Procentul vrajbei noastre
● 99,6%, creație colectivă de/cu: -Panna Adorjáni, Raul Coldea, Hermina Csala, Radu Dogaru, Petro Ionescu, Bogdan Olarson, Kinga Ötvös, Oana Mardare, Adi Tudoran. Spectacolul a fost produs în cadrul proiectului „România. Un veac de iubire și ură“, finanțat de AFCN. Reactor de Creaţie şi Experiment, Cluj.
Din ce în ce mai des chestionată pe scenă, identitatea etnică este explorată, de regulă, prin poveşti personale, ale actanţilor sau ale unor subiecţi intervievaţi. Poveştile au putere de exemplu, pot concentra caracteristicile unui fenomen şi ilustra diferitele sale nuanţe. Rezumînd direcţiile din teatrul autohton, există trei tipuri de investigaţii asupra enticităţii: cea care vizează convieţuirea între două sau mai multe etnii, cea privind etnia romă, poziţionarea ei marginală în societate, recuperarea şi afirmarea trecutului dureros (sclavia seculară şi Holocaustul romilor din al Doilea Război Mondial), cea privind imigranţii şi refugiaţii, adică străinii.
Plecînd de la 20/20, spectacolul Gianinei Cărbunariu de la Studio Yorick din 2010, care investiga, cu actori români şi maghiari, cauzele şi contextul incidentelor din „martie negru“ 1990, de la Tîrgu Mureş, cînd cele două etnii s-au ciocnit violent în ceea ce avea să fie cea mai dură confruntare interetnică din România postcomunistă (refulare a unor frustrări istorice, amplificate de retorica naţionalistă a ambelor părţi), dezbaterile performative despre români şi maghiari şi traiul lor alături mai degrabă decît împreună au continuat cu alte spectacole, de facturi diferite. Double blind (regia Alina Nelega, la Tîrgu Mureş) şi Orb de mină (text Csaba Székely, mai multe spectacole printre care unul regizat de Aba Sebesteyén la Tîrgu Mureş şi altul de Catinca Drăgănescu la Sfîntu Gheorghe), MaRó (text Csaba Székely, regia Andi Gherghe, la Tîrgu Mureş), Poveste din Transilvania (text George Ştefan, regia Andi Gherghe, la Oradea) sînt cîteva exemple. O parte dintre spectacole funcţionează pe bază de documentare şi poveşti personale, iar altele sînt ficţiuni care identifică unele caracteristici ale fenomenelor legate de etnicitate şi le topesc în naraţiuni.
Reactor de Creaţie şi Experiment, asociaţia unor tineri artişti independenţi din Cluj (care au fost vedetele recentei ediţii a Galei Premiilor UNITER, unde au avut o intervenţie performativă de protest împotriva reducerii arbitrare a fondurilor AFCN, principalul susţinător al culturii independente, de către Ministerul Culturii şi cel al Finanţelor), a prezentat la Bucureşti un spectacol pe tema identităţii etnice, cu referire în special la românii şi maghiarii din Cluj. 99,6% are un format performativ hibrid, este un performance creat într-o formulă devised, definită de Panna Adorjáni, autoarea dramaturgiei, ca „non-ierarhică, orizontală, un exercițiu de democrație participativă, un fel de laborator de utopie“ (în Transilvania Reporter). Cum se traduce această definiţie pe scenă: poveştile personale ale actanţilor depăşesc nivelul naraţiunii şi se coagulează ca teme – prin ce se defineşte apartenenţa la un loc şi cum influenţează ea identitatea individului? limba este un element de segregare? cît din atitudinea noastră faţă de cel diferit etnic este produs de contextul social şi retorica politică? –; nu este o dramaturgie narativă, ci fragmentară, care combină text, muzică, mişcare, reenactment de monumente etc.; relaţia cu publicul este directă, spectatorii sînt invitaţi să stea pe perne, delimitînd un spaţiu de joc, iar actanţii îşi spun poveştile direct unor grupuri de spectatori (comunicare om la om, neintermediată de filtre artistice). Se vorbeşte în trei limbi (română, maghiară, engleză) şi există subtitrări în aceleaşi limbi, astfel că orice vorbitor al uneia dintre ele poate viziona confortabil spectacolul. De ce engleză? Pentru că reprezintă un teritoriu lingvistic neutru, este o formă de distanţare faţă de ura etnică. Nu este aici vorba de neasumarea unei identităţi etnice, ci de refuzul agresivităţii explicite şi implicite, al trăitului conflictual ca o formă de păstrare a aşa-zisei demnităţi etnice. Panna Adorjáni face referire şi la democraţia participativă, asta regăsindu-se în modul de lucru al spectacolului, de la interviuri cu persoane de ambele etnii la exerciţii şi abordări propuse de fiecare dintre creatori astfel încît rezultatul să fie o turnantă a viziunilor şi preocupărilor tuturor. Şi această formulă de lucru, care nu este cunoscută de public decît poate intuitiv (sau dacă participă la discuţia postspectacol), vizează un soi de echitate în tratarea temei: experienţa şi perspectiva fiecăruia cîntăresc la fel în economia spectacolului, ca şi viaţa reală.
Unul dintre episoadele performance-ului – care dă şi titlul – explorează ADN ul uman. Artiştii, români şi maghiari, şi-au făcut testele ADN şi au descoperit că ceea ce îi diferenţiază se reduce la 0,4% din materialul genetic. 0,4% din noi determină ura, abuzurile personale şi instituţionale, o istorie comună conflictuală. Dacă am schimba perspectiva, am descoperi însă că 99,6% din materialul nostru genetic este identic, că facem şi ne plac aceleaşi lucruri, că iubim şi ne definim la fel. Doar că oamenii se încăpăţînează să privească din partea opusă. Identitatea etnică este un construct social, ridicat prin retorica atributelor pozitive, unele de-a dreptul eroizante, eventual în antiteză cu defectele altor etnii. Şi aşa a fost exploatată covîrşitor în evenimentele care au celebrat centenarul Marii Uniri de anul trecut.
Ce este interesant în 99,6% ţine de felul în care istoriile personale ale performerilor au determinat extragerea unor teme generale. De exemplu, plecarea dintr-un oraş monocolor etnic şi stabilirea într-unul multietnic implică asumarea conştientă a unei identităţi etnice. Incidentele între copii sînt filtrate prin prisma etnică, generînd artificial o tensiune. Cîntecele folclorice româneşti şi maghiare, cîntate simultan, au similitudini melodice, chiar dacă limba reprezintă o barieră (există şi un monolog în română şi maghiară care poate fi înţeles numai de vorbitorii ambelor limbi). Punţile de legătură create în copilărie într-o comunitate multietnică sînt pulverizate mai tîrziu prin exhibarea caracteristicilor etniei proprii (ca prim pas spre ură). 99,6% este un performance profund umanist, care pledează pentru demnitatea de om înaintea celei etnice.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto: Andra Salaoru