Banda lui Khun Narin

● Khun Narin’s Electric Phin Band, Khun Narin’s Electric Phin Band, Innovative Leisure Records, 2014.

De o vreme încoace, totul e minunat de simplu: intră pe awesometapes.com (numit cîndva Awesome Tapes From Africa), site-ul americanului Brian Shimkovitz, în fapt un agregator de muzică produsă în Africa şi imprimată pe un format seducător şi efemer, caseta magnetică. Sau pe Radiodifussion Internasionaal Annexe, un alt blog care adună muzici din lumi situate întotdeauna în afara „sistemului“, în sfera „outernaţională“ – aşa cum o numea Ion Dumitrescu într-un text publicat în revista online

*. Din Volta Superioară pînă în Georgia, din Gabon pînă în Pakistan, căutătorii de comori şi prinţii obscurităţilor sapă, sapă, sapă fără odihnă… Lucrurile acestea au făcut posibilă apariţia unor

-uri care în ultimul timp şi-au arogat un eşantion consistent de

precum Sublime Frequencies sau, parţial, Finders Keepers. Şi, în acest context, artefacte muzicale din epoci şi culturi marginale au ajuns să orbiteze şi uneori să intersecteze un centru un pic mai permisiv în a se lăsa vizitat (fecundat?).

În 2013, un site bine înfipt în părţile luminoase şi întunecate ale istoriei

ului, Dangerous Minds, posta pe prima pagină un text cu un titlu degrabă clickabil: „Mindblowing Psychedelia From Thailand“.**

Dedesubt, fotografia granulată a unui bărbat desculţ, aşezat pe un covor cu motive asiatice, ţinînd în mînă o ciudată chitară cu două grifuri terminate în capete de dragon. Chitara ciudată e un

, un instrument popular cu două sau trei corzi metalice, foarte cunoscut în partea de nord-est a Thailandei. Iar bărbatul desculţ — membru al unui grup muzical local, angajat să cînte la o ceremonie şi a cărui muzică este amplificată de un incredibil sistem de sunet. Ce se aude şi se vede în video-ul care însoţeşte materialul din DM e un festin la care participă, pe lîngă public, un bas, cîteva instrumente de percuţie şi un

. Muzica e absolut fantastică, e groove, drone şi garage, noise, funk şi psych rock, înecate în

şi

, dar în esenţă e muzică rurală (în sensul în care country-ul american e rural/excentric şi în sensul în care Îngerii Negri — e un exemplu care-mi vine rapid în minte, pentru că i-aş vedea cîntînd într-o atmosferă asemănătoare celei din film — a fost o fabuloasă formaţie de mahala/excentrică) thailandeză. Sau

, după numele pe care îl poartă acolo. 

Postarea aceea de pe Dangerous Minds l-a făcut pe Josh Marcy, angajat al unei agenţii de publicitate din Los Angeles, să ia primul avion spre Bangkok şi să pornească în călătoria vieţii lui pentru a (re)descoperi ceea ce a văzut pe DM: „banda lui Khun Narin“/Khun Narin’s Electric Phin Band. Iar rezultatul acestei excursii este un album — primul lansat în afara graniţelor propriei ţări de această trupă, înregistrat în faţa unui templu budist şi produs de Marcy împreună cu Innovative Leisure Records — care-şi merită absolut toţi banii.  

* Publicaţia poate fi accesată la adresa the-attic.com, iar textul lui Ion Dumitrescu, „The Outernational Condition“, la

**

Paul Breazu este jurnalist.