Victor Brauner – Frumoasa L’Or

Refugiat la Marsilia în anul 1940, Victor Brauner se alătură membrilor grupului suprarealist din jurul lui André Breton care locuiesc la Vila Air Bel pusă la dispoziția lor de către comitetul american de ajutorare condus de Varian Fry. La Air Bel, Brauner cunoaște o tînără de origine italiană, Laurette Séjourné, care va deveni muza inspiratoare a artistului. Alături de desene, acuarele și tablouri, pictorul îi dedică o serie de texte poetice, eseuri literare și poeme păstrate astăzi în Arhiva Bibliotecii Kandinsky, Centrul Pompidou din Paris și publicate în Victor Brauner, écrits et correspondances 1938-1948, Centre Pompidou, Paris, 2005. Inspirat de prezența Lorettei, artistul se lasă condus de un „dublu“ feminin, de o prezență feminină ideală, revelatoarea misterelor dragostei și ale poeziei, căreia îi conferă forţe magice. În scrierile din „caiete și carnete“, Frumoasa L’Or este „femeia tuturor Visurilor mele, femeia secretului și a Misterului meu, acea Femeie nocturnă, umedă, neagră, înnegrită de toate nopțile misterioase. Femeia cu gust chimic și alchimic, Femeia Nopții mele Chimice, pe care o cunosc fără a o cunoaște căci ea este admirabila VAMPIRĂ PASIVĂ“ (Cahier à couverture bordeaux, Marseille, 1941). Textele consemnate în „caiete și carnete“, în ciorne și scrisori sau foi volante, sînt însoțite de desene, în timp ce imaginea desenată sau pictată conține adeseori un text poetic sau cuvinte și litere disparate prin care cuvîntul și imaginea sînt reunite în ceea ce artistul numește „conciliere extremă – pictopoezie“.

În descrierea „obiectelor protectoare“ pe care eroul ficțiunii Plimbare le poartă cu sine, ficțiune pe care Victor Brauner o scrie la Marsilia în anul 1941, fragmentului de tablou, ultimul din lista obiectelor enumerate, îi sînt atribuite calităţi magice, declanşatoare ale viziunii: „O bucată de tablou pe lemn, găsită după incendiul iconoclast, era de un gust desăvîrșit, iar patina sa, culoarea fumurie și subiectul său i-au plăcut foarte frumoasei vampire pasive, ea și-a atîrnat acest fragment al operei pictorului la gît, iar pictorul, aflînd despre asta, a fost cum nu se poate mai fericit și apoi, pînă la moarte, el nu a mai pictat decît chipul Femeii care purta la gîtul ei un fragment al pictorului, iar pictorul a purtat în el, pentru toată viața, imaginea femeii misterioase, nocturne, tulburătoare, umede, catifelate“ (Cahier à couverture bordeaux, Marseille, 1941).

Visul consemnat într-un carnet din anul 1944 apare ca o continuare a descrierii tabloului din ficțiunea Plimbare: „Acest portret a fost creat cu atîta iubire încît i-a răpit modelului său viața inconștientă. Astfel, obiectul acesta magic se însuflețea în timp ce modelul dormea, dînd viață acțiunilor sale din vis. La trezire, modelul trecea de la vis la realitate, iar portretul își recăpăta imobilitatea la suprafață fiindcă și el trăia viața dorinței lui. (...) Datorită unei forțe magice neștiute, portretul acesta avea să fie diferit de o simplă reproducere a unui cap omenesc“ (Carnet à couverture noire, Les Celliers-de-Rousset, 1943-1945).

Textul amintește de legenda antică a sculptorului Pygmalion care, căutînd să reprezinte în sculptură idealul de frumusețe feminină, se îndrăgostește de propria sa creație căreia reușește să-i insufle viață. În vis acțiunile noastre sînt adevărate,explică Victor Brauner, dar sîntem împiedicați să le percepem astfel pentru că ne situăm într-o lume tridimensională și nu într-una cu patru dimensiuni, necunoscută inteligenței noastre pietrificate și pervertite. Am putea însă „aduce visele la viață“ la fel cum primitivii trăiesc și acționează conform concepției lor mitice. Figura feminină căreia Brauner îi conferă „forţe magice“ apare ca o imagine ideală, reprezentare a principiului feminin. „Vizionară“ sau „marea iniţiatoare“, femeia, magică, umedă, nocturnă, este „marea zeiţă“, „luna“ sau „pămîntul mamă“, garantă a protecţiei şi a împlinirii dorinţei inconştiente de reintegrare, de uniune cu Natura. Somnambula, pe care Brauner o întîlnise în adolescență, vizionara, magiciana și himera se confundă cu trăsăturile Frumoasei LʼOr. Într-un text caligrafiat, cu titlul Foarte frumoasa LʼOr..., (Très belle LʼOr...), „o formă de femeie, magnifică și nocturnă, își plimbă încet privirea părînd să nu participe la ceea ce se petrece împrejur. Ea înaintează foarte încet, în ritmul aparte al pașilor săi, cu ochii umezi, cu chipul în ceață, cu părul ca de catifea, în tăcere (…), femeia aceasta înaintează ușor fără să ia parte la drama din jur, Ea urmează un vis care piere, un vis de neatins, Visul Femeii Nocturne“ (Cahier à couverture bordeaux, Marseille, 1941). Purtătoare a „cuvintelor magice ale devenirii“, ea este „solidificare a visului“: „Somnambula purtătoare a cuvintelor magice ale devenirii trece prin întreaga metamorfoză și devine deopotrivă o ființă pasăre vegetală, victorie a materiei în mișcare, solidificarea visului“(La Somnambule, 1941).

