Geta Brătescu: o artă esopică
Clădirea din Calea Moşilor nr. 62-68, din Bucureşti, o anexă a Muzeului Naţional de Artă Contemporană, găzduieşte din octombrie 2011 două spaţii de artă, cu sprijin logistic şi financiar oferit de MNAC. La primul etaj e Spaţiul Platforma, coordonat de Simona Dumitriu, istoric de artă. La etajul al doilea este Salonul de Proiecte, iniţiativă a Magdei Radu (curator, istoric de artă) şi a Alexandrei Croitoru, artist vizual. Platforma e mai degrabă un spaţiu de autor, Simona Dumitriu lucrează cu studenţii de la Universitatea de Arte, cu artiştii foarte tineri, în proiecte-laborator: se pun multe întrebări, se fac workshop-uri, iar artiştii răspund cu lucrări-fulger. Evenimentele se succed cu viteză şi lasă în urmă multe alte întrebări deschise. Proiectul în desfăşurare acum – „Deschis pentru inventar“ – e delicat, complicat de abordat: ce facem cu o întreagă moştenire artistică, arta oficială – comandă de Partid?
Salonul de Proiecte, un etaj mai sus, are aerul unei platforme mai aşezate: pornind de la faptul că în general artiştii tineri nu sînt susţinuţi, Salonul şi-a propus să fie în primul rînd un spaţiu de producţie pentru aceştia, investind în lucrări noi. A realizat în primul an două expoziţii mari cu artişti tineri, în urma unui apel public de proiecte, dar şi trei expoziţii cu artişti consacraţi (Ion Grigorescu, Daniel Knorr sînt doar două nume), creîndu-se astfel un „context generaţional mai larg“.
Departe de arta oficială
Pe 25 octombrie, Salonul de Proiecte a deschis expoziţia „Geta Brătescu: Atelierele artistului“, curatoriată de Magda Radu. O expoziţie de muzeu – realizată totuşi într-o anexă a acestuia, într-un spaţiu tînăr – ar putea surprinde. După ce o vezi, te gîndeşti că o asemenea plasare atrage atenţia asupra faptului că o artistă atît de complexă precum Geta Brătescu nu poate fi uşor clasificată şi aşezată în cadre fixe. Vorbim de o extraordinară mobilitate artistică. Născută în 1926, Geta Brătescu este o reprezentantă importantă a avangardei postbelice, a cărei personalitate – poate de aceea greu de definit – este rezultatul studiilor deopotrivă la Facultatea de Litere şi Filosofie (cu un profesor ca G. Călinescu) şi la cea de Arte, cu un mentor precum Camil Ressu. Scriitoare (Atelier vagabond, Atelier continuu sau extraordinara sa privire asupra Italiei, în De la Veneţia la Veneţia sînt doar cîteva titluri), ilustratoarea printre altele a lui Faust în traducerea lui Şt. Aug. Doinaş, director artistic al revistei Secolul 20, Geta Brătescu a fost şi o prezenţă în expoziţiile de artă înainte de 1989. Referitor la acest aspect, Magda Radu scrie într-un eseu pe care i-l dedică artistei: „Geta Brătescu nu s-a considerat o victimă şi nici nu a activat în opoziţie sau în marginea sistemului artistic, dar s-a ţinut departe de arta oficială. Ea a funcţionat după o logică afirmativă şi a căutat să-şi desfăşoare activitatea ţinînd cont de condiţiile unui context dat: a expus cu regularitate, «şi-a văzut de treabă», a continuat să lucreze netulburată...“
Expoziţia deschisă la Salonul de Proiecte vine într-un moment cînd la nivel internaţional are loc un fenomen de recuperare a Getei Brătescu, apărut doar în anii din urmă. Chiar acum artista este prezentă într-un show de mari proporţii la Tate Modern („A Bigger Splash: Painting after Performance“) şi recent lucrări ale sale au fost expuse în Trienala de la Paris, în Bienala de la Istanbul, la New Museum (New York) şi la Frieze Masters, tîrg de artă londonez. În acest context – căruia i se adaugă cel românesc: expoziţia „Resurse“, cu Ion Grigorescu la MNAC în 2007, şi „Lucrul, Imaginea, Semnul“, la Ivan Gallery în 2011 – „Atelierele artistului“ reuşeşte să învingă cronologii, împărţiri pe genuri şi medii de expresie.
