Victor Brauner – Mitologie și Sărbătoarea Mamelor

În 1965, Victor Brauner inițiază un nou ciclu de lucrări, Mitologie și Sărbătoarea Mamelor (Mythologie et La Fête des Mères), care avea să fie considerat testamentul plastic al artistului. Lucrările sînt expuse la începutul anului următor la Galeria Alexandre Iolas din Paris în ultima expoziție unde este prezent artistul, care se stinge din viață în ziua de 12 martie 1966. Desenat de Victor Brauner, planul expoziției indică cu precizie locul pe care urma să-l ocupe fiecare lucrare, cele din seria Mitologiei, în care sînt simbolizate episoade autobiografice imaginare, alternînd cu reprezentările „mamelor mitice“ din seria Sărbătoarea Mamelor. Ansamblul este compus din treisprezece pînze încastrate în rame decupate din lemn, patru aparținînd ciclului Sărbătoarea Mamelor și nouă Mitologiei, cărora le este adăugată o piesă intermediară în întregime din lemn, Frumos animal modern (Bel animal moderne). Artistul concepe lucrările în așa fel încît pînzele să poată fi înlocuite unele cu altele, creînd astfel un joc de puzzle între figura decupată (ramă), „contur“ al unei forme evocatoare, și tablou, „conținut“ sau imaginea pictată. Reunind marile teme care traversează întreaga operă brauneriană, ansamblul asociază autobiografia artistului și numeroasele sale întîlniri cu alchimia, gnoza și cabala, psihanaliza și filozofia, miturile, vechi și noi, alăturate cotidianului și fantasticului. „Opera mea fantastică – scria Victor Brauner la începutul anilor 1960 – deține secretul unei viziuni a lumii viitoare, al unei mitologii eterogene libere care există în subconștientul nostru și pe care o presimțim în chip obscur.“

Seria Mamelor simbolizează spațiile primitoare ale reveriilor primitive care conturează o nouă realitate înconjurătoare. Un ultim tablou, neterminat, ar fi urmat să reprezinte „mama universală“ ale cărei contururi pun accentul pe opoziția dintre umbră și o explozie de lumină. Originea miturilor este prefigurată în tabloul intitulat Mama miturilor (La Mère des mythes) al cărui cadru este conturul decupat în lemn al unui patruped, în timp ce imaginea pictată în interior trimite la totemurile oceaniene în care însușirile unor animale mitice sînt atribuite unui personaj feminin reprezentînd Marea Mamă. Mama viselor (La Mère de rêves) amintește de Alegoria Prudenței, tabloul lui Tizian în care trei portrete prin care sînt prefigurate vîrstele omului sînt însoțite de trei capete de animale. Mama florilor (La Mère des fleurs) unește umanul și vegetalul într-o reprezentare asemănătoare vechilor vanitas. Un minuscul craniu este vizibil în explozia florală ce conturează capul unei siluete feminine compuse ca un aranjament vegetal. Mama păsărilor (La Mère des oiseaux) este simbolul reveriei, al zborului inițiatic și al inspirației datorate viziunii. Mamei păsărilor îi corespund Aeroplapa, de forma unui avion, și Orizont pierdut (Horizon perdu), tablou a cărui ramă este decupată în forma unei gîște sălbatice pentru a aminti de călătoriile lui Nils Holgersson și de aspirațiile către zbor. Aeroplapa și Orizont pierdut din seria Mitologieireactualizează visul de reconciliere a științei moderne și a universului mitic. Umorul și jocul sînt alăturate în imaginile reprezentînd „călătoria inițiatică a micului Victor“ în căutarea unei imagini ideale proprii. O benefică energie erotică propulsează nacela Orgosputnik în călătoria către un spațiu infinit. Nacela sugerează „călătoria cosmică“ pentru a sublinia legăturile dintre om și univers. Alăturînd valorilor tradiționale noile cuceriri ale tehnicii, Automoma și Aeroplapa asociază automobilul și aeroplanul, iar prin titlurile conferite lucrărilor, artistul reactualizează utilizarea cuvintelor-valiză. Aeroplapa apare ca o prezență virilă, mecanomorfă, care reprezintă paternitatea, dar și viteza sau mișcarea în spațiu. Automoma este „automobilul-mamă“ sau refugiul „micului Victor“ din seria Onomatomanie (1949). „El își iubește mașina ca pe o mamă“, notează artistul într-un caiet. Automoma și Peștele cu roți (Le Poisson à roulettes) simbolizează locuirea terestră și o alta, acvatică, sau „deplasarea“ de la un regn la altul. În Peștele cu roți, prin filiația acvatică văzută ca „origine a manifestărilor vieții“ este regăsit locul protector al „pîntecului“ unui pește. Athanorul, sau vasul ermetic unde are loc întîlnirea contrariilor (apă și foc), reprezintă „căsătoria elementelor“ sau calea către armonia universală. Cadrul tabloului sugerează parcursul alchimic în trei etape succesive prin care este căutată „piatra filozofală“ sau totalitatea Ființei. Uniunea alchimică a contrariilor apare ca un proces psihologic în timpul căruia conștientul și inconștientul sînt reunite într-un întreg. La începutul anilor 1960, cînd Victor Brauner achiziționează o proprietate în Normandia, casa în care avea să trăiască pînă la sfîrșitul vieții este numită Athanorul. Cupa dragostei simbolizează deopotrivă uniunea contrariilor, iar în Tabloul cu patru picioare (Le Tableau à quatre pattes) perechile reprezintă elementele primordiale (apă/foc, aer/pămînt), anotimpurile, umorile și temperamentele angrenate într-un continuu circuit și încastrate în contururile unei figuri care amintește de idolii arhaici, reprezentări ale Marii Mame. Cadrul sculptat în lemn și pictat prefigureză o „uriașă“ siluetă feminină, „matricea“ sau originea tuturor lucrurilor. Tema „dublului“ din tabloul Sfîrșitul și începutul amintește de Janus bifrons, zeu al porților și deschizător de drumuri, către trecut și către viitor. Reversibilitatea timpului și „uniunea contrariilor“ sînt prefigurate prin șarpele alchimic, Ouroboros, emblemă în care se regăsesc reunite „întregul prezent, misterul trecutului și enigma viitorului“. În Frumos animal modern, granițele dintre pictură, relieful sculptat și obiect sînt desființate. Amintind de marionetele trase de sfori prin silueta decupată în lemn a unui hibrid, Frumosul animal modern simbolizează fuziunea dintre trecut și viitor într-o „emblemă“ prin care ideea de zbor este asociată cu cea a spațiului aerian, infinit. Eroul noului mit este „zburătorul“ timpurilor moderne.