Într-un desen din anul 1942, „femeia aceasta al cărei păr se transformă în pasăre de pradă (ai cărei ochi sînt înconjurați de raze luminoase păstrînd lumina opacă a ceea ce nu văd) este o clarvăzătoare ce poartă pe rochia ei de un albastru nocturn semnele abundenței universale, în mîna dreaptă floarea de foc care deschide tainele imaginației, în mîna stîngă vidul ca o contragreutate“ (Fără titlu, 1942). În desenele anului 1944, ea apare ca personificare a Naturii, căreia îi sînt alăturate elementele primordiale, punctele cardinale și semne magice, alchimice şi cabalistice. Căutarea poetică este asociată ţelului urmărit de alchimişti, uniunea contrariilor sau găsirea „pietrei filozofale“. În alchimie, „nunta chimică“, cea a Regelui şi Reginei, conduce la realizarea rebis-ului sau atingerea stadiului „pietrei filozofale“, înfăţişată adeseori sub forma unui cristal, asemuit frecvent minereului sau zăcămintelor naturale aflate la mari adîncimi în interiorul pămîntului. În scrierile lui Victor Brauner, cristalul este un „talisman geometric“ pe care eroul povestirii Castelul Magilor îl poartă mereu cu sine. Novalis descrie, în Heinrich von Ofterdingen, întîlnirea dintre „poetul visător“ şi „regele tăcut“ (der stille König) al metalelor aflate în „pîntecul pămîntului“. Inspirat de scrierile romanticului german, Brauner pictează un mic tablou, Femeie solară (Femme solaire, 1940), în care personajului feminin, al cărui cap este înconjurat de o mandorlă luminoasă, îi este asociată „floarea albastră“, ţelul aflat în centrul căutărilor eroului din romanul lui Novalis. Simbolizînd piatra filozofală, albastrul florii şi galbenul aurului sînt Urphänomene, „culori ale Începuturilor“. În eseul lui Victor Brauner, galbenul atinge treapta cea mai înaltă, strălucirea aurului şi cea mai înaltă idee. LʼOr (aur), cuvînt care înainte de a se fi instalat în „interiorul fiinţei“ nu avea o importanţă deosebită, capătă rezonanţa unor proporţii acustice gigantice, perpetuîndu-se în mii de ecouri. „L“ este concentrarea, prin reducţie, a cuvintelor ce alcătuiesc formula Leu, Luminos, Liber sau Leu, Lumină, Libertate. „Lumina“ este asimilată extazului, iar libertatea este văzută ca „fruct“. Un desen în tuș înfăţişează două capete reunite, prefigurare a uniunii dintre realitate și vis, „emblemă a mitului dublului“. Alăturat, „palatul dialecticii“ este văzut frontal, ca un templu antic în porticul căruia pictorul introduce „coloana infinitului“, opera lui Constantin Brâncuşi. Monograma VML este inclusă sub formă de emblemă pe fronton, într-un un cartuș. Între iniţialele V (Victor) şi L (Laurette), litera M este „puntea de legătură“ sau „liantul“, materie miraculoasă (VML, 1941). Brauner descrie construcția „Palatului dialecticii“, pe a cărui fațadă apare litera L: „Semnul va fi faimosul L. Formula: Leu Luminos Liber. Emblema dublului cu dublă vedere se va afla deasupra acelui palat foarte înalt și vizibil din depărtare“ (Carnet havanne à spirale, Marseille, 1941-1942). Sub semnul dragostei, al libertății și al poeziei, Victor Brauner creează seria de desene Leu Lumină Libertate și pe aceea de șapte tablouri purtînd același titlu. Triada apare ca o „formulă magică“ prezentă atît în scrieri, cît şi în opera plastică a anilor 1940.

Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).