„Autentic, original“

20 mai 2010   La zi în cultură

De trei luni, presa culturală din Germania nu se mai satură de acest scandal. Povestea a început ca un policier – e vorba de un furt (intelectual), a continuat în stil roman noir, s-a amplificat, devenind thriller, iar acum începe să semene a telenovelă. Protagonista e o tînără scriitoare, Helene Hegemann. E autoarea celui mai mare plagiat din ultimul deceniu. Pînă să se descopere plagiatul, presa culturală declara, la unison, că romanul ei intitulat Axolotl Roadkill reprezintă cel mai bun debut din ultimii zece ani. Autoarea, acum în vîrstă de 18 ani, a început să scrie acest roman pe cînd avea doar 16 şi povesteşte despre întîlniri şi experienţe care, teoretic, îi sînt interzise pînă la majorat: partuze, consum de droguri, violenţe etc., totul într-un limbaj piperat-inventiv, pe care cu siguranţă nu ar fi putut să-l înveţe la orele de limbă şi literatură germană de la liceu. Biografia ei explică tonul tăios, revolta, psihoza şi atitudinea antisocială din acest roman de autoficţiune: părinţii (artişti) divorţaţi; copil lăsat de izbelişte, printre prieteni şi colegi dubioşi; mama îi moare (de cancer). Încă înainte să apară Axolotl Roadkill, autoarea era deja (oarecum) cunoscută, pentru două proiecte artistice în acelaşi spirit: filmul Torpedo şi piesa de teatru Ariel 15. La apariţia romanului (ianuarie 2010), Die Zeit a apreciat „jargonul de futut-borît care se suprapune peste zgomotul de fond al prezentului nostru“ şi l-a situat „undeva între Bonjour, tristesse şi Crazy“. Şi Die Welt, Der Spiegel, Suddeutsche Zeitung şi Frankfurter Allgemeine Zeitung au avut numai cuvinte de laudă pentru limbajul „autentic“, „original“ şi „tare“, inventat de Hegemann.

Numai că, la nici două zile după apariţie, s-a demonstrat că unele pasaje au fost preluate direct, fără consemnarea sursei, dintr-o altă operă literară. A copiat dintr-un roman publicat pe blog tot de-un tînăr, dar ceva mai mare, de 21 de ani. Airen – aşa se numeşte bloggerul – a explicat, după ce s-a deconspirat plagiatul, că a scris o poveste „originală“, nu neapărat „autentică“. Cînd a fost constrînsă să se scuze, autoarea-plagiatoare a plagiat încă o dată, afirmînd că „nu există originalitate, doar autenticitate“. De fapt, tocmai pe asemenea jocuri intertextuale se bazau cele două romane.


Reproşurilor cu privire la plagiat, Hegemann le-a răspuns explicînd că „a copiat“ de la Airen pentru că îl consideră un „mare scriitor“. Cînd a preluat pasaje din cartea lui, nu a vrut decît să intre într-o formă de comunicare cu el. Ghilimele sau note, care să indice că e vorba de citate, nu apar nicăieri, dar asta ar fi vina editurii, care nu a înţeles ce şi cum a preluat ea – a spus Hegemann. Editura şi-a asumat doar o parte din vină – anume faptul că nu a verificat dacă opera e originală –, însă şi-a apărat, discret, autoarea: ce pretenţii poţi să ai din partea unei tinere scriitoare crescute în spiritul culturii promovate pe Internet?

Din tot acest scandal, editura Ullstein a avut cel mai mult de cîştigat: cartea se află, de săptămîni bune, pe primele locuri în topul vînzărilor de beletristică. Apariţiile lui Hegemann în presă – pentru că, de cînd cu lansarea cărţii (şi descoperirea plagiatului), a devenit vedetă – stîrnesc interes. Die Zeit, o revistă serioasă şi prestigioasă, a publicat săptămîna trecută un articol lunguieţ şi lăcrămos în care autoarea se plînge de campania mediatică prin care este discreditată sistematic şi în care încearcă – pentru a cîta oară? – să explice inexplicabilul. Un interviu ar fi fost, cu siguranţă, mai puţin autentic decît monologul, dar măcar nu ar fi dat senzaţia de solidaritate a redacţiei, măcar ar fi zădărnicit atitudinile de victimă ale tinerei care nu conteneşte cu văicărelile: se simte exclusă. Exclusă? Numai despre ea se vorbeşte! Pe Internet numele ei aduce un trafic uriaş. E aproape la fel de cunoscută ca unul dintre detractorii ei, Günter Grass, pe care elevii germani care-i studiază opera la şcoală (ca orice clasic-contemporan, e în manuale) aproape că l-au uitat. Pe Hegemann o citează fără s-o citească: Hegemann, cea cu plagiatul…

Mai multe