Victor Brauner – Anne Gruner Schlumberger și Fundația des Treilles

16 februarie 2022   ARTE VIZUALE

Fundația L’Hermitage din Lausanne prezintă în acest an, între 21 ianuarie și 29 mai, o colecție de prestigiu, cea a Fundației des Treilles, creată în 1964 de Anne Gruner Schlumberger. Expoziția „Comori ale Fundației des Treilles“ (Trésors de la Fondation des Treilles) reunește lucrări semnate de Max Ernst și Victor Brauner, Picasso, Braque, Giacometti, Arp, Klee, Dubuffet și alți artiști de renume. Aceeași fundație din Elveția îi consacra pictorului Victor Brauner, în 1999, o importantă expoziție care cuprindea lucrări din colecțiile muzeale din Franța și din colecții particulare printre care și cea a Annei Gruner Schlumberger. Un număr de treizeci de lucrări semnate de Victor Brauner fac parte din colecția care se află astăzi la Fundația des Treilles. Numărul lucrărilor este revelator pentru relația dintre pictor și colecționară, care-l cunoaște pe artist datorită recomandărilor surorii sale Dominique de Menil și ale negustorului de artă Alexandre Iolas, care expune, începînd cu anii 1950, în galeriile sale din New York, Paris, Geneva și Milano, operele pictorului născut în România. Lucrările din colecția Annei Gruner Schlumberger urmăresc întregul parcurs traversat de artist și transformările care au avut loc în opera sa între anii 1945 și 1963. Tînără privindu-și destinul (Jeune femme regardant son destin, 1945), Izvorul (La Source, 1946), Matriarcat, 1947, Acolo (Là-bas, 1949), Femeie depliindu-se (Femme se dépliant, 1954), Mondkalb, 1958, Elementele care se caută (Les éléments qui se cherchent, 1958) oglindesc procedeul inventat de artist prin care pictura în ulei și ceara de albine formează un amalgam ce conferă tabloului un aspect patinat. „Victor Brauner va perfecționa această formulă de-a lungul întregii sale vieți, combinînd, de la sfîrșitul războiului, ceara cu materiale mai convenționale și deschizînd-o către jocurile de culori pe care le aplică pe pînză înainte de a o acoperi cu ceară. Suprafața acestor picturi în ceară nu mai are nimic de a face cu albul rece și ingrat al pînzei industriale“, scrie Didier Semin în catalogul expoziției de la Fundația L’Hermitage din anul 1999 (Didier Semin, „Conquête de la matière“, Victor Brauner ou l’enchantement surréaliste, Fondation L’Hermitage, Lausanne, 1999).

Matriarcat (1947) este unul dintre primele tablouri din seria Mamalogie anunțată în catalogul expoziției de la Galeria René Drouin din 1948, Progresie mitologică a lui Victor ∞ (Progression mythologique de Victor ∞). Metamorfozele personajelor sale conduc la apariția în pictură a unor noi „ființe elementare“, amalgam al formelor preluate din natură. Împrumuturile unor elemente care fac parte din regnuri diferite, animal, vegetal sau mineral, adiționate și adaptate figurii umane, îmbogățesc conținutul picturii prin variații infinite în care scene ale „vieții interioare“ dezvăluie conflicte și dorințe primordiale. Tabloul devine spațiul în care au loc „acțiuni capitale“ ca urmare a intervenției unor ființe imaginate de artist.

Trei tablouri intitulate Acolo (Là-bas) sînt prefigurarea nostalgiei vieții prenatale, a pîntecelui mamei sau a locului căutat de ființă pentru a se realiza. Eliberată de atribute sentimentale, „mama“ apare ca un personaj mitic, reprezentare a unui habitat unde ființa se poate sustrage amenințărilor lumii înconjurătoare. Formînd un complex totemic, cele trei tablouri se raportează la aceeași instanță interioară prin care este oglindită ideea reintegrării în pîntecele matern și în Natură, echivalentă dorinței de a fi „centrul a Tot“, scrie Sarane Alexandrian. În primul tablou, pentru a dejuca definitiv „vrăjitoria“ nefastă a lumii, ființa, luînd forma unei păsări, se refugiază în pîntecul „mamei“, locul protejat al cuibului, care îi asigură căldura pufului și posibilitatea de a triumfa prin zbor. În cel de-al doilea tablou, ființa ia forma figurii umane prin trecerea de la vis la acțiune. Aspirația primordială devine act de revoltă împotriva lumii exterioare restrictive, revendicare esențială a dorinței, semn al voinței de a se „naște“ și al forței creatoare. În cel de-al treilea tablou, ființa este înfățișată sub forma unei „păsări măiastre“, semn că „nașterea ființei prin ea însăși“ a fost dusă la bun sfîrșit (Sarane Alexandrian, „La symbolique de Brauner“, Cahiers d’Art, nr. 24, 1949). Pentru Alain Jouffroy, Acolo reprezintă „ideea modernă a sacrului în artă“.

