Două personaje împotriva autorilor

Cu sonorități recognoscibile și umor absurd, Ada Milea este un artist popular care a altoit muzica pe teatru. Multe se pot spune despre creațiile ei, mai puțin că ar fi militante, dar asta nu înseamnă că unele cauze nu sînt acolo. Vizionînd online două dintre spectacolele sale relativ recente, Chiritza în concert (Teatrul Național Cluj-Napoca, nominalizare UNITER în acest an pentru Cel mai bun spectacol și Cea mai bună actriță în rol principal – Anca Hanu) și Alice (Teatrul Tineretului din Piatra Neamț), am remarcat abordările feministe.

Chiritza... începe cu revolta personajului împotriva autorului, care o portretizează drept o reprezentantă a lipsei de educație, autosuficienței și parvenitismului corupt provincial. Acest portret deloc flatant se creionează nu doar din perspectiva condescendentă a lui Vasile Alecsandri, ci și a interpretărilor actoricești ale Chiriței, începînd cu Matei Millo. Caricaturizată și supradimensionată peiorativ în feminitatea ei, ea era reprezentată din perspectivă masculină, fiind jucată de bărbați. Împotriva acestui stereotip se pronunță Chirița (Chiritza, după grafia contemporană, un rest de snobism care parazitează personajul) Adei Milea, purtîndu-și statura augmentată (planturoasă și „bine crescută”) ca pe „greaua moștenire” a viziunilor interpretative anterioare. Cît despre provincialismul incult al Chiriței istorice, Ada o plasează pe cea contemporană în Europa unită, oferindu-i o călătorie la Viena, unde vizitarea muzeelor, spații de conservare a dominației imperiale (arta ca atribut al puterii), pune personajul în postura rudei sărace de la țară: lasă urme de noroi pe marmură, nu pricepe mare lucru din exponate (arta ca atribut al superiorității de clasă) și îi încurcă pe turiștii asiatici (arta ca marfă de lux).

Spectacolul merge mai departe după scenariul cunoscut, cu toate așteptările împlinite – o serie rocambolescă de deghizări ale lui Leonaș (Matei Rotaru) în încercarea de a ajunge la Luluța (Sânziana Tarță), travestiuri pentru Aristița (Mihnea Blidariu) și Calipsița (Cristi Rigman) – o „răzbunare” feministă, bărbaților fiindu-le rezervate personajele feminine cele mai inconsistente –, cu Guliță (Miron Maxim) sprijind tufișurile în timp ce își imaginează acțiuni nicicînd împlinite, și cu Bârzoi (Cornel Răileanu), neîndemînatic în a lua mită. Desigur, e spectacolul Ancăi Hanu, o actriță cu aplomb și infinite subtilități în construcția personajului.

În Alice, Ada Milea aduce povestirea lui Lewis Carroll în prezent. Dar ca și în textul original, „căderea” ei este o formă de revoltă împotriva familiei. Alice (Corina Grigoraș) are o mamă castratoare (Cătălina Eșanu, care joacă și Regina, căci ce este o mamă dacă nu stăpîna lumii?), obsedată de control, fără respect pentru intimitate și neiubitoare de pisici (Pisi (Kitty) – Nora Covali, mîța netolerată în planul realist, devine Pisica Cheshire în cel onirico-psihologic). Așa că adolescenta se extrage din această realitate și își creează alta, „minunată”, nu în grădină, ci în propria cameră căci Alice e copil de bloc și această comunitate se amprentează pe identitatea ei (poartă o machetă de bloc ca pe o rochie).

Practic, cade în sine. Țara Minunilor e un spațiu din intimitatea ei, unde își poate încerca identitățile, poate să tatoneze cine este și cine poate fi (se micșorează și se mărește prin reflexia umbrei pe un ecran), dar realitatea nu dispare cu totul. Personajele Pălă (Hatty) (Paul Cosovanu), Rabbit (Andrei Merchea Zapotoțky) și Hare (Dragoș Ionescu) vorbesc despre defrișări (se retrag „în pădurea rară”), Alice critică programa școlară etc. În fundal se clatină hipnotic ciupercile supradimensionate și halucinogene ale regretatei scenografe Alexandra Constantin. Pînă la urmă, ca să te găsești pe tine trebuie să ieși din zona de confort a realității. Ada aduce un personaj nou, Teatrul, care vorbește cu vocea animatorului Paul Mureșan într-o ardelenească neaoșă, exotică în Moldova: „Niii, ce fain!”. Și repetă această replică pînă instituie cadrul convențional al imaginarului în care Alice începe să se maturizeze.

În aceste spectacole, Chiritza și Alice sînt personaje care îndrăznesc să se redefinească în raport cu identitatea impusă de autorii lor. Ada Milea le scoate de sub tutela acestora și le ajută să își proclame independența (de clișee).

Foto: Marius Șumlea (sus), Nicu Cherciu(jos)