"Inventarea unui teatru nou"

8 decembrie 2011   ARTE PERFORMATIVE

Ce fel de teatru îşi propune să fie Teatrul În Culise?

Misiunea celor doi tineri fondatori ai Asociaţiei Culturale În Culise, Cristian Bajora (24 de ani) – regizor şi Ştefan Nistor (22 de ani) – actor, este aceea de a inventa un teatru nou, cu texte şi viziuni proaspete, care să aducă aproape de public noţiunea de happening, care să provoace şi să recîştige publicul tînăr îndepărtat de cultură şi artă şi, mai ales, care să-şi susţină proiectele din fonduri proprii, independente de instituţiile de stat. Spectacolele Teatrului În Culise vor trece peste bariera spaţiului convenţional (scena şi sala cu spectatori), nerefuzînd însă această tradiţie, iar spectatorul va descoperi o experienţă cu totul specială.

Cine va monta şi care vor fi autorii spectacolelor?

Teatrul În Culise a adunat sub aceeaşi umbrelă artişti consacraţi, dar şi tineri absolvenţi sau pasionaţi de teatru care doresc să se afirme prin proiecte originale. Acestea se vor putea monta doar în casa din Ştefan Mihăileanu nr. 53. Regizorii Cristian Bajora şi Theo Herghelegiu, actorii Dana Voicu, Ştefan Nistor şi Florin Frăţila, autorii Matei Vişniec şi Ştefan Caraman sînt cîteva dintre numele despre care veţi auzi cu siguranţă În Culise.

Care vor fi primele evenimente?

În perioada 9-16 decembrie va avea loc evenimentul de inaugurare, o săptămînă de spectacole şi conferinţe la care vor participa oameni de teatru, presă şi invitaţi. Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu şi Omul cu o singură aripă (realizat cu absolvenţi ai cursurilor de actorie Teen Media) după texte de Matei Vişniec, A True Nice Fuckin’ Love Story de Ştefan Caraman, Ultima haltă în Paradis de Valentin Nicolau, Cele 3 Roxănici şi Vă urcaţi la prima? de Theo Herghelegiu şi Monoloagele vecinului de Laurenţiu Bănescu. După acest eveniment, spectacolele vor fi programate în continuare, împreună cu alte proiecte – spectacole invitate sau producţii proprii.

Vania Pierşinaru se ocupă de PR-ul Asociaţiei Culturale În Culise. Mai multe informaţii despre Teatrul În Culise la www.inculise.ro.

a consemnat Marius Chivu

Mai multe