Mondializare şi individualism

10 septembrie 2014   ARTE PERFORMATIVE

● Alexandra Badea, Pulverizare; Alina Nelega, În trafic. 

Am citit, în ultima vreme, tot felul de piese de teatru, scrise de autori români şi străini, diferite ca scriitură şi nivel calitativ. Cu încercări mai mult sau mai puţin reuşite, dramaturgia contemporană pare a se preocupa de aventura omului, în lumea de azi, şi de noi limbaje, dincolo de canoanele tradiţionale.

În dramaturgia actuală mondială, românii nu au neapărat o voce unitară, dată de teme sau stilistică. Mi s-a părut interesant, în acest context, să pun faţă în faţă două texte care oferă, fără a opune, două perspective diferite asupra omului contemporan. Cele două texte recompensate cu premii – Alexandra Badea a primit Marele Premiu pentru literatura dramatică, în 2013, decernat de Centrul Naţional al Teatrului din Franţa pentru Pulverizare, Alina Nelega a primit Premiul UNITER 2014 pentru În trafic – au în comun pierderea identităţii în societatea contemporană (tema) şi tipuri noi de scriitură (forma). În rest, totul e diferit.

Locuind la Paris, într-o metropolă care se află în prima linie a globalizării şi a antiglobalizării deopotrivă (grevele muncitorilor din această vară au afectat inclusiv Festivalul de la Avignon), Alexandra Badea are o viziune panoramică asupra efectelor globalizării. În Pulverizare (publicată în limba română în Antologia pieselor prezentate în secţiunea „spectacole – lectură“, Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2014, traducerea Eugen Jebeleanu, text prezentat ca spectacol-lectură, în prezenţa autoarei, în ediţia din acest an a FITS), ea prezintă o perspectivă geopolitică asupra depersonalizării generate de condiţiile de muncă: robotizare, furtul vieţii personale, umilinţa corporatistă. Construită ca un poem polifonic, piesa demonstrează transformarea omului contemporan într-un pion, în mecanismul economic capitalist, fără identitate şi asocial. Lumea din piesa Alexandrei Badea este plină de singurătăţi paralele, din care relaţiile – în accepţiunea lor eminamente umană: prietenie, dragoste, sentimente parentale – au fost eradicate. Omul contemporan este un individ însingurat, redus la stadiul de instrument de lucru, secătuit de munca aridă care îi videază emoţiile.

Viaţa a patru personaje – un responsabil de asigurarea calităţii în subcontracte delocalizate, un supraveghetor de sală call center (team leader), un operator de producţie şi un inginer de studii şi dezvoltare – se derulează pe parcursul a 24 de ore. În spatele muncii lor rutinate, răzbat personalităţi dezorientate, fracturate de monotonie şi de singurătate. Alegerea reşedinţei personajelor demonstrează contaminarea globală cu filozofia sistemului economic bazat pe profit, în care goana după bani atrage singurătatea şi depresia. Personajele, identificate printr-o iniţială, deci anonimizate, provin din zone diferite: din centrul cultural şi economic al Europei (Franţa, Lyon), de la marginea Uniunii Europene, din ţările care aspiră la condiţiile europene de muncă (România, Bucureşti), din China, noua putere economică (Shanghai) şi din Africa, zona economică emergentă (Senegal, Dakar). Prinşi în angrenajul economic mondializat, cei patru muncitori anonimi, doi bărbaţi şi două femei, piese în organigrama unei multinaţionale, îşi devoalează fragilitatea, incapacitatea de adaptare la un mod de lucru abuziv. Realitatea lor zilnică este dură, epuizantă, angoasantă. Relaţiile personale sînt scurtcircuitate, reduse la nivelul aparenţelor (o scenă elocventă este cea în care muncitorul francez, care menţine legătura cu familia prin Skype, poartă o discuţie seacă, standardizată, cu soţia şi fiul său, în timp ce este interesat de animatoarea unui videochat erotic), dezastrele intime generate de globalizare şi de dereglările pieţei mondiale (cu efect direct asupra muncii şi a nivelului de trai) răzbat din spatele jargonului informatic sau de marketing. Scriitura Alexandrei Badea este radicală, dincolo de formele cunoscute ale dramaturgiei contemporane. Autoarea creează un text liric într-un limbaj profesional, ca şi cum cel personalizat ar fi fost anihilat, construieşte o poezie urbană monologată din vocile interioare ale personajelor. Jargonul profesional a invadat gîndurile personale. Datorită tipului de scriitură, textul cere o montare cu noi tehnologii, în care relaţia între uman şi media să susţină şi să genereze lirismul. Pulverizare a avut premiera în Franţa, la Théâtre National de Strasbourg, în februarie 2014, în regia Auréliei Guillet şi a lui Jacques Nichet.

Structura piesei În trafic este bazată tot pe monoloage care conţin vocea interioară a personajelor, de această dată exclusiv feminine. Alina Nelega construieşte o imagine a feminităţii din România, mai exact a problemelor cu care se confruntă femeile cu statut social diferit – casnice abuzate, femei de afaceri, o doctoriţă dezumanizată şi o poliţistă depăşită de propriul job, femei înşelate de soţ, exploatate de familie şi... o căţea. Un fapt extrem – o crimă nepremeditată – oferă posibilitatea de scanare în mintea şi, implicit, în universul interior al unor femei cu diferite tipologii. Violenţa fizică şi psihică, sărăcia şi relaţiile de familie convulsive, misoginismul mai mult sau mai puţin declarat, frica şi cinismul sînt elemente ale maladivului social. În text se revarsă o serie întreagă de sentimente, de la ură la resemnare, dar Alina Nelega refuză cantonarea femeilor în postura de victimă, arată că, la rîndul lor, ele pot deveni agresori. Abuzul generează abuzuri, violenţa este răspunsul celor violentaţi.

Alina Nelega şi-a montat propriul text la Sala Mică a Teatrului Naţional din Tîrgu Mureş, căci scriitura ei este în mod necesar orientată spre scenă. Piesele sale sînt create, în primul rînd, pentru a fi jucate, fără ca acest lucru să le afecteze calităţile literare. Spectacolul În trafic poate fi văzut la Tîrgu Mureş şi la Bucureşti, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru 2014.

Între însingurarea văzută de Alexandra Badea ca un viciu mondial, consecinţă nefastă a unui sistem economic lacom şi destructiv, şi zbaterea personajelor imaginate de Alina Nelega, femei obligate să supravieţuiască într-o lume a bărbaţilor, întemniţate în relaţii traumatizante, diferenţa este de la general la individual, de la privirea de ansamblu la detaliu. Poate părea că problemele globalizării sînt departe de noi, dar realitatea de acasă arată că, chiar dacă beneficiile se lasă aşteptate, nocivitatea fenomenului este resimţită deja.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: F. Beloncle, C. Ganj

Mai multe