia îmi apare ca prin vis. Purta încă urme de la Revoluţie: zidurile erau încă ciuruite de gloanţe. Stăteam într-un apartament din Piaţa Unirii, închiriat la negru, şi-mi aduc aminte că seara băteau la uşă oameni care voiau să-i viziteze pe proprietari şi dădeau peste mine! Sigur că nu legam o boabă în română, dar aveam mereu ţuică în casă. M-am simţit ca un pasager clandestin pe un vapor. Dar şi ca un voayeur! Cartierul evreiesc, pe jumătate distrus, era încă acolo, la fel şi micul Teatru Evreiesc. Îmi amintesc că am cumpărat nişte pui anemici de la Circul Foamei şi că aveam mereu pietre în buzunar să gonesc cîinii. Am deschis bine ochii, mi-am notat diverse lucruri. Uimitoare însă mi s-a părut această trecere la un capitalism aflat la cel mai jos nivel, dar nu prin Occident, ci pe filieră orientală. Ieşeau ca din pămînt nişte cîrciumioare din blocuri părăginite, deşi doar pe jumătate terminate, se vindea vin vărsat fără etichetă, era o atmosferă suprarealistă. Şi eu, care veneam din RDG, nu mă puteam abţine să nu fac comparaţii. Am înţeles imediat că, în comparaţie cu situaţia din România, regimul din RDG era un fel de balet pentru hamsteri. Pentru mine, comparativ cu ce-a fost în România, dictatura din RDG mi se părea ca un desen animat! Am înţeles imediat că situaţia de aici a fost mult mai dură şi sărăcia mult mai cruntă. (…) Mă aşteptam, într-un fel, să văd euforie, dar nu era vorba de aşa ceva. În schimb, erau nervi, luptă pentru lucrurile zilnice, certuri, chiar între scriitorii români, multă neîncredere, paranoia. Îmi pare rău că nu ştiam mai multă română încît să intru mai în profunzimea lucrurilor.“