Artă pentru toți
Pe la începutul anilor ’80, ministrul francez al culturii, Jack Lang, a întreprins cîteva demersuri substanţiale pentru a ameliora accesul publicului larg la manifestările culturale. Prin acest program de „democratizare a culturii“ au luat naştere Sărbătoarea Poeziei, Noaptea Muzeelor, apoi Sărbătoarea Muzicii şi, în cele din urmă, Noaptea Galeriilor. Două principii stau la baza acestui concept: gratuitatea şi adresabilitatea. Ideea a servit drept model în numeroase ţări europene.
Vineri, 11 iunie, are loc la Bucureşti Noaptea Albă a Galeriilor. Organizatorii (curatori şi galerişti independenţi) promit „un circuit ludic, liber, prin 40 de locaţii dedicate expunerii şi promovării artei contemporane, în care expun peste 140 de artişti“, „un tur de forţă prin concerte live, performance-uri, expoziţii, ateliere deschise şi spaţii alternative“. La ediţia de anul trecut am putut constata cît de vie poate fi (măcar pentru o noapte) scena artelor vizuale din Bucureşti. Tot atunci m-am simţit, pentru prima oară, dezarmat în faţa unor „obiecte“ (culturale) inclasabile. Creaţia contemporană şi mai ales ambalajul sub care ne este prezentată sînt pline de capcane: ambiguitatea noţiunii de „originalitate“, complicaţiile termenului de „contemporan“, instabilitatea ierarhiilor valorice pot provoca vizitatorului indigestie. Arta nouă pare uneori de neînţeles, dacă nu e mediată de un ghid.
Hans Belting este unul dintre cei mai importanţi istorici de artă din spaţiul german. Autor a două volume monumentale de teoria artei (Artă şi cult şi Florenţa şi Bagdad. O istorie vest-estică a privirii), el conduce proiectul de cercetare GAM (Global Art and the Museum) al Centrului pentru Artă şi Tehnologii Media din Karlsruhe. El este de părere că arta contemporană nu poate fi analizată decît punînd-o în relaţie cu fenomenul globalizării. Globalizarea a provocat naşterea termenului de artă „contemporană“ şi tot ea o sfidează şi o pune la încercare – explică Belting într-un articol apărut recent în săptămînalul Die Zeit. Bienalele din lumea întreagă au consacrat noul profil al curatorului. Aceştia au devenit, prin anii ’90 ai secolului trecut, nu doar îngrijitori, ci agenţi, impresari, vînzători internaţionali. Epoca de azi a impus norme noi şi a influenţat direct relaţia dintre artişti, pe de o parte, şi critici/teoreticieni/curatori, pe de altă parte. Publicul – pentru că arta contemporană e performativă, ea îi transformă pe vizitatorii galeriei în spectatori activi – devine un element-cheie în această ecuaţie. El trebuie convins, sedus, captat, e o ţintă vie a unor campanii de marketing care rivalizează cu promoţiile comerciale.
Critica de artă, vechea rivală a istoriei artei, cedează tot mai mult teren noii generaţii de curatori: ei învîrt pe degete piaţă & cote, ei sînt cei care dau tonul la bienale, ei organizează expoziţii, licitaţii şi tîrguri. Au devenit un fel de teoreticieni cu abilităţi antreprenoriale, sau, şi mai rău, antreprenori cu (vagi) cunoştinţe teoretice – e de părere Belting. Le place să se considere un fel de ţesut limfatic al scenei artistice: fără „critica“ lor nu se leagă nimic, fără interpretarea pe care o dau ei produselor pe care le îngrijesc, publicul nu ar putea înţelege, aprecia (eventual cumpăra) arta. Teoriile lor sînt menite nu să explice, ci să promoveze şi să vîndă opera de artă. Aici e şi paradoxul: arta contemporană se vrea globală, democratică, populară, dar nu poate ajunge la public decît dacă e însoţită de nişte instrucţiuni de folosire predate de curator.
Desigur, întreaga discuţie are un sens doar în contextul unei pieţe de artă care funcţionează: într-o ţară ca Germania, unde în fiecare oraş important există cel puţin un muzeu de artă şi cîteva galerii independente, s-au stabilit şi relaţii între artişti, curatori şi public – iar critica acestei relaţii face parte din starea de normalitate.
La Bucureşti, ne bucurăm, deocamdată, de Noaptea Albă a Galeriilor (de vineri, 11 iunie). E bine: vizitatorii or să dea năvală în galerii şi săli de expoziţie, or să se înghesuie, or să fotografieze; e bine: n-o să se işte dezbateri, n-or să fie polemici; e bine: o noapte albă a artei pentru toţi. E bine?