Un hop spectaculos
Cînd Uniter a anunţat că noul director artistic al Galei „Hop“ a Tînărului Actor este regizorul Radu Afrim (care îi succede lui Cornel Todea, dispărut anul trecut), s-au reactivat speranţele în renaşterea acestui concurs de actorie, plasat într-o zonă de penumbră din cauza unui cumul de sincope (încremenirea într-o formulă competiţională nestimulativă şi plictisitoare, lipsită de miză, sentimentul de eveniment „bifat“ etc). Afrim avea capacitatea să revitaliezeze Gala, pe asta a mizat Uniter-ul şi aceasta a fost aşteptarea generală. Doar că, în stilu-i caracteristic, Afrim a oferit mai mult, a transformat totul într-un spectacol. A modificat conceptul concursului, a mutat accentul pe „spectaculos“ (tema din acest an: „Sînt actor, sînt spectaculos“), a schimbat proba impusă de pînă acum – un text, de regulă nedramatic, rostit de toţi concurenţii, motiv de plictiseală generalizată – cu interpretarea unui idol (actor, personaj de desene animate, muzician etc.), ceea ce a transformat Gala „Hop“ într-un show. Frank Sinatra, Tom Waits, Margareta Pîslaru, Audrey Hepburn, Leonardo DiCaprio s-au perindat pe scenă, în roluri celebre sau în ipostaze cunoscute (discursul lui Nicole Kidman la Oscar şi al lui Kennedy cu prilejul aselenizării, Salvador Dalí acordînd un interviu etc). Procesul de reinventare a Galei a fost un spectacol în sine, a demonstrat că, în momentul în care ceva merge prost, ceea ce trebuie schimbat este conceptul. Cosmetica nu ajută. Principiul este valabil şi în teatrele de stat, înţepenite în repertorii haotice şi desuete, şi la festivaluri unde noţiunea de „concept“ lipseşte cu desăvîrşire sau este tradusă prin suveranitatea gustului personal. Afrim a reinventat Gala Hop pe ideea actorului-spectacol, cu glamour şi nebunie. Şi a reuşit de minune. În primul rînd, în concurs s-au înscris tineri actori valoroşi, entuziaşti – cerinţă neexplicită, dar subînţeleasă –, dornici să-şi dovedească imaginaţia. Apoi, a fost spectacolul produs în cele trei zile la Costineşti – Gala s-a întors de la Mangalia în locul în care a început – în workshop-ul lui Vlaicu Golcea (muzician fabulos de talentat şi profesionist, combinaţie care i-a cucerit pe concurenţii cu care a lucrat), din cîntecele Mariei Tănase (Afrim nu-şi dezminte bunul gust în materie de muzică şi preferinţa pentru dive). Şi spectacolele invitate au ţinut cont de spectaculozitate, de la Emilian Marnea şi Petre Ancuţa, care pot face orice cu un pian şi alte chestii cîntătoare – de văzut neapărat show-ul lor Variaţiuni la invenţiuni OP 2 –, la Zic Zac, spectacolul Andreei Gavriliu şi al lui Ştefan Lupu, un pop show coregrafiat deconstructivist, despre Music is Life & God is a DJ. Deci Afrimiadă în toată regula.
