Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului

La începutul anilor 1940, André Breton propune crearea unui nou mit, cel al Marilor Transparenţi, imaginînd existenţa unor „fiinţe“ care populează spaţiul insesizabil al unei lumi tenebroase, confuze sau misterioase, un spaţiu intermediar aflat între real şi imaginar: „În jurul nostru circulă, probabil, fiinţe construite în acelaşi plan cu noi, dar diferite…“ (André Breton, Prolégomènes à un troisième manifeste du surréalisme ou non, 1942). Creația suprarealistă, literară sau plastică, este populată de ființe care interacționează între lumile reală și imaginară, între natură și univers, într-o existență „alta“. Reflectînd „viaţa interioară“ în continuă transformare, creația lui Victor Brauner este, la începutul anilor 1940, oglindirea unei lumi schimbătoare, ale cărei „faţete“ dezvăluie stări emoţionale. Folosind un procedeu de substituție, artistul nu pictează lucrul aşa cum este, ci imaginea care invocă, în chip poetic, impresia pe care obiectul i-o produce. Brauner inventează figuri şi obiecte, grefînd pe corpul lor părţi eterogene şi atribute surprinzătoare. Ele trec prin metamorfoze ce se multiplică în variații fără de sfîrșit, dînd naștere unor mereu reînnoite combinații sau permutări de elemente, componente ale ființelor hibride imaginate de artist. În 1941, seria de desene avînd ca temă Conglomerul – sau „ființa multiplă“ asemănătoare unui robot uman – este prefigurarea „androginului timpurilor moderne“ a cărui introducere în poetica suprarealistă e considerată de Breton de primă necesitate. Dotarea cu mai multe brațe și picioare a două sau mai multe corpuri îngemănate sugerează multiplele posibilități de explorare a spațiului de către o ființă asemănătoare unei mașini perfecționate care ar putea să se miște în mai multe direcții deodată. Conglomerul este văzut ca o ființă înzestrată cu viață proprie sau ca un „conglomerat de ființe“ care gravitează în jurul unui cap unic. Capul uriaș este susținut de un trup de femeie și două trupuri de bărbat în desenul intitulat Conglomeros își face toaleta care-i va servi artistului drept proiect al sculpturii în ghips pe care o realizează în anul 1945. Conglomerul trimite la ideea inventării unui aparat sau a unei mașini hibride, un fel de model sau o matrice alcătuită din elemente diferite (uman, animal, vegetal) subordonate unui „aparat central“ dotat cu inteligență. 

Tablourile anilor 1939-1942 reprezintă figuri spectrale (apariţii), care descind dintr-o lume crepusculară, sau fiinţe concrete, care dispar într-o lume „nebuloasă“, imaginară: „Iată aici și metamorfozele, firește într-o manieră întru totul liberă, omul se transformă în plantă, animal, metal, piatră, arbore, conform necesității poetice, cu o precizie dintre cele mai derutante“, îi scrie Brauner prietenului Sylvain Itkine în anul 1942 (Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Pompidou, Paris). Pictura dezvăluie o lume stranie, pendulînd între real şi ireal, între vizibil şi invizibil, între angoasă şi vis. Aparţinînd unei lumi ce ne apare bizară, elementele realului sînt supuse unui proces de descompunere/recompunere, prin care este prefigurat „spaţiul interior“ supus legilor necontrolabile ale visului şi ale viziunii. Realitatea imaginată este aceea a unui „posibil“, în care elementele componente sînt recognoscibile ca făcînd parte din realitatea imediată. Dînd naştere „scînteii divine“ (der göttliche Funke), alăturarea întîmplătoare a elementelor disparate duce la contactul lor neaşteptat, din care „noul“ ia fiinţă, corespondent al unui model al fanteziei şi componentă a creaţiei suprarealiste. O nouă serie de desene din anul 1943 înfățișează un personaj feminin, Paladista, care amintește de Păpușa creată de Hans Bellmer ale cărei brațe și picioare se lasă dezmembrate și combinate din nou într-un straniu joc al fanteziei. Ea trimite totodată la seria de desene intitulată Anatomia dorinței realizată de Victor Brauner între anii 1935 și 1937, în care figurilor reale le sînt adăugate elemente imprevizibile, surprinzătoare sau anarhice, pentru a dezvălui principiul după care pictorul se ghidează: totul este permis, totul este posibil... Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade. Fizicul uman apare ca un univers compus din elemente disparate ce poate fi reconstituit în funcție de criteriile imaginate de artist. Desparte și îmbină, formula folosită în practica alchimiei, este deviza pe care Victor Brauner o adoptă pentru a explica felul în care concepe surprinzătoarele personaje hibride din seria Paladistei a căror asamblare amintește de scrierile lui Paracelsus. Negație a oricăror legi anatomice, ea are membrele separate de trunchi, iar irealitatea corpului este transformată în semn pentru a sugera grafia literei și posibilitatea transpunerii în imagine a unei „formule magice“. Brauner o descrie în notele consemnate într-un carnet: „O femeie care, deși are toate elementele umane obișnuite, este altfel alcătuită. Capul, tot din profil ca întotdeauna, cu nasul și bărbia proeminente, lasă să se întrevadă în păr un al doilea ochi, ceea ce îi dă înfățișarea unui chip. Corpul este compact, cu sînii unul peste altul. Între picioare, în locul unde se află de obicei sexul, rămîne brațul drept și, pentru a continua brațul stîng, el se formează pe piciorul stîng. Sexul este vizibil în locul unde se termină brațul drept și atinge capătul piciorului stîng“ (Carnet long noir, 1943-1946, Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Pompidou, Paris). Titlul tabloului Compoziție pe tema Paladistei (1943-1945) este inspirat de denumirea dată în antichitate unor mici statuete care aveau rolul de a proteja casele de incendii. Apollonius din Tyana și legendarul Hermes Trismegistul ar fi confecționat astfel de statui cu caracter magic (Mihaela Petrov, Victor Brauner. Cuvîntul scris și opera plastică / 1934-1965, Humanitas, 2012). Paladista din tabloul Suflet democratic este descrisă și ea în notele consemnate de artist. Un alt tablou, intitulat Portretul luciferian al domnișoarei Margiotta Demonico (1943), trimite în chip ironic la volumul consacrat de Domenico Margiotta în anul 1895 „paladismului“, un cult luciferian acuzat de practicarea vrăjitoriei. „Pictura suprarealistă“ – explică artistul în notele consemnate într-un carnet – „utilizează frecvent titlul, denumirea unui tablou. Acesta are ca scop să-l umple de stupoare pe cel care îl citește și să provoace o trezire a imaginației din amorțeala sensibilității, în realitatea privitorului“(Victor Brauner, Golfe Juan, iulie 1953). Înrudiți cu Conglomerii, Paladienii din tablourile lui Victor Brauner se transformă în semnele unei scrieri criptate, litere ale unui alfabet posibil prin care artistul consemnează și transmite, în mod poetic, mesajele unei lumi intermediare. Reprezentări fantastice, Paladienii devin „intercesorii“ unui spațiu median aflat la confluența dintre lumea exterioară și lumea invizibilă a cărei „realitate“ nu poate fi percepută decît cu ajutorul imaginației. Pentru Victor Brauner, pictura este o călătorie magică într-o lume nouă, o lume unde „frontierele negre ale realității“ pot fi depășite, în care secretele cele mai ascunse ale fiecăruia pot fi dezvăluite datorită imaginației, fantasticului și miraculosului. Intitulat inițial Militanta (La Militante), tabloul Compoziție pe tema Paladistei este menționat în descrierile lucrărilor pe care Brauner le face în răstimpul petrecut la Celliers-de-Rousset între anii 1943 și 1945: „Dacă s-ar face simțită o ambianță favorabilă în care penelul să-mi fie credincios, aș putea termina cu ușurință marele meu tablou cu Militanta. N-ar fi vorba decît de acel echilibru al voinței pentru a umple suprafețele mari, șerpii și apoi cele două corpuri“, notează pictorul pe 16 aprilie 1944 într-un carnet (Petit carnet long noir, 1943-1946). Lucrarea, care face parte din colecția Centrului Pompidou din Paris, se numără printre tablourile expuse la Muzeul Național de Artă al României pînă la sfîrșitul lunii aprilie.