Avanpremieră editorială: „Cișmigienii”, de Eugen Cadaru
Dilema veche vă prezintă în avanpremieră un fragment din romanul Cișmigienii de Eugen Cadaru, în curs de apariție în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.
Cum ar fi fost România dacă la sfîrșitul celui de-al Doilea Război Mondial nu ar fi fost ocupată de Uniunea Sovietică? Ce ar fi discutat Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu într-o frumoasă dimineață a anului 1971, la o cafea și o bere rece în Grădina Cișmigiului? Există oare vreun motiv pentru care România ar putea fi numită Grădina Maicii Domnului?
„Eliadesc, scris cu pasiune, romanul lui Eugen Cadaru pare o continuare firească a prozei interbelice, în care se întîlnesc personaje reale și ficționale și marile teme legate de timp, trecere, ritualuri. Atmosfera interbelică, reconstituită riguros în anii ’70 ai unui trecut alternativ, face ca personajele să fie foarte veridice. Eliade, Cioran, Ionescu, Țuțea și Vulcănescu prind viață în discuții care evocă operele lor sau în plimbări tihnite printr-un București idealizat. Scris cu implicare și cu talent, Cișmigienii lui Cadaru este un roman cu temă nostalgică și aspirații înnoitoare, construit atent și fermecător, cu eleganță estetică.” (Doina Ruști)
„Eugen Cadaru face o figură singulară între scriitorii de fantastică ai celei mai recente generații prin felul în care introduce ruptura de sorginte fantastică în realitatea ficțională, abstractul «marii taine» fiind înlocuit de concretul exemplelor de interferență a neobișnuitului magic cu realitatea cotidiană. O sursă pentru efectul estetic cu semnătura «Eugen Cadaru» este aceea că salvarea raționalității nu se poate face fără acceptarea datului irațional, «magic», realitatea completă neputînd fi redată decît prin realism magic. Dacă îmi permiteți jocul de cuvinte, cel puțin în cadrul generației sale, Eugen Cadaru este singurul cu acces magic la realitate.” (Cătălin Badea-Gheracostea, Observator cultural)
Eugen Cadaru (n. 1973, București) a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București. În 2009 a obținut doctoratul în Cinematografie și Media la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, cu o teză intitulată „Realismul magic în arta cinematografică”. Este prezent cu povestiri în antologiile: Ferestrele timpului (2013), Lumi stranii (2014), Argos Trei (2017), Ficțiuni centenare (2018), Antologia prozei românești science-fiction (2018). A mai publicat A opta zi e‑n fiecare noapte (2014) și Misterioasa scrisoare a domnului Tesla (2017). Povestirile sale au fost recompensate cu numeroase premii naționale (Premiul Convenției Naționale RomCon 2015; Premiul Convenției Naționale RomCon 2017; Premiul „Ion Hobana” 2018), precum și cu Premiul de încurajare al Societății Europene de Science-Fiction, acordat în cadrul Convenției Eurocon 2014 Dublin.
***
Cișmigienii (fragment)
Se auziră nişte trepte scîrţîind şi, ca la un semn, cei doi se uitară spre scara de lemn care ducea spre etaj. Un bărbat tînăr – să fi avut în jur de treizeci de ani – cobora cu pasul măsurat. Dragoş îi remarcă imediat privirea dreaptă, fruntea înaltă şi ochii la fel de verzi ca ai Nadiei. Totul – barba deasă şi foarte îngrijit tunsă, sacoul sobru, cămaşa albă, pantalonii negri, pantofii de lac şi chiar şi cravata aranjată perfect – îl făcea pe nou-venit să rezoneze cu imaginea unei persoane ceva mai mature decît vîrsta pe care o avea.
— El este Alexandru, fratele meu. Student la teologie ortodoxă în ultimul an şi vajnic cenzor al planurilor mele de dezvoltare a Galeriei.
Nou-venitul termină de coborît scările şi preciză:
— Nu cenzor, Nadia, ci critic. Eu nu te oblig să faci sau să nu faci ceva, ci doar îţi atrag atenţia unde eşti pe cale să greşeşti.
Fata se încruntă.
— Da, dar este suficient ca să‑mi faci viaţa amară.
Celălalt ridică din umeri.
— Nu eu ţi‑o fac amară, ci tu ţi‑o faci aşa, din pricina dorinţei tale de a avea succes indiferent de consecinţe.
Chipul fetei se înnegură şi mai mult. I se adresă lui Dragoş:
— Îl auzi cum vorbeşte? De parcă s‑ar prăbuşi lumea pentru o expoziţie de nuduri!
Alexandru privi spre albumul care, în continuare, se afla deschis pe masă.
— Nadia, ţi‑am mai spus: sub camuflajul aparent inofensiv al expresiei artistice, acele imagini stîrnesc instinctele primare ale oamenilor. Îi vor perturba. Asta e tot. Iar tu vei plăti într‑o bună zi pentru asta, pentru că egoismul întotdeauna aduce durere celui ce se lasă condus de acesta. Ştiu că sună ca o lozincă şi că nimănui nu‑i place să renunţe la egoism, dar, draga mea soră, limitarea acestui impuls este singura cale spre a trece cu bine prin viaţă.
Fata era exasperată. Căută spre Dragoş.
— Vezi ce îmi spune? Cum să pot eu lucra pentru Galerie în condiţiile astea?!
Dragoş cîntări cele auzite, apoi se adresă, cu precauţie, celuilalt:
— Înţeleg, din ceea ce spune sora dumneavoastră, că urmează să deveniţi preot.
Alexandru Reisner negă:
— Nu, nu am această intenţie. Preoţia este o responsabilitate foarte mare şi eu nu sînt pregătit pentru a mi‑o asuma. A spovedi oameni, a le fi părinte duhovnicesc, a‑i îndrepta spre cele bune, a fi coresponsabil pentru mîntuirea lor presupun o foarte mare înţelepciune. Iar eu nu cred c‑o deţin, deocamdată.
Dragoş făcu semn din cap, arătînd că a înţeles. Celălalt continuă:
— După ce voi termina facultatea, voi încerca să rămîn la catedră pentru a preda istoria patristică, iar în paralel voi urma un doctorat cu aceeaşi temă şi voi colabora în presă la reviste de gîndire ortodoxă.
— Am înţeles.
Celălalt îl cercetă cu atenţie.
— Dumneavoastră?
Dragoş răspunse scurt:
— Eu urmez filozofia. Sînt în penultimul an.
Nadia surîse şi adăugă un pic maliţioasă:
— Trebuie să ştii, Dragoş, că fratele meu nu are o părere foarte bună nici despre filozofie în general. O socoteşte a fi tot aşa, un fel de rătăcire, ca şi arta care nu exprimă strict viziunea sa despre Univers.
Ebook-ul este disponibil aici: https://www.polirom.ro/web/polirom/ebook/-/ebook/7254.