Arte vizuale în 2016
Expoziţii. Festivaluri. Licitaţii. 2016 a fost un an plin pentru artişti, pentru curatori şi pentru galerişti. Am întrebat trei critici de artă: 1) care a fost cea mai bună „personală“, 2) cea mai bună „colectivă“ şi 3) cel mai interesant fenomen (tout genre compris).
● Daria GHIU
1) Bîntuită de imagini ale violenţei, de atentate şi multă moarte, am căutat în 2016 gesturile şi abordările discrete, atît ale curatorilor, cît şi ale artiştilor. Dau aici cîteva exemple. Expoziţia „Linia copacului“ a regretatei Doina Simionescu (Galeria „Anca Poteraşu“) a avut o asemenea atingere din partea curatoarei Liviana Dan. Am apreciat expoziţia Liei Perjovschi, „Timeline cu martori“ (Galeria Ivan), pentru toată energia vie pe care o artistă reuşeşte să o pună în fiecare lucrare pe care o realizează şi pentru modul în care privirea ei face întotdeauna efortul să fie cît mai cuprinzătoare, în afara graniţelor vizibile. De asemenea, expoziţia artiştilor Mona Vătămanu şi Florin Tudor („Prăpădenia pămîntului“, Salonul de Proiecte).
2) 2016 a fost Anul Dada. Asta a fost „colectiva“ care a plutit în aerul vizual, prin toată lumea, sub diferite forme, mai mult sau mai puţin articulate, mai „artistice“ sau nu. De la performance-uri Dada la conferinţe despre Dada, publicaţii noi, o utilă şedinţă de brainstorming, expoziţii mai mult sau mai puţin dezamăgitoare. Cred în continuare că nu s-a spus nici pe departe totul despre dadaism şi aştept încă ieşirea din banal şi clişeu în ceea ce-l priveşte. La polul opus, expoziţia colectivă (în adevăratul sens al cuvîntului!) a lui 2016 (deschisă pînă pe 2 aprilie, la Muzeul Naţional de Artă al României, curator Monica Enache) este „Artă pentru popor? Plastica oficială românească între 1948-1965“. Mult aşteptată o asemenea abordare despre realismul socialist. Cred că după ce expoziţia se va încheia, o sală permanentă la muzeu e absolut necesară.
Să nu uităm de Brâncuşi, de Cuminţenia lui şi de viitoarea sală Brâncuşi de la acelaşi muzeu. Infinitele discuţii din jurul achiziţiei Cuminţeniei pămîntului au scos la suprafaţă o sumedenie de complexe, angoase, proiecţii imposibile, mult absurd, multă luciditate, ridicol, umor involuntar… Asta da expoziţie colectivă fictivă (să o botezăm „În jurul lui Brâncuşi“), curatoriată de un popor întreg, atît cît i s-a permis să vorbească.
Remarc aici şi efortul (Suzana Dan, Simona Vilău) din spatele proiectului NAG #10 – „No Man’s Land / zece discursuri din arta contemporană românească“, bine articulat în acest an.
3) Fără îndoială, cărţile de artă şi cele de artist editate în acest an. Dau doar două exemple (sînt mult mai multe!): house pARTy 1987, 1988 (Editura Idea, publicaţie coordonată de Roxana Gibescu, Dan Mihălţianu, Decebal Scriba, Raluca Voinea) şi Alexandru Antik, Inventar (Editura Vellant).
● Igor MOCANU
1) Alexandru Antik, „Viziuni în întuneric“ (21 mai – 21 iunie), Muzeul de Artă Cluj-Napoca, expoziție curatoriată de Sebestyén György Székely, fondatorul Z Angles Gallery, și comisionată de Alexandra Sîrbu.
2) Fără îndoială, expoziția „Spiritul dada și avangarda din România“, 5-15 mai 2016, Art Safari, București, curatoriată de Raya Zommer-Tal, avînd expusă, practic, toată istoria avangardei vizuale, cu lucrări canonice semnate de Tristan Tzara, Marcel Iancu, Iuliu Iancu, Arthur Segal, Hans Richter, Victor Brauner, Milița Petrașcu, M.H. Maxy, Corneliu Michăilescu, Max Blecher, Jacques Hérold, Gellu Naum, Jules Preahim, Jean David, Hans Mattis-Teutsch, Constantin Nisipeanu, Sașa Pană, Ion Vitner, Geo Bogza, Miron Radu Paraschivescu, Brassaï, Mimi Șaraga Maxy, și cu participarea artiștilor Ion Grigorescu și Ion Bitzan.
