Victor Brauner – Himere și amurguri
Pentru Victor Brauner, începînd cu anul 1938, an în care se stabilește definitiv la Paris şi cel al accidentului prin care își pierde ochiul stîng, în operă are loc o transformare, o nouă deschidere către misterele nopţii şi ocultism. Descoperirea dualismului lumilor vizibile/invizibile, idee introdusă de Marcel Duchamp încă înaintea constituirii mişcării suprarealiste, este preluată în poetica suprarealistă şi dezvoltată de André Breton şi Roberto Matta în mitul Marilor Transparenţi. Breton imaginează existenţa unor fiinţe care populează un spaţiu intermediar, aflat între real şi imaginar, prin care este conturat spaţiul „invizibil“ al Marilor Transparenţi. În tentativa de a formula o nouă definiţie a inconştientului, Breton admite prezenţa unor entităţi supranaturale şi invizibile: „În jurul nostru circulă, probabil, fiinţe construite în acelaşi plan cu noi, dar diferite…“ (André Breton, Prolégomènes à un troisième manifeste du surréalisme ou non).
În 1938, Brauner revine la tema metamorfozelor, temă deja explorată în 1934 în seria Morfologiilor şi în cea a Anatomiei dorinţei (1936-1937), pentru a da contur unor figuri hibride, „licantropi“ sau „himere“, învăluite într-o atmosferă crepusculară, nebuloasă. „Metamorfoza este esenţa universală a devenirii“, notează artistul într-un carnet (Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Georges Pompidou, Paris). Reprezentînd adesea un personaj feminin, căruia Brauner îi conferă „calităţi excepţionale“, seria lucrărilor create între anii 1938-1942 îmbină anatomia umană cu elemente vegetale, animaliere şi minerale. Pictura dezvăluie o lume stranie, pendulînd între real şi ireal, între vizibil şi invizibil, între angoasă şi vis. Tablourile populate de hibrizi, sucube și incubi, efialţi, licantropi, fantome şi spectre aparţin universului imaginar, o lume a inspiraţiei căreia Brauner îi conferă un înţeles ascuns, „magic“. Perioada „himerelor“ sau a „amurgurilor“ este cu siguranță cea mai suprarealistă din întreaga sa operă, în care Breton vede una dintre cele mai fidele ilustrări ale teoriilor sale, spune scriitorul Sarane Alexandrian. Reflectînd imaginea „interioară“, pictura dezvăluie un spațiu închis, situat între „umbră“ și „lumină“. Imaginile sînt asemănătoare negativului unei fotografii în care umbra este luminoasă, în timp ce lumina este în întuneric, „neagră“ sau „întunecoasă“, notează Victor Brauner într-un caiet al anului 1939. Populat cu fiinţe hibride, spaţiul conturat de artist în pictură reflectă „viaţa interioară“ în continuă transformare, oglindire a unei lumi schimbătoare, ale cărei faţete dezvăluie stări emoţionale. Spațiul pictural, ale cărui conotații perspectivale sînt greu de deslușit, este cel al „profunzimii lipsite de profunzime“ unde se derulează evenimentele „vieții interioare“. Fizicul uman apare ca un univers compus din elemente disparate, putînd fi reconstituit şi reconstruit după legile armonioase compuse de artist. Nedesluşitul sau „atmosfera nebuloasă“ este fundalul şi totodată vidul, opozabil „figurilor“, a căror metamorfoză ocupă spaţiul plin al compoziţiilor. „Personaje ale lumii fantastice, personaje create, personaje pe jumătate oameni, pe jumătate animale sau plante etc. (…) Ele vor avea calităţile unor mişcări particulare, depăşindu-le pe cele obişnuite. Astfel, ele se vor putea ridica de la pămînt cu uşurinţă sau vor putea, ca în vis, umbla prin aer. Vor avea facultatea de a dispărea şi reapărea, de a creşte şi de a se micşora, de a trăi, în faţa ochilor noştri, o metamorfoză dintre cele mai eterogene. Totul va fi privit ca printr-un binoclu, înainte ca imaginea să apară, adică într‑un nebulos-confuz.“ (Victor Brauner, Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Georges Pompidou, Paris)
