Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“

Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist (Hans Holländer, „Ars inveniendi et ars investigandi: zur surrealistischen Methode“, Wallraf-Richartz-Jahrbuch, XXXII, 1970). Opera lui Llull este dominată de ideea descoperirii principiilor unei cunoașteri care presupune găsirea unei clavis universalis, alăturînd cabala și alchimia, scrierile artificiale și un sistem universal de memorare. În Ars magna, Ramon Llull descrie un sistem mnemotehnic și invenția unui dispozitiv rotativ compus din cercuri concentrice, pătrate și triunghiuri care combină literele alfabetului și diferite noțiuni „naturale“ și „supranaturale“, pentru a ajunge la cunoașterea armoniei universale. „Aparatul“ inventat de Llull în secolul al XIII-lea urma să demonstreze teoria potrivit căreia întregul univers se prezintă ca un ansamblu uriaș de simboluri ce pot fi ordonate sub forma unei scala naturale în vederea unei minuțioase reconstrucții, enciclopedice, a ierarhiilor lumii (Paolo Rossi, Clavis Universalis. Arts de la mémoire, logique combinatoire et langue universelle de Lulle à Leibniz, Édition Jérôme Millon, 1993). Ars magna inventată de Llull avea să aibă o influență deosebită asupra lui Paracelsus, Giovanni Battista della Porta, Athanasius Kircher și Abatelui Trithemius, autori ale căror scrieri erau apreciate de suprarealiști.

Ficțiunile Plimbare (Promenade) și Castelul Magilor (Château des Mages), pe care Victor Brauner le scrie la Marsilia în anul 1941, trimit la lecturile ezoterice de la care pictorul se inspiră: „Voi cunoşte memorabilul secret al ELIXIRULUI, «apa vieţii mele», care a pasionat alchimişti şi geometri, oameni de ştiinţă, artişti şi căutători minuţioşi din secolele trecute. Voi fi EU, în sfîrşit, cel care, pentru prima oară în istoria oamenilor, voi «cunoaşte» şi atunci nimic nu-mi va mai sta în cale, voi intercepta tot ceea ce era în întuneric, voi şti tot ceea ce nu se ştia. Nu va mai exista necunoscut“ (Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Georges Pompidou, Paris). Descrierea unui drum „iniţiatic“ pe care „căutătorul“ din ficţiunea Castelul Magilor îl parcurge corespunde întru totul imageriei suprarealiste: „Drumul pe care mergeam acum schimba tot ceea ce se ştie în acest domeniu, avea acea particularitate care-l făcea să dispară cu totul, era un drum lipsit de drum. (…) Mergeam prin aer şi era mai simplu şi mai agreabil, era aşa cum visăm cîteodată“. Situat pe un fel de insulă, locul unde se află Castelul Magilor poate fi întrevăzut foarte vag, în cer: „O întindere acoperită de plante geometrice, dar plantele, văzute de aproape, erau compuse, de fapt, din cercuri, cuburi, pătrate şi piramide, foarte regulate şi dintr-o materie cu totul alta decît cele cunoscute, le-am fi luat drept pietre preţioase, diamante, safire, ambră“. Descrierea Castelului Magilor aminteşte construcţiile utopice de care se foloseşte arta mnemotehnică: „În sfîrşit, am ajuns în faţa unei construcţii somptuoase, care nu avea nimic comun cu ceea ce ne putem imagina ca locuinţă sau castel, era ca un desen minuţios, dînd impresia că totul se petrecea în două dimensiuni sau în plan. Acea construcţie din sticlă sau din alte elemente transparente era o imensă broderie şi amintea arhitecturile mediumnice, avînd, în acelaşi timp, consistenţa mirajului sau a ectoplasmei“. 

