Moartea de dinăuntru

14 septembrie 2016   ARTE PERFORMATIVE

Rovegan, text si regie: Catinca Drăgănescu. Cu: Mihaela Teleoacă, Silvana Negruţiu, Valentina Zaharia. Muzica: Alexei Turcan. Video şi documentare: Alexandra Dincă, Vlad Bîrdu, Ionuţ Popescu. O producţie Asociaţia ARENA şi Centrul de Teatru Educaţional Replika. 

„Nimeni nu pleacă de bine.“ Aceasta este una dintre replicile-cheie din noul spectacol de la Centrul Replika al Catincăi Drăgănescu, Rovegan. Un demers artistic pornit de la cartea Lilianei Nechita, Cireşe amare, care mărturiseşte experienţa personală a plecării la muncă în străinătate, şi continuat cu o investigaţie asupra fenomenului migraţiei din Estul european în Occident. Documentarea s-a făcut în judeţul Vaslui, una dintre zonele cele mai sărace din România, unde o bună parte din populaţie a luat drumul străinătăţii în căutarea resurselor pentru supravieţuire.

Fenomenul migraţiei forţei de muncă – între două şi trei milioane de români lucrează în afara graniţelor, cifra exactă este greu de aflat în lipsa unor statistici oficiale – a suscitat interes în zona performativă, mai multe spectacole abordînd problema copiilor rămaşi acasă fără părinţi. Consecinţele plecării părinţilor asupra copiilor sînt majore: abandon şcolar, abuzuri psihice şi fizice, infracţionalitate etc. Perspectiva de acasă asupra migraţiei este tristă, familiile se destramă, iar banii cîştigaţi nu mai aduc nici un beneficiu, dimpotrivă, se înregistrează un efect de bumerang (plecarea este motivată de asigurarea unui viitor pentru copii, dar absenţa părinţilor produce efectul contrariu). Ignorate o perioadă, consecinţele migraţiei au răbufnit în ultima vreme şi au ajuns în dezbaterea publică. Desigur, nu au existat, deocamdată, şi urmări practice ale acestei conştientizări a situaţiei celor rămaşi acasă, iar despre perspectiva celor plecaţi încă nu se vorbeşte.

Ceea ce determină cartea Lilianei Nechita – care cuprinde scrisori către cei de acasă – este conştientizarea celeilalte viziuni, a migranţilor, a celor aflaţi între două lumi. Munca în străinătate poate însemna un succes personal, dar de multe ori ea este conectată cu umilinţe, cu servicii sub nivelul educaţiei sau cu eşuarea în zona promiscuă. Est-europenii au devenit, după căderea comunismului, noii sclavi economici ai Occidentului. Apare aici o perspectivă din interior asupra capitalismului haotic (original, la fel ca democraţia) pe care îl experimentează Estul Europei de un sfert de secol şi care generează dislocări de forţă de muncă dintr-un spaţiu în altul, cu efecte negative asupra vieţii profesionale şi personale.

Catinca Drăgănescu ficţionalizează cazurile unor femei din Vaslui care lucrează ca îngrijitoare pentru bătrîni în Italia, în timp ce acasă rămîn copiii care nu reuşesc să păstreze familia unită. Rama pe care o pune regizoarea este varianta contemporană a unui basm, Capra cu trei iezi. Spectacolul se dezvoltă sub forma unei corale în care poveştile, muzica live şi proiecţiile se îmbină performativ, derulînd în scene scurte filmul unui abandon, de sine şi de alţii, motivat de sărăcie (o altă replică torturantă: „Sîntem săraci şi aici, dar măcar nu ne ştie nimeni“). Ficţiunea teatrală este urmată, la final, de realitatea filmată. Catinca Drăgănescu evită melodrama, refuză să emoţioneze prin victimizare, preferă această formă a basmului un pic comic, un pic magic, care stopează efuziunile sentimentale, dar care are un impact cu atît mai puternic asupra publicului.

Umilinţele, munca grea, remunerată sub nivelul pieţei, depresia duc la o formă acută de dezrădăcinare. Migrantul îşi pierde identitatea în exil, rămîne suspendat între lumea de acasă, căreia nu îi mai aparţine, şi lumea nouă, în care nu se integrează complet şi unde este tratat ca cetăţean de categoria a doua. El are nevoie de mască, sub care să ascundă suferinţa şi acasă, şi în exil. Sub masca asta însă el moare pe dinăuntru.

Catinca Drăgănescu a reuşit o distribuţie excepţională în Rovegan, cu trei actriţe care realizează un tur de forţă, combinînd modalităţi diferite de joc, de la scene dramatice la naraţiuni corale sau muzică live. De asemenea, ele fac o creaţie lingvistică, folosind dialectul moldovenesc întîi pentru „colorarea“ naraţiunii şi identificarea personajelor, apoi ca pe o formă de refugiu personal. Percepută ca o „detenţie“ economică (pentru că este forţată de circumstanţe exterioare – sărăcia), munca departe de casă determină depresii puternice. Intimitatea este de regulă redusă, la fel ca timpul liber. Prin urmare, contactul cu familia sau timpul pentru sine sînt scurte, astfel încît identitatea migrantului se rezumă la cea de muncitor. În spectacol, dialectul moldovenesc capătă o funcţie identitară, care permite personajelor păstrarea parţială a identităţii.

Rolurile sînt multiple, povestea principală generează cîteva personaje cărora li se adaugă pe parcurs altele. Sînt, astfel, caractere constante, pe care actriţele le interpretează de-a lungul întregului spectacol, şi caractere episodice. Formula dramaturgică dinamică este excelent susţinută actoriceşte.

Mihaela Teleoacă, actriţă a Teatrului de Comedie, este formidabilă în rolul Caprei, dar şi în celelalte apariţii secundare. Cu o uluitoare flexibilitate interpretativă, actriţa dovedeşte o excelentă înţelegere a personajelor şi a formulei de spectacol. Remarcabil este modul în care ea menţine echilibrul între dramă şi emoţie, reuşind să evite melodrama şi păstrînd, în acelaşi timp, tot tragismul personajului. Cred că este una dintre cele mai bune interpretări ale Mihaelei Teleoacă. Silvana Negruţiu, cu forţa şi umorul ei, şi Valentina Zaharia, fragilă şi ironică, sînt familiarizate cu stilul Catincăi Drăgănescu în spectacolele căreia au mai jucat (cel mai recent este Ibsen Incorporated la Teatrul de Comedie). Ambele actriţe funcţionează impecabil în spectacol.

Pentru cine are contact cu această Românie, tăcută şi ignorată, care se destramă încet, Rovegan este un spectacol cutremurător. Pentru ceilalţi, poate fi o revelaţie. De văzut la Centrul Replika. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Mai multe