Cele trei variante ale aceluiași tablou, reprezentare a unei „mame ancestrale“, oglindesc interesul manifestat de artist pentru alchimie, psihologie și „artele primare“. În psihologie, „copilul“ reprezintă avîntul cel mai puternic al ființei, acela al autorealizării. În vise, puer aeternus apare din potirul florilor, dintr-un ou de aur sau în centrul unei reprezentări a întregului (mandala). Din starea nediferențiată dintre subiect și obiect ia naștere „oul de aur“, un terț irațional. În folclor, simbolizînd starea originară, inconștientă sau instinctivă, „copilul“ reprezintă forțele ascunse în natură. Conștiinței „primitivului“ i se pare că „oul“ provine din sînul marii lumi și este înțeles ca un eveniment cosmic. „Măiastra“ înlocuiește aurul alchimic, simbolizat adesea printr-o pasăre care își ia zborul. Vasul ermetic de forma unui ou, vas mirabile, este „matrix“, uterus din care se naște filius philosophorum. Visul întoarcerii la uniunea primordială este legat de „pîntec“, vas-matrice în care are loc „coacerea“ sau pregătirea pentru a ființa a „fetusului“ alchimic. Țelul căutat pe parcursul procesului alchimic este atingerea ultimului stadiu, rubedo, aurul alchimiștilor sau puer aeternus, simbolizat printr-o piatră prețioasă, o floare, un ou, o sferă aurită sau pasărea Phoenix care își ia zborul din cenușă. De la negru (nigredo) la alb (albedo) și apoi la roșu (rubedo), parcursul alchimic este unul de metamorfozare, pornind de la negrul „primei materii“, pentru a ajunge, prin purificare, la stadiul „luminii“, rebis sau „piatra filozofală“. Simbol alchimic al uniunii contrariilor, șarpele cu două capete din cel de-al doilea tablou prefigurează concilierea elementară a antinomiilor și influența vitală, care se poate manifesta în „două sensuri“. Peștele, simbol acvatic, sugerează nostalgia depărtărilor și originea tuturor lucrurilor în prima materia. Cîinele, animal terestru, pictat în culoarea focului, este garantul incursiunii lipsite de griji în lumea realului. Seria celor trei tablouri amintește de procesul alchimic prin care, în trei etape succesive, este căutată totalitatea Sinelui. Prima și ultima lucrare se află în colecțiile a două dintre cele trei surori Schlumberger, Dominique de Menil (Houston) și Anne Gruner Schlumberger (Fondation des Treilles).

În corespondența purtată cu Victor Brauner, Anne Gruner Schlumberger își exprimă admirația pentru opera și căutările pictorului. Scrisorile adresate artistului sînt mărturia aprecierilor sale, amintind faptul că puțini au fost pictorii care au reușit să vadă și să exprime viziunea „eului interior“ așa cum pictura lui Victor Brauner o dezvăluie: „E frumos să poți extrage din sine tot ceea ce s-ar putea potrivi unei tentative de viziune. Cît de dureroasă este această extragere! Și totodată cît curaj!“. În scrierile anilor 1982-1993 păstrate la Fundația des Treilles, Anne Gruner Schlumberger își amintește: „Astfel, Ființă smulgîndu-și ființa a sosit într-o zi, pe neașteptate, după moartea lui Brauner. «Sînt fratele lui Victor, mi-a spus să o caut pe Annette.» Avea un pachet misterios sub braț. Speriată de apariția celui care părea venit dintr-o altă lume, a cărui voce suna ca aceea a lui Victor, am privit pictura și pe purtătorul ei. Da, Brauner continuă să vorbească, reproșîndu-ne lipsa noastră de înțelegere și de iubire. Astăzi, publicul își smulge lucrările lui Brauner, nu Brauner își smulge inima“ (Le regard d’un mécène. La collection d’Anne Gruner Schlumberger pour la Fondation des Treilles, Édition Fondation des Treilles, 2005).

Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).

Ilustrație: Là-bas III, 1949

Mai multe