Teatru de Piatră

„Zona de siguranță este un spațiu al solidarității, nu al polarizării. (...) În zona de siguranță, accesul este permis tuturor, nu doar elitelor (intelectuale, economice sau politice).” Acestea sînt două afirmații ale directoarei Teatrului Tineretului, regizoarea dramaturgă Gianina Cărbunariu, care explică deviza celei de-a 34-a ediții a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamț (8-21 septembrie 2023). După ce anul trecut tema festivalului a fost 146 km, adică distanța dintre Piatra Neamț și granița cu Ucraina, marcînd astfel spațiul nostru sigur, pînă la marginea războiului, anul acesta conceptul de siguranță a fost pus în prim-plan într-o perioadă tot mai convulsivă și, prin urmare, nesigură pe mai multe planuri – politic și geopolitic, economic, artistic și care influențează, prin ricoșeu, aria personală a fiecăruia dintre noi. „A nu se confunda zona de siguranță cu zona de confort”, mai spune Gianina Cărbunariu. Și asta pentru că festivalul a creat un spațiu sigur pentru exprimarea tuturor ideilor, chiar inconfortabile, a tuturor opiniilor, pentru discuții și dezbateri, pentru gusturi și concepte artistice diferite. Un spațiu incluziv, non-elitist, eterogen ca public, eclectic artistic, dar mereu provocator, în care sînt chestionate lucruri, unele delicate sau tabu, uneori din perspective surprinzătoare. 

Dacă spațiul metaforic creat de festival trece de perspectivele convenționale, spațiul fizic depășește orașul, așa cum a făcut-o și în anii trecuți în orașele Roman și Tîrgu Neamț, cărora din acest an li s-au adăugat zone rurale – Pîngărați, Ruseni, Țibucani. Desigur, asta ține de misiunile unui teatru de provincie, unic în județ, care trebuie să fie accesibil, măcar cîteodată, întregii comunități, dincolo de municipiul în care se află clădirea instituției. „Teatrul nu e o clădire” e o expresie folosită de multe ori în a susține arta non-instituțională. Însă uneori teatrul este (și) o clădire care, pe lîngă multiplele beneficii și probleme pe care le creează, poate avea uneori și efecte negative prin circumscrierea rigidă a teatrului într-un spațiu limitat. Se creează, astfel, granițe invizibile între zona culturală și cea a vieții cotidiene. Ceea ce se întîmplă la Piatra Neamț face din clădirea teatrului o platformă de expresie și dezbateri și nu o închisoare elitistă pentru cultură. Și cred că ediția din acest an a festivalului, încă în derulare cînd scriu articolul, arată că această evadare dintr-un spațiu concentraționar funcționează.

Festivalul are o secțiune națională cu multe spectacole, producții independente și de stat, variate estetic, dar mai mereu cu o miză social-politică. I se alătură o secțiune internațională cu spectacole create de regizoare din estul și centrul Europei, inclusiv din Ucraina, și o alta, cu producțiile Teatrului Tineretului, și o serie de evenimente conexe, de la lansări de carte la vernisaje de expoziții. Un juriu de adolescenți va alege un spectacol cîștigător, un demers în care „miza nu este competiţia între creatori, ci implicarea tinerilor spectatori în experienţe formatoare, precum confruntarea de idei, bucuria de a trăi împreună momente de revelaţie, formularea unor criterii de valoare, asumarea şi argumentarea unei alegeri”. Curatoriat de Gianina Cărbunariu, Daniel Chirilă (regizor și dramaturg) și Raluca Naclad (consultant artistic), festivalul oferă teatru pentru copii, adolescenți și adulți, dans, performance, instalații, cărți și devine un prilej de autochestionare a locului, lumii și timpului. 

Cîteva dintre spectacolele prezentate în cele cinci zile cît am stat la Piatra Neamț, inclusiv unul din străinătate, pot fi văzute în continuare în țară. Rinocerii, producția Teatrului Tineretului în regia lui Radu Iacoban, arată că textul lui Eugen Ionescu este teribil de actual și o face prin crearea unui mecanism narativ care eludează absurdul textului și printr-un vizual luxuriant, în care măștile fac ca „rinocerii” să arate ca niște extratereștri. Spectacolul oferă partituri generoase actorilor care se descurcă foarte bine, cu un plus pentru cameleonicul Florin Hrițcu. O altă producție TT, Apocalipsa gospodinelor, creație colectivă sub conducerea Nicoletei Esinencu și cu contribuția Dorianei Tălmăzan (Teatru-Spălătorie, Chișinău), este un manifest feminist care analizează impactul patriarhatului într-o societate conservatoare. Construit din istorii personale ale artistelor și poeme create de Nicoleta Esinencu, spectacolul se bazează pe energia și dinamismul actrițelor – Lucreția Mandric, Corina Grigoraș, Ruxandra Maniu, Iulia-Paula Niculescu și Daria Tămăslăcaru (16 ani), o tînără performeră non-binară. Tot în zona feministă, Băgău de la Teatrul Național Craiova, în regia tinerei Cristina Giurgea, o adaptare după romanul Ioanei Bradea, vorbește despre idealuri (și) feminine strivite de realitatea economică, despre singurătăți care nu se întîlnesc niciodată, dar se alină pentru scurt timp printr-o linie erotică. Aici o performanță remarcabilă face actrița Iulia Colan. Instalația performativă produsă de Compania de teatru Amalgam din Cluj despre violența domestică, Unele rufe se spală în public, presupune ca cele trei performere să creeze o legătură unu la unu cu cîte un spectator, după ce aceștia au vizitat o expoziție de tricouri pe care sînt scrise mărturii reale privind abuzul fizic în cuplu. În funcție de biografia fiecărui spectator, se creează (sau nu) conexiuni performer-public. În 37 de chibrituri sau Viață furată, un colectiv bulgaro-german conectează povestea mitologică despre infern, unde cîinele lui Hades, Cerber, lasă să intre sufletele morților, cu cea a unei femei din Bulgaria care lucrează ca îngrijitoare în Germania. Lăsîndu-și în urmă familia, căreia îi trimite bani, ea se află între două lumi, cea de acasă, unde nu mai este dorită, și cea de la muncă, unde este exploatată. Este aici o metaforică poveste despre relația Est-Vest la nivel european, marcată de colonialism și precaritate. Spectacolul poate fi văzut și la Timișoara, pe 29 septembrie, în cadrul Festivalului Eurothalia. Într-o altă cheie, comic-cinică, Întoarcerea lui Karl May, producție a Quendro Multimedia din Kosovo, investighează aceeași relație Est-Vest prin prisma culturii, mai ales a rasismului și colonialismului care transpar din cultura vestică în raporturile sale cu Estul european.

Oana Stoica este critic de teatru.