Mîinile însîngerate ale măcelarului

Violenţa noastră şi violenţa voastră, regie: Oliver Frljic. Cu: Barbara Babacic, Dasa Dobersek, Uros Kaurin, Dean Krivacic, Jerko Marcic, Nika Miskovic, Draga Potocnjak, Matej Recer, Blaz Sef; dramaturgie: Marin Blazevic; costume: Sandra Dekanic; scenografie: Igor Pauska; producător: HAU, Berlin împreună cu Teatrul Mladinsko, Ljubljana şi teatre din Austria şi Croaţia. Temps D’Images #9, Cluj-Napoca.

O constantă a Festivalului Temps D’Images din Cluj este invitarea unor performance-uri provocatoare. Calitatea a-ces-tora nu se rezumă la intrigarea superfi-cială a spectatorului, ci vizează scoaterea acestuia din starea de confort şi repunerea în starea de reflecţie. Asta s-a întîmplat şi la ediţia din acest an, cînd a fost invitat Violenţa noastră şi violenţa voastră în regia croatului Oliver Frljic, cunoscut pentru un alt spectacol, Blestemat fie trădătorul de patrie!, prezentat în urmă cu doi ani în Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Regizorul a susţinut un atelier pentru dramaturgi şi regizori clujeni şi a avut o lungă discuţie postspectacol cu publicul.

Frljic este un regizor incomod din cauză că nu are deloc grijă de confortul moral al publicului, de pretenţia de superioritate care bîntuie Occidentul sau de sentimentele naţionale. Ceea ce face el – şi enervează pe toată lumea – este să relativeze convingerile absolute prin argumentare. Desigur, pentru asta se foloseşte de un cocteil care impietează conservatorismul: nuditate, sex, violenţă, religie.

Inspirat de romanul Estetica Rezis-ten-ței de Peter Weiss, spectacolul zdruncină fri-cile europene generate de valul de refugiaţi şi atacurile teroriste şi, odată cu asta, şi victimizarea aferentă. Frljic dezvoltă ideea unei legături de cauzalitate între colonialismul euro-american şi terorism. Cîteva sute de victime ale atacurilor teroriste, deplînse de tot mapamondul, şi patru milioane de victime ale războaielor din Afganistan, Irak şi Siria, din 1990 încoace, despre care nu se prea vorbeşte – iată o informaţie care face spectacolul inconfortabil, căci denotă ipocrizia publică, refuzul realităţii, complacerea într-un adevăr propriu. Supremaţia profitului în capitalism este conectată cu războaiele contemporane pentru exploatarea resurselor. Una dintre scene arată cum un Iisus răstignit pe o cruce din bidoane de benzină, acoperit cu steagul ţării în care este prezentat spectacolul (Frljic vorbeşte întotdeauna despre probleme care ne privesc pe toţi), coboară şi violează o femeie musulmană. Femeia îl sărută apoi. Frljic relativizează din nou: agresiunea europeană asupra refugiaţilor sirieni (generată de dorinţa accesului la petrol), a creştinilor asupra musulmanilor coabitează cu seducţia exercitată de Europa asupra acestora.

Mirajul european şi reversul său sînt prezentate într-o altă scenă, a torturării unui imigrant de către o familie europeană. Diferenţele culturale şi religioase sînt exhibate şi se dovedesc a fi mult mai puternice în conştiinţa publică decît sînt – sau erau, căci lucrurile s-au schimbat în ultima perioadă, de cînd, ca să citez un politician local, „vremea corectitudinii politice a apus“ – recunoscute la nivel oficial. Noţiunea de „diferit“ nu este acceptată, nici tolerată (cupluri hetero şi gay îşi şterg de pe corp, prin sărut, texte scrise în arabă – dragostea nu face diferenţe de gen, rasă, religie). Din nou, Frljic refuză să privească într-o singură direcţie.

Regizorul leton Alvis Hermanis îşi explică decizia de renunţare la spectacolul pe care îl pregătea la Teatrul Thalia din Hamburg după ce această instituţie s-a alăturat mişcării „Welcome Refugees“. Opiniile conservatoare ale lui Hermanis sînt binecunoscute, iar incidentul a fost dezbătut în luna mai la Theatertreffen, Berlin (festivalul mainstream al teatrului de limbă germană din Germania, Austria şi Elveţia). Hermanis pleacă la Paris, unde este martor al atacurilor teroriste din vară şi trimite o scrisoare publică în care îşi prezintă frica, susţine că terorismul este urmarea politicii permisive de imigrare şi acuză faptul că nu i se acceptă opiniile. „What about democracy?“ În spectacol, scrisoarea este rostită de imigrantul torturat. Frljic îi acordă astfel lui Hermanis statutul de victimă, dar ironic. Şi din nou, relativizează. De altfel, în aceeaşi scenă, tortura se opreşte brusc şi actorii încep o sesiune Q&A cu publicul, căruia îi amintesc astfel că spectacolul este o convenţie. Ceea ce vezi este adevărat?

Oliver Frljic pune cîteva probleme: cum negociezi cu suferinţa – la discuţiile postspectacol, s-a remarcat că suferinţa din proximitate generează o empatie mai mare decît cea îndepărtată; acuză ipocrizia occidentală –, violenţa este mixată cu muzică de divertisment şi religioasă (condamnaţii la moarte dansează pe „Cheek to cheek“, uciderile se produc pe Bach sau colinde de Crăciun – în timp ce Europa este culturală şi creştină, crimele se petrec pe fronturile invizibile), există deconstrucţii teatrale, perspectiva asupra temei este relativizată (uniformele portocalii ale deţinuţilor par a fi americane, dar arabii au copiat modelul – crimele sînt de ambele părţi).

Frljic panoramează ipocrizia statului şi prejudecăţile colective, refuzul violent al diferitului şi tolerarea forţată care generează frustrări, neoliberalismul şi războaiele pentru profit, naţionalismele şi fanatismul religios. Spectacolul abundă de steaguri, folosite scandalos (ca în violul lui Iisus) sau ireverenţios de-a dreptul (o musulmană scoate din vagin steagul ţării în care este reprezentat show-ul). Asta a dus la o anchetă în Polonia (aflată în curs) şi la acuzaţii în Croaţia (unde scena nu mai poate fi reprezentată), la vizionarea spectacolului „pe propria răspundere a spectatorilor“ la Sarajevo şi la o presiune asupra lui Frljic (mesaje de ameninţare, scuipat pe stradă etc.). Ceea ce arată că milioane de oameni ucişi, alte milioane refugiate din faţa războiului – pentru care Occidentul este responsabil – trezesc mai puţină empatie decît simbolurile naţionale. „Cine e împotriva terorismului, dar nu şi a capitalismului, e ca acela care mănîncă viţel, dar nu vrea să vadă mîinile însîngerate ale măcelarului“.

Oliver Frljic face spectacole provocatoare, care ţin mintea spectatorului în priză. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Roland Vaczi