În 1939, Victor Brauner pictează tabloul intitulat Mitzi, în care trupul unui personaj feminin împărțit în trei segmente se sprijină pe două pisici, amintind totodată patinele cu rotile. Pe fundalul construcțiilor fanteziste ale unui oraș împietrit, personajul feminin aflat în prim-plan, a cărui coafură amintește un cap de pisică, este apariția crepusculară încastrată într-o bulă din sticlă de formă ovoidală (Fără titlu, 1938-1939). În spațiul întunecat din Viața interioară (La Vie intérieure, 1939), personajului cu două capete suprapuse (unul cu ochii deschiși, celălalt cu ochii închiși) îi este alăturată o „umbră luminoasă“. Piatra filozofală (La Pierre philosophale, 1940), tablou în care apariția diafană a unui personaj feminin simbolizează „puterea somnului inițiator“, ar reprezenta un elogiu adus somnambulismului, scrie Sarane Alexandrian, primul monograf al operei artistului. Cocoșul cu cap de pisică, asociat cristalului luminos din tablou, apare și într-un desen realizat în același an, care înfățișează capul unei tinere adormite (Fără titlu, 1940). Capacitatea felinelor de a vedea în întuneric este asociată cu cea a magicienelor, prezicătoarelor și mediumurilor, ale căror „viziuni“ sînt „mesajele“ care vin dintr-o lume îndepărtată. Asocierea dintre ființele care populează o lume intermediară și feline trimite la fascinația misterelor nopții, la vise și vedenii a căror „realitate“ se află în afara percepției comune. Pentru Victor Brauner, pictura este asemenea unei călătorii într-o lume nouă, o lume unde „frontierele negre ale realităţii“ pot fi depăşite prin dezvăluirea fantasticului şi a miraculosului, unde secretele cele mai ascunse se lasă întrevăzute cu ajutorul imaginaţiei. În anii 1933-1934, caracterul „misterios“ al tablourilor este subliniat printr-o țesătură vaporoasă ce amintește „aparițiile“ care urmau să dea credibilitate experiențelor făcute cu mediumuri (Pivot de la soif, Le ver luisant, Kabyline en mouvement). În tablourile realizate în anul 1939, ele sînt prefigurate printr-un abur transparent sau prin „umbra luminoasă“ proiectată pe fundalul întunecat al compozițiilor (Mitzi, Magia nopții, Spațiu psihologic, Himeră sau La amurg). Tabloul Heron din Alexandria (1939) asociază „apariția“, o umbră luminoasă, cu figura creatorului unora dintre cele mai „miraculoase“ invenții ale lumii antice. În relatările lui Victor Brauner făcute la începutul anilor 1960 pentru emisiunea televizată Terre des Arts, pictorul își amintește de un fenomen de somnambulism la care fusese martor în adolescență. Somnambula devine, începînd cu anul 1938, figura centrală a unei serii de desene, acuarele și tablouri. Clarvăzătoare, vizionară sau magiciană, ea reprezintă principiul feminin. „Nocturnă“, ea este purtătoarea misterului unui alt timp și deținătoarea miturilor pe care le anunță. În 1946, părul unui personaj feminin pictat în roșu are forma unui șarpe, simbol al inspirației poetice și al timpului infinit (Somnambula, 1946). Personajul feminin din desenele anului 1944 poartă, în chip de coafură, un mănunchi de corpuri ale unor păsări și animale îngemănate, pentru a reprezenta lumea invizibilului. „Figurile“ conturate sînt transfigurate pentru a deveni, în totalitatea lor, o odă adusă fiinţei interioare. Dezvăluind o lume necunoscută, misterioasă, populată cu hibrizi, opera plastică devine „liantul“ sau „nodul“ prin care două lumi se întîlnesc reflectîndu-se, una invizibilă, misterioasă, necunoscută, cealaltă a aparenţei. Tablouri hipnotice, seria de opere inițiată în anul 1938, dezvăluie lumea abisală a „spațiului psihologic“ în care Eul și Sinele sînt imaginate într-o succesiune de reprezentări care îmbină realul și irealul, fantasticul și cotidianul, sub forma unor ființe hibride.
Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).