Despre concurenţi ar fi multe de scris pentru că au fost buni, inventivi şi fără limite. Nu toţi, dar cei mai mulţi dintre ei. Anghel Damian este un june prim comic, cameleonic şi sexy, un foarte bun Tom Hanks în Forrest Gump. Mădălina Craiu e de nerecunoscut în Duffy în concert, cu vocea piţigăiată şi spartă. Diana Roman are nesiguranţa adolescenţei în Pisica Verde şi vulnerabilitatea sexoasă cînd o joacă pe Marilyn Monroe. Alexandra Caras – premiul special al juriului – este o apariţie de forţă, frumoasă şi puternică în Marlene Dietrich. Sau Ilona Brezoianu, o Patricia Kaas agresivă, dar comică, personaj prelungit în spectacolul Aproape. Sau Lorena Luchian – o Amy Winehouse degradată, descompunîndu-se pe scenă. Ori Timea Udvari, în Daffy Duck, cu vocea inconfundabilă şi fundul legănat, de un umor delicios. Salvador Dalí – divă mizantropă în interpretarea lui Andrei Sabău, care devine, apoi, copil fragil în Omul pernă. Simona Arsu improvizează magistral în Borat, folosindu-se de public. Dorel Vişan, în Cel mai iubit dintre pămînteni, ridică sala în picioare. Ioan Paraschiv este plin de forţă şi de senzualitate, are charisma unui star de cinema. El împarte premiul pentru Cel mai bun actor cu Dumitru Georgescu, actor de o vulnerabilitate bolnăvicioasă, uneori comică. Două tipologii diferite, la fel ca la premiul pentru Cea mai bună actriţă, care revine ex aequo lui Emöke Pál – o actriţă de o frumuseţe care îţi taie respiraţia şi care se foloseşte bine de umor în discursul lui Nicole Kidman la Oscar – şi Aidei Avieriţei, care are o nebunie pe care o transpune diferit în copila din De ce fierbe copilul în mămăligă, fragilă şi inocentă, şi Liza Minnelli din Cabaret, uşor dementă, dar şi în concertul Mariei Tănase, unde cîntă zguduitor „Trei focuri arde pe lume“, cu o tuşă la Björk. A fost şi Cristian But în monologul lui Roberto Benigni din Viaţa e frumoasă, în care trimite la revolta împotriva exploatării miniere de la Roşia Montană (lucru pe care colegii săi clujeni l-au făcut şi în spectacolul Omul pernă, în care un personaj poartă o cămaşă cu celebra frunză verde-roşie). Ori Tilda Swinton în performance-ul de la MoMa, în care doarme în vitrină, excelentă alegere a Melaniei Rusu. Sau Pisica verde, spectacolul premiat al UNATC-iştilor, pe textul Elisei Wilk, în regia lui Cristi Juncu, o incursiune în psihicul adolescentin, motivată de uciderea unei tinere. Şi a mai fost Ruxandra Maniu, marea cîştigătoare, cu un umor demenţial, subtil şi firesc, o actriţă-spectacol care a dat o interpretare revigorantă unui monolog din Rîs nervos de Christopher Durang, jucat de regulă isteric (ea a mizat pe naturaleţe şi comic „involuntar“). Tot ea a jucat cu infinită ironie diva trash interpretată de Liana Mărgineanu în Cîtă speranţă, la Teatrul Odeon.
Premiile au fost multe şi totuşi insuficiente (www.uniter.ro). Preşedinta juriului, Oana Pellea, a iniţiat Premiile „Amza Pellea“, care au revenit Amaliei Huţan pentru un monolog dificil din Medeea Redux de Neil LaBute, şi lui Octavian Costin pentru un Tom Waits ironic. Oana Pellea a acordat încă două premii – unul pentru pedagogie teatrală, profesorului Miklós Bács de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi altul pentru excelenţă – lui Radu Afrim. Cu aceste premii, Oana Pellea a surprins două nevoi acute ale teatrului din România: nevoia de educaţie şi cea de spectacol.
La Gala „Hop“ au fost întîmplări fericite. S-a creat o solidaritate a artiştilor dincolo de competiţie. Au jucat unii în show-ul altora şi au făcut împreună un spectacol în trei zile – concertul Maria Tănase creat la Costineşti va fi reluat, într-o formulă îmbunătăţită, în Capitală. Artistă generoasă, Ada Milea, membră a juriului, a împărţit la ultimul mic dejun propriile ei premii şi i-a invitat pe concurenţi să se producă în concertele ei, ca o formă de promovare artistică.
Gala „Hop“ 2013 a fost bine. Ştii asta cînd te duci acasă şi asculţi Maria Tănase pe repeat şi la „Trei focuri arde pe lume“ – varianta senzaţională cu Fărîmiţă Lambru – ţi se pare ciudat că nu auzi vocea Aidei Avieriţei şi beat-urile lui Vlaicu Golcea.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto: A. Bulboacă