Victor Brauner, cometa Halley, „sfîrșitul lumii“ și căutarea pietrei filozofale
În interviul televizat pentru emisiunea Terre des Arts, la începutul anilor 1960, Victor Brauner își amintește, printre evenimentele care l‑au impresionat în copilărie, de „apariția cometei Halley“ în anul 1910. În 1948 pictează o mare pînză intitulată Tablou autobiografic ultratablou biosensibil, un curriculum care asociază imaginea și cuvîntul scris pentru a dezvălui peripețiile, reale și imaginare, ale lui Victor ∞. În primul dintre cele trei segmente prin care tabloul reface marile etape traversate de artist, orașul Piatra Neamț este asociat cometei Halley, pe care familia Brauner o așteptase ca pe un sfîrșit de lume. Anii 1930-1935, cînd Victor Brauner se află pentru a doua oară la Paris, reprezintă un nou început în pictură, iar în 1933 devine membru al grupului suprarealist parizian. O acuareală realizată în 1930 înfățișează două siluete conturate pe un fundal depeizat pe al cărui orizont o formă luminoasă amintește de „apariția cometei“ (Fără titlu, 1930). În același an, artistul pictează tabloul intitulat Piatra filozofală (La Pierre philosophale), în care două personaje (masculin și feminin) sînt martorii „apariției“ unui asteroid ornat cu semne „magice“ care, în mod surprinzător, sugerează „aterizarea“ sau „lansarea“ unei nave spațiale. Tabloul amintește de scrierile gnostice, în care o „enoia“, Sophia, Prounikos sau Barbello, coboară din cerul îndepărtat al pleromei pentru a da naștere lumii de jos. Sophia, „bună“ (Barbello) sau „rea“ (Prounikos), este o întrupare a androginului primordial, bărbat-femeie (masculo-femina). Amintind de textele „codificate“ din antichitate, semnele misterioase din tablou sînt caracterele unui alfabet inventat de artist. În tabloul Rădăcini înstelate (Racines étoilées,1930), trickster-ul (Sophia), întrupare a cerului apos (hyle), coboară într-un peisaj pustiu, acoperit pe alocuri cu primii germeni ai vegetației. „Sfîrșitul lumii“, anunțat în prezicerile legate de „apariția cometei“, este urmat de prefigurarea „noului“ care prinde viață sau a unei „lumi a începuturilor“, în pictură.
Refugiat în sudul Franței în 1940, Victor Brauner locuiește o vreme la Perpignan, găzduit de Robert Rius, poet pasionat de alchimie şi speculaţii cabalistice. Colaborarea dintre Brauner şi Rius este, în primul rînd, cea dintre creatorul de imagini şi poet. Curioasa gravură prin care pictorul ilustrează în frontispiciu culegerea de poeme Frappe de l’écho, apărută sub semnătura lui Rius, reprezintă un cristal sau o „piatră“, element central al tablourilor purtînd titlul Piatra filozofală, realizate, primul – în 1930, al doilea – în 1940. Gravura prefigurează trei „stadii“ sau „trepte“ prin care cristalul sau „piatra“ se transformă într-o figură înconjurată de mici flăcări, care-i conferă un caracter solar. Forma ovală a figurii din gravură sugerează obrazul unei delicate fiinţe, al cărei cap este încununat de petalele florii-soarelui, simbol al „pietrei filozofale“. Un desen în creion, inspirat de poemul lui Rius Femme aux yeux de lever de soleil (Femeie cu ochi de răsărit de soare), reia motivul florii-soarelui (Fără titlu, 1940), amintind, totodată, de versurile poemului La -Nuit du tournesol (Noaptea florii-soarelui) publicat de André Breton în revista Minotaure în anul 1935: „piatra“ este simbolizată și prin floarea albastră mult căutată de Heinrich von Ofterdingen, eroul scrierilor lui Novalis.
