Daniel Spoerri – Noul Realism, EAT ART și „tablourile-capcană“

10 mai 2023   ARTE VIZUALE

În acest an, între 19 și 28 mai, are loc la Romaero Băneasa un nou tîrg internațional de artă contemporană, MoBU. Cu un an în urmă, am fost solicitată de inițiatori pentru a le oferi consultanță privind evenimentul central, punctul de atracție sau numele unui artist care, prin prezența sa la prima ediție a tîrgului de artă, ar putea atrage un număr important de vizitatori. Am propus o expoziție-omagiu avîndu-l ca invitat pe Daniel Spoerri, artist de renume internațional reprezentat într-un număr important de mari muzee din Europa și din Statele Unite, mai puțin însă în România, țara în care s-a născut. Am fost bucuroasă să aflu că artistul nonagenar, care trăiește astăzi la Viena, a acceptat să participe cu un număr de 120 de lucrări care vor fi prezentate pentru prima oară publicului din România.

Născut pe 27 martie 1930 la Galați, Daniel Isaac Feinstein părăsește România în 1942 pentru a se stabili în Elveția, unde își schimbă numele în Spoerri, nume purtat înainte de căsătorie de mama sa, Lydia. După ce lucrează ca vînzător de cărți, vînzător de fructe și fotograf, studiază dansul clasic și pantomima la Zürich și la Paris și este angajat ca prim dansator la teatrul de stat din Berna. În 1957 este asistent de regie la teatrul din Darmstadt. Doi ani mai tîrziu înființează la Paris, împreună cu Arman, Jean Tinguely, François Dufrène și Yves Klein, Edițiile MAT (Multiplication d’art transformable) ale primelor obiecte multiplicate. Face parte dintre fondatorii grupului Nouveau Réalisme înființat în jurul criticului de artă Pierre Restany în anul 1960. Membrii grupului urmăresc integrarea cotidianului în artă printr-un nou repertoriu de forme, tehnici și materiale. „O nouă privire asupra obiectului“ este punctul de plecare al „asamblajelor“ care caracterizează „acțiunile“ noului grup, amintind de obiectele găsite aduse de dadaiști la rangul de artă. În cadrul unor acțiuni-spectacol, opera de artă este construită – sau distrusă – în fața unui public numeros. Arta de a colecta și acumula elemente împrumutate din realitatea cotidiană și folosirea obiectelor în felul ready-made-urilor lui Marcel Duchamp se numără printre procedeele prin care artiștii Noului Realism preiau obiectele vieții de zi cu zi pentru a le transforma în relicve ale societății de consum. Este începutul unui demers prin care Spoerri se va face cunoscut pentru asamblajele sale care reflectă împreunarea dintre artă, poezie, filozofie și gastronomie. The art of Assemblage este titlul expoziției care a avut loc în 1961 la Muzeul de Artă Modernă din New York, unde Spoerri expune lucrarea Kichka’s Breakfest I, pe care muzeul o achiziționează. În 1970 are loc, la Milano, banchetul regizat de Daniel Spoerri și Guido Le Noci, galeristul milanez al grupării Noul Realism, prin care erau sărbătoriți zece ani de colaborare și, totodată, despărțirea membrilor grupului care urmau să activeze pe cont propriu fiecare. Intitulat „Ultima cină. Banchetul funerar al Noului Realism, afișul evenimentului conține desenele și semnăturile participanților la festin. La cererea lui Spoerri, bucatele au fost preparate pentru a reprezenta arta fiecăruia dintre cei prezenți la banchet. Pentru Arman a fost pregătită o „acumulare“ de anghile, pești și pulpe de broască țestoasă în aspic, pentru César, o „compresie“ de bomboane sub formă de budincă, „împachetarea“ mai multor soiuri de pește a fost pregătită pentru Christo, o „Nana“ din înghețată pentru Niki de Saint Phalle, o geantă de machiaj din marțipan pentru Martial Raysse, iar pentru Raymond Hains, un tort gigantic de forma unei tiare pontificale, dedicat în chip ironic criticului de artă Pierre Restany, inspiratorul mișcării pe care membrii grupului voiau să o „de-restanizeze“. „Ultima cină“ a grupului Noul Realism a fost „iluminată“ de o mie de lumînări, aflăm din textul purtînd titlul „Daniel Spoerri – L’ultima cena del Nouveau Réalisme, publicat de Galleria Gaburro în Box Art, pe 18 februarie 2021. Afișul, realizat de Spoerri în negru și argintiu, este ultimul document al membrilor grupului care prin arta lor înțelegeau o nouă percepție a realului, plasînd obiectele banale și evenimentele cotidianului în centrul artei lor, în care jocul și ironia subliniază critica societății de consum.