Mărturie a întîlnirii dintre două lumi, cea a operei brauneriene și cea a unui tezaur de neprețuit și a inventivității creatoare pe care le regăsim în „artele primare“, tabloul neterminat În anotimpul lunii mușcătoare (À la saison de la lune mordante)amintește de obiectele cu caracter sacru ale creatorilor anonimi cu care artistul se înconjoară în ultimii ani ai vieții. Începînd cu anii 1950, Brauner colecționează artă precolumbiană, africană și oceaniană, considerînd aceste obiecte ca fiindu-i familiare. Pasiunea pentru artele primare dezvăluie apropierea viziunii pictorului de aceea a creatorilor anonimi. Artistul consideră „mitul“, asemenea lui C.G. Jung, o „oglindire“ în inconștientul individual a unor conținuturi care se raportează la memoria colectivă. Obiectele cotidiene și elementele Naturii, personificate, amintesc de viziunea creatorilor „primitivi“ prin care obiectele, „animate“, reprezintă ființe fabuloase sau personaje mitice. Victor Brauner conferă aceeași „viață“ obiectelor cotidiene, automobil, avion, Sputnik, devenite „fetișuri“ ale timpurilor moderne. Pictorul este un „inițiat“ în misterele autentice ale dragostei, ale cunoașterii, ale aventurii, iar Alain Jouffroy alătură creația brauneriană ideii moderne a sacrului în artă. „Viziunea lui Brauner se deschidea ca un cîntec de dragoste improvizat, în căutarea unui nou mit al omenirii“ – scrie Jouffroy. „Pictura sa era legată de simbologia mai multor civilizații, depășind clivajele tradiționale dintre vechi și nou, dintre occidental și oriental, dintre oniric și critic, dintre abstract și figurativ. Limbajul plastic al lui Victor Brauner dădea naștere unei noi viziuni, modernă și transparentă, asupra experienței ființei omenești.“ (Alain Jouffroy, Victor Brauner, Fall, 1996)

Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).