Avem miau-miau şi avem hihihi
Azi a desenat cu creionul, ţinut pe rînd, în fiecare mînă, fiindcă nu era convinsă cum i-ar şade mai bine. A trasat linii pe caiet şi a rîs cu mare satisfacţie. I s-a părut fantastic că a reuşit să scoată sunete din clapele colorate ale pianului. Dacă o mai şi lauzi că ştie să bată din palme, you made her day! Vine după mine în bucătărie tîrîndu-se într-un stil propriu şi personal şi, după ce şterge bine pardoseala cu morcovul pe care tocmai i l-am curăţat, se aruncă cu avînt războinic în cutia de carton unde stau nişte amărîte de cepe. Pe care vrea să le mănînce cu tot cu coajă. Ca să-i stăvilesc curiozitatea gustului, îi curăţ una. Muşcă cu sete din ea, pînă îi dau lacrimile. După ce termină şi masa obişnuită, îşi cere ora de somn. Mergem pîş-pîş şi ne prăbuşim în culcuş, unde adoarme ţinîndu-mă de mînă. Mă retrag încet, în zgomotul înfundat al parchetului beteag acoperit cu mochetă, şi îmi execut în viteză treburile. Aşa arată programul meu, de aproape un an. Cîteodată îmi dau seama ce fraieră am fost pe vremea cînd mă dădeam grande şi rebelă, serveam tot felul de balauri ca să visez cai verzi pe pereţi. |mi iau acum zilnic porţia de action, iar faza a mai tare e că am aici un work in progress. Nu e ca un stimulent ale cărui taine le cunosc deja. Avem efectul surpriză servit cu generozitate. Asta m-a învăţat că este al naibii de bine să îmi pun la bătaie creativitatea, nu doar în meseria mea, dar şi în cele mai mărunte lucruri casnice. Am avut revelaţii la fel de spectaculoase făcînd o salată de boeuf (à la roumaine, bineînţeles, cu carne de găină) sau pictînd cu Sorina Vazelina penisul lui Terente deghizat în degetul police. {i am învăţat să nu-mi mai sară ţandăra din te miri ce. Sigur că mi-e dor să alerg şi să înot, mi-e dor să pictez de dimineaţa pînă seara, mi-e dor să citesc o carte fără să mă întrerupă nimeni şi nimic, mi-e dor să fumez, mi-e dor să-mi văd prietenii. Dar pe vechea Suzi am lăsat-o în urmă, trăiască noua Suzi!
Suzana Dan este artist vizual şi organizatoarea Nopţii Albe a Galeriilor (NAG).