Victor Brauner, Hélène Smith și „limba marțienilor“
Interesat de fenomenele mediumnice, André Breton publică în revista Minotaure articolul „Mesajul automat“ („Le Message automatique“, Minotaure, 1933) în care producția spiritistă, văzută prin prisma automatismului, este introdusă în sfera creației plastice și literare suprarealiste. Alături de o serie de picturi și de producții literare, de procesele-verbale ale ședințelor mediumnice din anii 1922-1923 și de selecția unor desene atribuite scriitorului Victor Hugo, printre exemple se numără și cel al „scrierii marțiene“ și al unui caz de somnambulism cunoscute prin intermediul unei publicații apărute în 1899 sub semnătura psihologului Théodore Flournoy. În 1922, poemele lui Robert Desnos sînt primele creații suprarealiste realizate în stare de hipnoză, iar ședințele de „somn hipnotic“, la care participă Breton, Péret, Éluard, Crevel, Ernst, Man Ray, au loc pînă în anul 1923. Probabila existenţă a unor fiinţe care scapă sistemului de referinţă senzorial, existenţă sesizată numai cu ajutorul facultăţii imaginative, este ideea dezvoltată de Breton, ani mai tîrziu, în Marii Transparenţi. Pentru suprarealiști, aerul, sau granița dintre ceea ce cunoaștem și necunoscut, ar putea reprezenta calea către un posibil fără limite. Breton se inspiră din romanul lui Victor Hugo Les Travailleurs de la mer, în care sînt descrise ființe transparente, locuitori ai apelor, a căror existență „diafană“ este presupusă a fi posibilă și în aer. Contopite în lumină, lipsite de umbră și de contur, existența unor astfel de viețuitoare ar scăpa perceperii senzoriale: „Aerul e locuit de transparențe însuflețite, de aici începe necunoscutul. Acolo sînt alte făpturi, acolo faptele sînt altele. Nu e vorba de supranaturalism, ci de continuarea ocultă a naturii nesfîrșite“ (Victor Hugo, Les Travailleurs de la mer, 1866).
În 1933, anul în care Breton publică articolul în revista Minotaure, Victor Brauner realizează o serie de tablouri care amintesc de ședințele de spiritism organizate de Herman Brauner, la care pictorul fusese martor în copilărie. Pe lîngă negoțul cu cherestea, tatăl artistului este și proprietarul unui atelier de fotografie care reproduce vedute din împrejurimile urbei Neamțului. Este posibil ca el să se fi numărat printre pasionații de spiritism de la începutul veacului trecut care încercau să „prindă“ în fotografie aparițiile fugitive ale spiritelor, aburi sau contururile luminoase ale celor trecuți în lumea de dincolo. În tabloul intitulat Licuriciul (Le ver luisant, 1933), apariția unui hibrid este sursa unei proiecții de lumină îndreptate asupra unui corp feminin și generatorul unei materii poroase de felul ectoplasmei. Începînd cu anul 1938, Victor Brauner experimentează o tehnică picturală care ilustrează ceea ce pictorul numeşte „nebulos“ (flou), un „abur“ transparent, cețos, nedefinit, care învăluie personaje hibride aparţinînd deopotrivă lumilor reale şi imaginare. În seria Licantropilor sau a Amurgurilor, un abur luminos domină fundalul întunecat al compozițiilor (Spațiu psihologic, Viața interioară, Heron din Alexandria, 1939). Lumea „spectrală“ din tablourile Himeră (Chimère, 1938), În amurg (Au crépuscule, 1938) sau Mitsi (1939) este descrisă în notele consemnate de artist în „Caiete și carnete“ ca fiind lumea clarului-obscur în care lumina este „neagră“, iar „umbra“ este luminoasă, asemenea efectului produs de negativul fotografiei. „Tablouri hipnotice“, lucrările din seria Licantropilor reprezintă figuri spectrale (apariţii) care descind dintr-o lume crepusculară, sau fiinţe concrete, care dispar în ceață, într-o lume „nebuloasă“, imaginară. Reprezentînd un personaj feminin, seria lucrărilor create între anii 1938 și 1942 îmbină anatomia umană cu elemente vegetale, animaliere şi minerale, cărora le sînt adăugate inscripţii, „caractere magice“ şi „formule“ alchimice sau cabalistice. Somnambula, despre care Victor Brauner povestește într-un interviu de la începutul anilor 1960, este figura feminină căreia îi conferă „calităţi excepționale“. „Această femeie, al cărei păr se transformă în pasăre de pradă și ai cărei ochi sînt înconjurați de razele luminoase păstrînd lumina opacă a nevăzătorilor, este o clarvăzătoare care poartă pe rochia sa magică somptuoasă, de un albastru nocturn, semnele marii abundențe universale, în mîna dreaptă floarea de foc, care deschide secretele imaginației, în mîna stîngă vidul care o contrabalansează“ (Victor Brauner, 1942).