În decursul anilor 1960, Daniel Spoerri este inițiatorul unor întîlniri amicale la cîteva galerii pariziene unde organizează happening-uri culinare. Artistul este „bucătarul“ care prepară bucatele, în timp ce criticul de artă își însușește rolul „chelnerului“ care le oferă consumatorilor. Resturile rămase în urma dineurilor, banchete sau agape – în sensul întîlnirilor unui grup restrîns de prieteni – sînt fixate pe suporturi din lemn montate pe perete și prezentate sub denumirea de „tablouri-capcană“ (tableaux piège). În 1968, Spoerri deschide la Düsseldorf prima galerie-restaurant, EAT ART-Galerie sau galeria „celor șapte simțuri“. Caracterul exotic al meniurilor anunțate, șnițel de piton, omletă de furnici sau tocană de șarpe à la carte, are menirea de a diversifica gusturile și de a „condimenta“ seratele. Inspirat de palindromuri literare, Spoerri creează calambururi în prezentarea bucatelor oferite oaspeților banchetelor sale. EAT ART nu este însă „arta de mînca“ în sensul gusturilor sau al comportamentelor comesenilor, nici cea a aranjamentelor care precedă dineuri sau banchete, deși ele fac parte din orchestrația pregătitoare pentru ceea ce Daniel Spoerri numește „tablouri-capcană“, punctul final al happening-urilor sale. Lucrările lui amintesc de compozițiile „naturilor moarte“, vanitas sau memento mori, ale pictorilor din secolul al XVII-lea activi în Țările de Jos sau în Spania, unde picturile de acest fel erau numite bodegón. Spectaculoase aranjamente florale, fructe, mîncăruri gătite, păsări, mici animale, gîze și reptile (Abraham Mignon), recipiente prețioase din porțelan, sticlă sau bronz (Willem Kalf) sînt adeseori însoțite de cărți și de cranii sau de clepsidre și ceasuri aurite. Alături de flacăra care se stinge, clepsidra, un fruct putrezit sau o floare ofilită atrag atenția asupra unei lumi trecătoare. Deosebite de opulența și bogăția afișate în picturile maeștrilor flamanzi, obiectele banale, lipsite de valoare, care formează compozițiile lucrărilor lui Daniel Spoerri sînt, în ansamblul lor, „amprenta“, „umbra“ sau amintirea evenimentului inițiat de artist. „Tablourile“ sale, tridimensionale, sînt reprezentarea poetică a efemerului, a clipei trecătoare, „fixată“ de artist pentru o durată de timp nelimitată. Pornind de la obiectele ready-made, demersul lui Spoerri constă în crearea „acțiunii“ (happening gastronomic), „captarea“ momentului (finalul întîlnirii comesenilor) și „fixarea“ aranjamentului întîmplător al obiectelor (resturile rămase în urma ospățului), rezultat al interacțiunii dintre consumator și artist care-i conferă statutul de obiect de artă. Mărturii fantomatice, „tablourile-capcană“ devin vestigiile unui moment „fixat“ de artist pentru a le conferi perenitate. Spoerri este și creatorul unor rețete culinare mereu reinventate și în repetate rînduri publicate, punct de plecare al happening-urilor gastronomice care însoțesc în continuare expozițiile sale.

În anii 1970, Daniel Spoerri dezvoltă ideea „tablourilor-capcană“ printr-un nou concept expozițional, cel al unui Muzeu sentimental în care obiectele colectate, descrise și etichetate, fac parte dintr-un ansamblu care trimite la mărturiile unui nou fel de arheologie dominată de poezie. În 1979, creează în spațiul oferit de Asociația de Artă din Köln un astfel de „muzeu“ în care diferite obiecte, relicve sau deșeuri găsite la întîmplare sînt asociate cu amintiri personale. Aranjate alfabetic în cadrul mai multor expoziții, ele urmau să fie însoțite de anecdote lămuritoare pentru a deveni imagini evocînd istoria orașelor Paris, Köln, Basel sau Berlin, văzute prin prisma legăturilor sentimentale ale artistului cu fiecare dintre ele. Descrierea unui număr de obiecte adunate de Spoerri în 1961, așezate la întîmplare pe masa lui de lucru, poartă numele de Topografia anecdotică a întîmplării (Topographie anecdotée du hasard), titlu dat de artist unei publicații care trasează programul teoretic al lucrărilor sale, reluată și completată în decursul mai multor decenii. Referindu-se la diversitatea preocupărilor sale, artistul se autointitulează, plin de umor, „diletant universal“.

Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).

Mai multe