Într-un tablou pictat de Victor Brauner în 1940, Femeie solară (Femme solaire), „floarea albastră“ este asociată cu un misterios personaj feminin al cărui cap este înconjurat de o mandorla luminoasă. Simbolizînd transmutaţii de ordin spiritual, operaţiile alchimice, pentru care suprarealiştii manifestă un viu interes, au ca scop atingerea stadiului „pietrei filozofale“ sau „absolutul universal“, prefigurat prin „soarele terestru“. „Piatra filozofală“ devine o temă pe care suprarealiștii o preiau din alchimie pentru a o proiecta în domeniul imaginarului, iar procesul alchimic este înțeles ca un proces psihologic. În scrieri, Brauner se lasă condus de un „dublu“ feminin, de o prezență feminină ideală, revelatoare a misterelor dragostei și ale poeziei. Ficţiunea Promenade, urmată de Castelul magilor, pe care Victor Brauner le scrie la Marsilia în 1941, sugerează un drum inițiatic sau un „parcurs în trepte“, asemănător celui consemnat într-un vechi text alchimic atribuit lui Christian Rosenkreuz, din scrierile căruia artistul se inspiră. (Victor Brauner, Écrits et correspondances, Centre Georges Pompidou, 2005). Eroul ficțiunii Promenade se lasă condus de o prezență feminină, Frumoasa L’Or sau „marea iniţiatoare“, care domină opera plastică a anilor 1940-1942. „Nocturnă“, ea este purtătoarea misterului unui alt timp și deţinătoarea secretului miturilor, pe care le anunţă. Într-o serie de desene, Frumoasa L’Or este reprezentată purtînd însemne magice şi ţinînd în mînă „roza“ alchimiştilor, echivalent al „pietrei“. Văzute din profil, două capete opozitorii, unul cu ochiul închis, celălalt cu ochiul deschis, sînt alăturate, pentru a fi „încoronate“ cu inscripţia „viaţă“ (emet) şi „ornate“ cu trandafirul (roza alchimică), simbol al „pietrei filozofale“. Asocierea numelui L’Or cu „aurul“ mult căutat de alchimişti sugerează „uniunea contrariilor“ sau găsirea „pietrei filozofale“, pe care artistul o reprezintă deseori sub forma unei flori, anemona sau floarea albastră. Motiv care apare într-o serie de desene, acuarele şi tablouri, „floarea albastră“ este preluată din scrierile lui Novalis, iar Frumoasa L’Or amintește de chipul de neuitat al Sophiei din poezia romanticului german. În opera brauneriană, figura feminină, „magiciană“, „prezicătoare“, „inițiatoare“, apare ca personificare a Naturii, fiind alăturată elementelor primordiale, punctelor cardinale și semnelor magice, alchimice şi cabalistice, pe care pictorul le introduce în imagini. Îmbinînd elemente prelua-te din textele ezoterice pe care artistul le are la îndemînă şi alte elemente, inspirate de scrierile romantice, „căutarea“ eroului ficțiunilor imaginate de artist este pusă sub semnul unui har poetic. Construită pentru a sugera un parcurs iniţiatic, povestirea Castelul Magilor culminează prin descoperirea unui enorm Ou, care amintește mişcarea centrifugală a unui aparat, sugerînd totodată „oul cosmic“ asimilat reprezentărilor „pietrei“ în tratatele alchimice. Simbol al întregului, oul este alăturat „florii albastre“ (Novalis), trandafirului (roza alchimică) sau diamantului, piatra preţioasă aleasă de Victor Brauner pentru a ilustra placheta lui Robert Rius Frappe de l’écho. Laurence Iché, tînăra soție a poetului Rius, este „modelul“ și muza inspiratoare a tabloului pictat în 1940. Ea este „apariția“ nocturnă alăturată unui copac desfrunzit din trunchiul căruia răsare o „piatră strălucitoare“ pe ale cărei „raze“ umbra luminoasă a unui animal hibrid anunță găsirea rebis-ului și „finalul“ căutărilor poetice întreprinse împreună de poetul Robert Rius și pictorul Victor Brauner.
Între anii 1942 și 1945, aflat la Celliers-de-Rousset, Brauner experimentează un nou procedeu în pictură folosind ceara de albine, pe care-l numește „nunta chimică și optică“ sau „mariajul albului cu negrul“. Prefigurare a uniunii dintre conștient și inconștient, real și imaginar, pictură și poezie, „uniunea contrariilor“ străbate întreaga operă brauneriană. În ciclul Mitologii și Sărbătoarea Mamelor (Mythologies et la Fête des Mères, 1965), pictorul reia tema „uniunii contrariilor“ pentru a prefigura parcursul unei mitologii personale, reale și imaginare. Cu ocazia expoziției Victor Brauner, care a avut loc la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea în 1976, Harry Brauner, fratele pictorului, își amintea de primul tablou pictat de Victor Brauner, Lampadius în laboratorul său, înfățișînd un alchimist așezat în fața retortelor, interpretarea unei gravuri de Rembrandt din anul 1652 (Faust) pe care adolescentul o descoperise, probabil, într-o reproducere din biblioteca tatălui său.
Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).