Fascinanţii

9 noiembrie 2016   ARTE PERFORMATIVE

FNT 2016, ediţia a 26-a, 21-30 octombrie. 

Se întîmplă uneori, mai ales cînd vezi multe spectacole într-un interval scurt de timp, ca percepţia asupra lor să se condenseze. Senzaţiile se intensifică, dar se şi esenţializează. Astfel, ceea ce rămîne în urma unor spectacole nu este imaginea de ansamblu, ci cîte un element din construcţia lor. Desigur, întregul se recuperează din memorie, dar de această dată am preferat să reţin, dintr-un festival cu o selecţie (prea) generoasă, cîteva fragmente interesante, fascinante chiar, nu atît ca reprezentare a producţiilor din care fac parte, ci ca elemente în sine, frumoase, puternice sau neliniştitoare. 

Femeia mării

Scurte povestiri şi Acum, spectacole de Carolyn Carlson. Performeri: Chinatsu Kosakatani, Yutaka Nakata / Carolyn Carlson / Won Myeong Won, Constantine Baecher, Juha Marsalo, Céline Maufroid, Riccardo Meneghini, Yutaka Nakata, Sara Orselli, Sara Simeoni. Carolyn Carlson Company. 

Carolyn Carlson are 73 de ani şi fluiditatea unui peşte. Legendă a dansului contemporan, coregrafa americană rezidentă în Franţa, unde şi-a înfiinţat şi propria companie, a prezentat în FNT două spectacole şi a ţinut un masterclass. Scurte povestiri a venit într-o formulă de trei episoade, Li / Imersiune / Ardere (spectacolul este modular, conţine mai multe episoade – Mandala, Wind Woman etc. – dintre care se aleg trei pentru o reprezentaţie), din care partea centrală a fost susţinută de coregrafă însăşi. Imersiune este un solo în care curgerea apei, sunetul valurilor sau al vîntului peste mare, furtuna, liniştea sau ploaia calmă (muzica: Nicolas de Zorzi) mîngîie uşor corpul dansatoarei, ca pe o trestie. Trupul „curge“ sub muzică, uneori sub tăceri, impulsionat doar de lumina albastră din fundal, se lichefiază, ia forma sunetului, ca şi cum între aceste elemente, corp şi sunet, ar funcţiona principiul vaselor comunicante. E fabuloasă fluiditatea lui Carolyn Carlson obţinută aparent fără greutate, ca şi cum ar fi conţinută în însăşi carnea ei, o fluiditate pe care îşi fundamentează toate coregrafiile. Astfel „curg“ trupurile şi în celelalte două Povestiri, dar şi în Acum – un spectacol care porneşte de la „Poetica spaţiului“ a lui Gaston Bachelard şi care mi-a amintit de Imposibila, posibilă casă, spectacol al Teatrului Parkaue din Berlin, prezentat de curînd în Festivalul Tînăr de la Sibiu, ambele explorînd spaţiul intim prin poveste şi percepţie, conectînd omul cu locuinţa sa („corpul meu este casa mea“). Există şi alte elemente comune spectacolelor lui Carolyn Carlson, precum obsesia timpului sau o pronunţată aplecare spre calofilie, spre un frumos în sine, (uneori prea) căutat. Dar peste toate acestea rămîne imaginea femeii unduită de clipocitul apei. 

Bărbatul de floarea-soarelui

Prin vis, scenariu de Matyás Várga; regia, scenografia și coregrafia: Pál Frenak, muzica originală: Atilla Gergely, Levi Norman. Cu: Laura Avarvari, Cătălin Ursu, Mara Opriș, Răzvan Ciocoi, Alina Ilea, Daniela Bostan, Luminița Tulgara, Călin Stanciu Jr., Raul Lăzărescu, Ionuț Iova. Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“, Timişoara. 

În spectacolul lui Pál Frenak predomină naraţiunea imaginarului, a inconştientului: un accident de maşină – care este o axis mundi – şi o victimă al cărei delir burlesc conţine icon-uri pop (precum mai multe Marilyn Monroe). Coregrafia este mai tăioasă decît la Carolyn Carlson, are altă tonalitate, foloseşte umorul şi contrapunctul, nu ezită să fie ireverenţioasă. Partitura rezervată coregrafului în spectacol a fost preluată de tînărul Răzvan Ciocoi, care atrage atenţia în două momente, un solo în fustă albă în care dansează cu torsul, în special cu spatele, şi un altul în care apare acoperit de o haină de floarea-soarelui la care renunţă dezinvolt pentru un dans nud în penumbră. Sînt pasaje care depind de forţa dansatorului, nu atît ca performanţă fizică, ci ca putere de captare a atenţiei întrucît elementele coregrafice şi teatrale sînt discrete, esenţială fiind energia. Ironic şi vulnerabil, personajul alunecă pe scenă cu eleganţa fascinantă a unui faun.

Lopahin 

Livada de vişini de A.P. Cehov, regia: Lev Dodin, scenografia: Aleksander Borovsky. Cu: Ksenia Rappoport, Ekaterina Swennen, Elizaveta Boiarskaia, Igor Chernevich, Sergei Vlasov, Danila Kozlovskiy, Oleg Ryazantsev, Tatiana Shestakova, Andrei Kondratiev, Arina Von Ribben, Sergey Kuryshev, Stanislav Nikolskiy. Teatrul Maly Drama – Théâtre de l’Europe, Sankt-Petersburg, Rusia.  

Livada de vişini a lui Dodin are marcajele unui creator de talia gurului de la Teatr Maly: o viziune coerentă şi bine fundamentată, un sistem de relaţii complex şi justificat, un spectacol lucrat cu fineţe, în detaliu, într-un universal valabil stil stanislavskian. A funcţionat bine spaţiul, căci spectacolul se mută de pe scenă în sală, care devine astfel livada şi casa totodată, suprafaţa imensă din Sala Mare a TNB a cerut efort din partea actorilor din cauza traseelor lungi, ceea ce a a creat o anume poezie, poate involuntară. Sigur, livada e simbolul unei epoci şi orice schimbare socială sacrifică generaţii care, spune Dodin, nu sînt noţiuni abstracte, ci oameni. Bine integrat a fost elementul cinematografic, cu livada proiectată pe ecran – deja amintire – de un aparat de 16 mm, sub forma unui film mut.

Şi a fost Danila Kozlovskiy, un Lopahin tînăr, sfîşiat între trecut şi prezent, avînd şi căldură umană, şi ambiţie rece, presimţindu-şi sfîrşitul (poartă pălăria Ranevskăi şi e afectat de închiderea casei – nu se susbtituie doar puterii, ci şi decăderii), ludic şi (auto)ironic. Subtil în ultima scenă cu Varia, a unei atracţii consumate fizic, urmată de abandon, actorul explodează după cumpărarea livezii. Bucurie aproape primitivă, tuşe de nebunie, regrete şi triumf exultat în dans (o bătută) şi într-o versiune dementă de My Way – actorul are experienţă în concerte, cîntecul a fost folosit doar ca material pentru starea complexă de bucurie/tristeţe a personajului – pe care se aud cum sînt tăiaţi vişinii, toate sînt pentru Danila Kozlovskiy un prilej de etalare a performativităţii sale. Livada de vişini este mai degrabă spectacolul său decît al lui Dodin. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: A. Oaca, V. Vasiliev

Mai multe