Un sport la Răsărit
Chiar nu poţi fi fotbalist dacă nu bei, nu fumezi şi nu faci pipi în chiuvetă, aşa cum zice Şumudică?
Ha-ha, depinde despre ce fotbal vorbim. Aşa cum între bancheri există gangsteri şi oameni super-corecţi, aşa şi la fotbal. În general, acolo ideea e de gaşcă, de nonconformism, de banditism artistic. Cine nu-i trăsnit sau nesimţit, carevasăzică, nu are nici o şansă să ajungă cineva în lumea asta. Evident, vorbele lui Şumudică şochează şi trimit la un suburban tipic românesc, unde proastele maniere se asortează bine cu practicarea acestui sport pe terenuri desfundate, în scandările scabroase ale galeriilor, sau a ce-a mai rămas din ele. Dar ce ziceţi de distinsul soţ al Shakirei, onorabilul Piqué, care, la sărbătorirea cîştigării unui trofeu de către Spania, probabil după ce fumase „ceva“, sigur băuse un picuţ cam mult chiar şi pentru un băiat de club ca el şi ca urmare e rezonabil să credem că făcuse şi pipi în chiuveta avionului care aducea echipa acasă, a tras o flegmă profesională, cu o balistică de o asemenea precizie că i-ar fi ruşinat chiar şi pe artileriştii lui Napoleon care asediau Cadiz-ul acum două sute de ani, fix pe costumul unui preşedinte de club care însoţea cortegiul semizeilor în tricou şi chiloţi. Drept care el şi ai lui s-au prăpădit de rîs. Fotbaliştii aleg să fie proşti şi prost crescuţi pentru că li se permite. Şumudică, dacă bate Steaua – pardon, FCSB –, poate să facă pipi şi în capul spectatorilor, că rezultatul tot nu se mai schimbă. Şi tot va fi un mare antrenor. Nu vă mai oripilaţi, am visat la lumea asta! Evident, în poze nu venea cu miros.
Foto: adevarul.ro