3) Cred că 2016 a fost anul publicațiilor. Atîta carte de artă, atîtea recuperări, cărți de artist n-am mai avut de mult, începînd cu cele două albume ale colectivului 2meta +, cataloage cvasi-raisonné-uri pentru Ștefan Bertalan, Alexandru Antik ș.a., fascicule tematice grele, cum a fost cel despre conceptualism (coordonat de Cristian Nae și găzduit de revista Arta), culminînd cu monografia -house pARty, publicată la finele anului de spațiul tranzit.ro București și Editura Idea. În paralel, oarecum de așteptat, dată fiind ocazia centenarului Dada, a fost anul publicațiilor de, cu și despre avangardă. Cred că oricare cercetător în domeniul avangardelor istorice s-a simțit dacă nu copleșit, atunci măcar împlinit în acest an.
● Suzana DAN
1) Cea mai bună expoziție personală a fost „Amintiri din adîncurile Mării Thetis“ a artistului Mihuț Boșcu Kafchin, curatoare Diana Marincu, cu colaborarea Ancăi Mihuleț. De altfel, toate expozițiile cuprinse în proiectul intitulat „Punctul alb şi cubul negru“ al celor două curatoare și prezentat în decursul întregului an la MNAC mi s-au părut cu totul excepționale (pînă pe 26 martie puteți vedea la MNAC ultimul capitol al acestei serii – expoziția Irinei Botea „Apostrof. Totul a început cu o ezitare a portarului“).
2) Îmi voi permite să fiu subiectivă și voi alege expoziția „No Man’s Land“ care a reunit, în spațiul Rezidenței Scena9, deschisă publicului cu prilejul Nopții albe a galeriilor, zece expoziții-focus dedicate celor zece orașe participante la NAG. „No Man’s Land“ nu a avut un singur curator, ci zece: Călin Dan pentru expoziția-focus Arad „Renașterea arădeană“, Cosmin Năsui – expoziția-focus Baia Mare „120 de ani de artă la Baia Mare“, George Roșu – expoziția-focus Brașov „Pionaj / Tranș(EU)“, Simona Vilău – expoziția-focus București „Istoria noastră despre alții. Un oraș văzut prin patru lentile“, Adrian Bojenoiu – expoziția-focus Craiova „Mihail Trifan“, Horea Avram – expoziția-focus Cluj-Napoca „Cabinetul negru“, Cătălin Gheorghe și Cristian Nae – expoziția-focus Iași „Non-ficțiuni“, Dan Raul Pintea – expoziția-focus Sibiu „NOSTRU land“, Bartha József & Laura Borotea – expoziția-focus Tîrgu Mureș „Couleur locale 3“ și Cosmin Haiaș – expoziția-focus Timișoara „Hidden Agenda“.
3) La capitolul „cel mai intersant fenomen“, tot respectul și aprecierea mea merg către activismul cultural (deși la halul în care supraviețuiește cultura contemporană în România ar trebui cu toții să ne numim mai degrabă activiști culturali decît operatori culturali). Planeta Petrila militează pentru salvarea patrimoniului industrial, Miliția Spirituală – activiști în adevăratul sens al cuvîntului – merită nu doar atenția, ci și susținerea noastră, și, dacă tot am deviat (dar nu am cum să nu o fac într-un asemenea context), nu am cum să nu menționez Casa Jurnalistului și Funky Citizens. Și uite cum, de la cultură, am ajuns la problemele sociale, nu avem cum să mai despărțim cultura contemporană de acest lucru și ar trebui să fim nu doar atenți, ci și neiertători față de fenomenul artei oficiale aflat în plină creștere (comparați, de curiozitate, bugetele acordate pentru sesiunile de finanțare adresate sectorului independent cu bugetele aruncate pe ctitorirea de monumente și acțiuni culturale de preamărire a unor teme cu fior de „Cîntarea României“).
a consemnat Matei MARTIN
Foto: expoziţia „Prăpădenia pămîntului“