Portret interior al artistului
„Geta Brătescu: Atelierele artistului“ depăşeşte discursuri limitative şi de putere, discursuri feministe, politice, intrări forţate în canoane totalizatoare. Curatoarea indică un singur traseu, cel mai generos şi neabuziv: cel al mediilor de lucru, pe cît de fizice, pe atît de imateriale, creaţii imaginare. Atelierul artistei, spaţiul industrial în care a lucrat (cazangeria, tipografia) şi topografia spaţiului mediteranean, sursă primară pentru seria intitulată Medeea. Curatoarea alătură primelor două spaţii concrete pe cel de-al treilea, aflat la polul opus, tocmai pentru a ne avertiza asupra modului de lucru al artistei: fiecare spaţiu pe care îl ocupă cu prezenţa sa este dublat de un spaţiu mental, şi invers – un spaţiu mitic devine prezent, material, prin cartografierea lui. Aceste medii de lucru devin un cadru perfect pentru observarea unui complex proces de transmedialitate: de la desen la tapiserie, video, litografie, fotomontaj, colaj, obiect. Vizitatorul este prins într-un raccourci curatorial, în care imaginea atelierului ocupă fiecare secvenţă din expoziţie ca matrice pentru un portret interior al artistului, o intrare în intimitatea artistică.
Lucrarea video Atelierul (1977) e însoţită de scenariul aceluiaşi film, precum şi de elemente din film extrase şi plasate în sala de expoziţie – precum Cutia lui Pafnutie. Spaţiul industrial devine pentru artistă un mod de a descompune realitatea în detalii şi de a reflecta asupra posibilităţilor formelor, aşa cum se întîmplă în seria Regula cercului, regula jocului (1985): 12 colaje dada – textil şi tempera pe hîrtie – asamblate după regulile hazardului, în forma cercului.
O linie roşie, sinuoasă
Văzute ca un tot, lucrările selectate în expoziţie sînt imaginea unui tip de supravieţuire artistică în perioada comunistă, bazată nu pe negare sau retragere, ci pe creaţie, ca un motor pozitiv care poate fi pornit în orice moment, oriunde eşti. Cu ajutorul lui Esop (prezent în 12 litografii din 1967), sclavul înţelept şi şiret, pe care artista îl ia ca alter ego şi muză de sex masculin, Geta Brătescu e liberă să se exprime artistic; asocierea Bibliei cu mitologia într-o serie de desene din 1974 este unicul mod prin care ea chiar poate desena scenele biblice. În 1980, creează Ipostazele Medeei – desene în textil cu maşina de cusut. De ce tocmai Medeea, celebră pentru uciderea propriilor copii? O metodă de rezistenţă culturală, arta Getei Brătescu constă în primul rînd în trasarea unui spaţiu generos pe care îl poate popula în orice moment cu diferite personaje. E ca şi cum în orice moment ea îşi poate instala propriul atelier, propria lume mitică. „A vedea e sinonim cu a poseda“, scrie artista în Atelier continuu. În expoziţie, te urmăresc cei doi ochi ai artistei: Călătorul (1977) este un obiect multifuncţional, scaun pliant şi baston în acelaşi timp, cu doi ochi de pază, lipiţi pe el.
Cele mai recente lucrări ale artistei lasă deoparte orice referinţă culturală, devenind atelier pur mental, perpetuu. Jocul formelor (2009) este o coregrafie abstractă făcută doar din mişcarea foarfecii. The Crazy line (2012) pare lucrarea unui seismograf, o linie roşie, sinuoasă, pe o fîşie de hîrtie care urcă de-a lungul zidului, în sus, împotriva legilor gravitaţiei. Arta e opera hazardului vieţii.
„Geta Brătescu: Atelierele artistului“ este o călătorie în timp şi spaţii – cu un hiatus de 20 de ani, între 1985 şi 2009 – şi astfel nu are punct terminus, ci doar puncte de plecare, spre o citire atentă a operei unui artist care a lucrat continuu timp de peste şase decenii. Un artist care trebuie citit cu grijă, nuanţat. Expoziţia va fi prezentată într-o formă extinsă la MUSAC – Museo de Arte Contemporáneo de Castilla y León (Spania) în perioada 9 martie – 9 iunie 2013.
Daria Ghiu este critic de artă.
Foto: Ş. Sava