Practicile mnemotehnice presupun folosirea unor simboluri, imagini, litere sau semne care trimit la noţiunile care urmează a fi memorate. În ficțiunea Promenade, „marea paradă a celor 25 de semne premonitorii“, descrierea și etichetele obiectelor enumerate amintesc de sistemul de cunoaștere și memorare al lui Llull: 1. o bucată de lemn (Cer); 2. încă o bucată de lemn (Culoare); 3. o bucată de pînză / rest al unui pansament (Furtună); 4. o floare uscată / probabil mac (Labirint); 5. o sîrmă neagră, cu interiorul de culoarea cuprului (Păr); 6. o piatră de rîu (Cîntec); 7. un deget de mănușă / probabil o mănușă de femeie (Inimă); 8. un băț de chibrit pe jumătate ars (Lacrimă); 9. un muc de țigară (Interzonă); 10. o bucată de biscuit / de genul biscuiților militari (Belladonna); 11. un șiret de pantof (Indiscreție); 12. o jumătate de coajă de ou (Jumătate); 13. un sîmbure de cireașă (Ciclop); 14. o floare de magnolie uscată (Castel); 15. o periuță de dinți (Perlă); 16. un creion de culoare verde (Tortură); 17. o peniță de scris de felul penițelor pentru scrierea rondă (Degete); 18. un flacon de apă de colonie fără apă de colonie (Spermă); 19. un plic gol care avea un timbru mexican (Cafea); 20. o gravură de mici dimensiuni fără ramă reprezentînd o frumoasă femeie pieptănîndu-și părul bogat (Vampira); 21. o fotografie veche a unui tînăr îmbrăcat în marinar (Omorît); 22. un biberon (Păun); 23. un lacăt (Saltea); 24. o cheie mică de valiză (Pește); 25. o bucată dintr-un tablou pictat pe lemn, un fragment în care putem distinge obrazul din profil al unei femei adormite, părul său terminîndu-se printr-un cap de animal. Totul lasă impresia că a trecut prin foc, deoarece este foarte patinat și ars pe margini și afumat (Iconoclast). Înșiruirea obiectelor și etichetele trimit la celebra asociere între o mașină de cusut, o umbrelă și o masă de disecție din scrierile lui Lautréamont, devenită emblemă a creației suprarealiste. 

Concepută pentru a sugera un parcurs iniţiatic, povestirea Castelul Magilor culminează prin descoperirea unui enorm Ou, unul dintre simbolurile pietrei filozofale în tratatele de alchimie: „Brusc, întregul aparat se punea în mişcare vertiginos şi, ca într-un desen, apărea o materie care devenea din ce în ce mai incandescentă, iar la momentul culminant, cu o mişcare centrifugă, de o rapiditate fulgerătoare, forma născîndă prindea viaţă şi eu urmăream apariţia acelei forme care avea să devină un enorm Ou“.

În opera lui Llull, operațiile alchimice reprezentau „transmutații de ordin spiritual“ al căror punct suprem este simbolizat prin „soarele terestru“ (piatra filozofală). Robert Rius publică, în placheta Frappe de l’écho, un fragment din scrierile lui Ramon Llull (Arbre de la Science), în care o figură circulară este alcătuită din elementele primordiale: „Figura circulară este amestecul elementelor, focul intră în apă spre a-i transmite căldura lui, dar fără ca acea căldură să renunțe la scopul său inițial care e focul; aerul își ia din apă umiditatea, apa răcorește pămîntul pătrunzînd înăuntrul lui, iar pămîntul se usucă la foc pentru a atinge uscăciunea. Din această cauză, ciclul parcurs de elemente se regăsește în măr și în capul omului“ (Robert Rius, Frappe de l’echo, Éditions surréalistes, 1940). Gravura realizată de Victor Brauner pentru placheta lui Rius prefigurează trei „stadii“ sau „trepte“ prin care o formă ovală, „piatră“ sau cristal, se transformă într-o figură înconjurată de mici flăcări care-i conferă un caracter solar fiindcă sugerează obrazul unei fiinţe delicate, al cărei cap este încununat de petalele florii-soarelui. Simbol al pietrei filozofale, „soarele terestru“ din gravură este omagiul adus de pictor misticului catalan, inventatorul artei universale. 

Spre sfîrșitul anilor 1950, Brauner realizează o serie de tablouri pe care le numește „portrete de substituție“ sau „unelte spirituale“ în care sentimente, emoții și amintiri sînt redate prin contururile unor „portrete“ imaginare (L’intelligence, 1956, Origine de l’amour, 1957, Architecture de la génération, 1958, Résignation, 1959). Printre „portrete“ se numără și cel cu titlul Amintire de călătorie (Souvenir de voyage, 1957), în care silueta unui vapor navigînd pe ape se confundă cu trăsăturile figurii umane pentru a aminti un episod autobiografic, cel al călătoriei cu vaporul pe Dunăre întreprinsă de familia Brauner în anul 1914, călătorie care îl impresionase pe artist. Ansamblul lucrărilor realizate începînd cu anul 1955 sugerează construcția unui „alfabet de semne“ asemănător ramificaţiilor „arborelui“ lui Llull în care „imagini“, forme geometrice, simboluri, litere şi cifre trimit la noțiunile căutate pentru a fi memorate.

Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).