Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor, „Egal. Artă şi feminism în România modernă“, Marea carte a inumanității

23 decembrie 2015   La zi în cultură

Matthew White, bibliotecar la Tribunalul Federal din Richmond, Virginia, pasionat de istorie şi „atrocitolog“, după cum se descrie el însuşi, a publicat în 2011 un amplu volum (peste 800 de pagini) despre cele mai cumplite o sută de atrocităţi care au făcut cel mai mare număr de victime din istorie – de la Războaiele Medice pînă la Africa zilelor noastre. Traducerea în limba română (Dana Ligia Ilin) a apărut anul acesta la editura Humanitas, cu titlul

Merită citită. (Matei Pleşu)

Pentru gamer-i, iubitori de mmorpg-uri în mod special, am întocmit o scurtă listă cu jocuri noi, încă neîncercate, însă vizionate și verificate pe YouTube: Drakesang online și Skyforge, cu o grafică de-a dreptul surprinzătoare, Everquest next, un joc pentru next generation în care decorul poate fi modificat de jucător, Lost Ark și Guild Wars 2, ambele prietenoase și care din nou arată bine, Albion online, o lume vastă medievală unde poți să fii oricine, în funcție de ce arme folosești, H1Z1 – un joc de supraviețuire într-un open world. Asta nu înseamnă că renunț la mmo-ul pe care îl joc de cinci ani și unde s-au înfiripat frumoase prietenii: Atlantica online. (Adina Popescu)

Pe timpanul de sud al mănăstirii Surpatele se află o ilustrare a unei stihiri ce se cîntă la vecernia Crăciunului: „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? (…) Îngerii – cîntarea, cerurile – steaua, magii – darurile, păstorii – minunea, pămîntul – peştera, pustiul – ieslea, iar noi pe Maica Fecioară.“ (Ruxandra Mihăilă)

În seria „Igloo Patrimoniu“ a apărut al doisprezecelea album (bilingv) de colecţie:

240 de pagini pline cu fotografii de Șerban Bonciocat, plus studiul introductiv şi textele de prezentare semnate de Cristian Brăcăcescu a celor mai reprezentative 24 de biserici de lemn sălăjene semnificative arhitectural, unele foarte puţin cunoscute. „Cînd vorbeşti de biserici din lemn, în general lumea se gîndeşte la Maramureş, deşi asemenea lăcaşuri se vor fi durat şi există încă pe tot cuprinsul ţării. Bisericile din Sălaj trăiesc astăzi, pe nedrept, în umbra mai cunoscutelor surori maramureşene… Sper ca acest album să însemne o minimă reparaţie morală“, scrie Bruno Andreșoiu în prefața albumului, despre care puteţi afla mai multe pe

(Marius Chivu)

Acum doi ani, Simona Tache și Mihai Radu și-au adunat textele din Cațavencii și au publicat  

A ieșit un volum amuzant, un ping-pong în care clișeele de gen sînt aruncate cu multă ironie în aer. Acum revin cu

(Editura Trei, 2015). Am zis c-o răsfoiesc puțin și am trecut de jumătate. (Ana Maria Sandu)

„O sensibilitate specific feminină nu există în artă pentru simplul motiv că inteligenţa şi arta nu au sex. Feminin şi masculin sînt calificative ce nu corespund nici unei realităţi în artă. Un desen de-al meu dur, colţuros şi sigur poate fi mult mai viril decît un buchet de liliac alb lîngă un plic violet al cine ştie cărui pictor. Sensibilitate specific feminină nu există legată de sexul creatorului, ci numai de felul lui de a fi“, spunea pictorița Nina Arbore. La Muzeul Național de Artă al României s-a deschis expoziția „Egal. Artă şi feminism în România modernă.“ (Matei Martin)

Alte două filme de Crăciun care sînt acum pe ecrane,

(Jonathan Levine, 2015) și

(Michael Dougherty, 2015), ambele mai bune decît mă așteptam: cel dintîi, aparent o comedie grosieră „pentru bărbați“, dar, de fapt, mai profund și cu mai multă imaginație decît credeam; cel de-al doilea, o invitație gotică și grotescă, prin mecanisme reverse, la spiritul Crăciunului, cu niște personaje negative, de cărți poștale vechi, simpatice. (Iaromira Popovici)

Mai multe