Refugiat în sudul Franţei în 1940, pictorul face parte, pentru o scurtă perioadă de timp, dintre suprarealiştii reuniţi la Marsilia, la Villa Air Bel, pusă la dispoziţia grupului de către Comitetul de salvare american al cărui reprezentant este un tînăr jurnalist, Varian Fry. André Breton descrie atmosfera de la Air Bel: „În număr mare, suprarealiştii se strîngeau împreună în fiecare zi, încercînd cu toţii să păcălim timpul cît puteam mai bine. Veneau Bellmer, Brauner, Char, Dominguez, Max Ernst, Hérold, Itkine, Lam, Masson, Péret, iar între noi, jocul era activitatea care ne preocupa atunci cel mai mult. Din această epocă datează, în special, elaborarea mai multor jocuri de cărţi desenate după noi simboluri corespunzînd dragostei, visului, revoluţiei, cunoaşterii…“ (André Breton, Entretiens, Gallimard, 1952). Noul joc deturnează valorile tradiționale ale Tarotului, Forța, Justiția, Curajul, Bogăția, Pudoarea, în spirit suprarealist. Arcanele vechiului joc divinatoriu sînt reinterpretate și puse sub semnul unei noi constelaţii, corespunzînd, fiecare, unei figuri alese din panteonul suprarealist: Lautréamont, Novalis, Paracelsus, Alice, Freud, Hegel, Lamiel, Sade, Călugăriţa portugheză şi Hélène Smith sau Baudelaire şi Pancho Villa. Emblemă a umorului, jokerul este Père Ubu. Fiecare „portret“ este însoţit de unul sau mai multe simboluri, steaua, roata destinului, flacăra sau cheia. Alese prin „tragere la sorţi“, două dintre cărţile de joc sînt ilustrate de Victor Brauner, Hegel şi Hélène Smith.
În lucrarea publicată în anul 1899 de psihologul Théodore Flournoy, De la Indii la planeta Marte (Des Indes à la planète Mars), Hélène Smith este „cazul de somnambulism complet“ pe care autorul îl descrie. Într-o scrisoare adresată lui André Breton în 1927, Flournoy se referă la stările de transă ale mediumului, pe care le studiase începînd cu anul 1895. În „Observațiile asupra unui caz de somnambulism“, autorul analizează „ședințele spiritiste“ punînd accentul pe descrierile pe care mediumul le face în timpul transei, asemuindu-le cu visul și bogăția imaginilor produse de inconștient. Mediumul este o „automatistă“, scrie Flournoy, menționînd celebrele „reîncarnări“ la care asistase, Maria Antoaneta, regina Franței, Lorenza Feliciani, mediumul lui Cagliostro, sau fiica unui șeic arab, purtînd numele de Simandini. Scrierile lui Victor Hugo sau Alexandre Dumas sînt printre sursele „inspirației“ a trei romane al căror conținut este „înscenat“ de Hélène Smith. Ciclul „marțian“, urmat de cel „ultramarțian“, de cel „uranian“ și de un altul, „lunar“, sînt produsul a ceea ce Flournoy numește „automatism“. Considerată o formă de glosolalie, „limba marțienilor“, pe care mediumul o „transmite“ în timpul transei, asociază mai multe limbi cunoscute, franceză, germană și maghiară. Născută în 1861, Catherine Élise Müller devine medium la vîrsta de treizeci de ani, cînd este apreciată în cercurile spiritiste din Elveția, unde îl întîlnește pe Théodore Flournoy, care o face cunoscută sub numele de Hélène Smith. Desenele ei reprezentînd „peisaje marțiene“, alfabetul și „scrierea marțienilor“ pe care mediumul le „reproduce“ în cursul ședințelor de spiritism sînt interpretate de suprarealiști ca o formă de cunoaștere a realității suprasensibile. „Sirenă a cunoașterii“ în jocul de Tarot suprarealist, Hélène Smith este figura feminină căreia Brauner îi atribuie calități vizionare. Artistul explică înţelesul pe care-l conferă figurii feminine, în care vede simbolul unei cunoaşteri „de ordin mai înalt“: „Somnambula are puterea de a manipula forţele magice care-i permit să atingă zonele înalte ale cunoaşterii, pe care realitatea le ignoră. Această cunoaştere este reprezentată în tablou prin formarea activă a pietrei filozofale“ (La somnambule, 1941). Pendulînd între „întuneric“ și „lumină“, Somnambula din tablourile lui Victor Brauner este „întruparea visului profund și a umbrei lucrurilor viitoare“.
Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).
Foto: Hélène Smith și Théodore Flournoy