Corpus mundi

15 iulie 2015   ARTE PERFORMATIVE

● Charlie Mandelbaum – o poartă cît o speranţă de Amir Kolben   Wonderland de Barak Marshall  ●  Tango la înălţime de Brenda Angiel   Different loneliness de Jin Xiang. La Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2015.  

De ani buni, dansul ocupă un loc important la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu şi asta favorizează contactul cu noi limbaje performative şi prilejuieşte întîlnirea cu staruri în domeniu. De-a lungul timpului au fost invitate companii de marcă din peisajul european sau american, de la

la

La ediţia din acest an, capete de afiş au fost Amir Kolben şi Barak Marshall (ambii au mai fost prezenţi şi în alte ediţii ale FITS). 

În

– referinţele fiind Poarta Mandelbaum, care a divizat Ierusalimul şi punctul de control Charlie din Zidul Berlinului –, Amir Kolben investighează conceptele de „teritoriu“ şi „graniţă“. Vămile sînt puncte de trecere care separă spaţii, dar înlesnesc şi conexiuni, sînt puncte de schimbare. „Înainte“ şi „după“ sînt lumi diferite, cu reguli proprii. De exemplu, printr-un astfel de punct se face trecerea de la individualitate la uniformizare (armata). Cu o coregrafie precisă, în care corpurile se configurează într-un desen abstract, pe relaţia dintre grup şi individ, în care discursurile, inclusiv cele verbale, alunecă din sfera graniţelor politice în a celor culturale sau religioase (există şi graniţe intime), cu muzica de la Tiger Lillies, utilizînd permanent contrapunctul, spectacolul evoluează coerent în propria estetică, inclusiv la nivelul coperţilor. Astfel, debutul se face în foaier, cu dansatori care se insinuează subtil printre spectatori, testîndu-le limitele personale în materie de atingere şi interactivitate, folosind fraze coregrafice recognoscibile ulterior în show-ul de pe scenă. Dacă la început dansatorii sînt cei care vin în spaţiul publicului, la final spectatorii sînt invitaţi pe scenă, să viziteze o „expoziţie“ de corpuri epuizate în care pot fi „recunoscute“ victimele războaielor duse pentru instituirea sau anularea graniţelor. 

Barak Marshall revine la Sibiu cu Inbal Dance Theatre Company şi

, un spectacol care trimite la

dar care vorbeşte, de fapt, despre lumea viilor şi a morţilor. Căderea lui Alice în vidul din pămînt este o prăbuşire în necunoscutul de dincolo, dar coregraful nu insistă pe tragic, ci păstrează umorul lui Lewis Carroll. Sînt scene inteligent construite, în care moartea pare inversabilă, resuscitabilă cu o pompă de maşină, măcar pentru cîteva clipe, cît să poţi lăsa un testament şi o indicaţie preţioasă, cum ar fi aceea de nu se răspunde la telefon dacă sună cei de la bancă (o învăţătură care merită lăsată moştenire). Barak Marshall schimbă viziunea asupra propriei estetici coregrafice, apropiind-o mult de teatru. Influenţa formulei americane, în care teatrul, dansul, musical-ul se adună într-un show sincretic destinat, în bună măsură, divertismentului, este vizibilă în

, cu precizarea că limbajul performativ al lui Marshall rămîne, totuşi, dincolo de comercial.

O formulă de dans la limita circului este cea din

realizat de Brenda Angiel Aerial Dance Company din Argentina. Acompaniaţi de o orchestră live, dansatorii argentinieni sînt susţinuţi de corzi elastice care le permit să danseze în aer sau să combine acrobaţiile cu dansul la sol, care devine astfel spectaculos. Se creează, de fapt, o iluzie a zborului, cuplurile dansează ca în benzile desenate în care orice mişcare este posibilă. Puternic la nivel vizual, spectacolul Brendei Angiel aduce parfum de boemă argentiniană. 

Identitatea ca performance 

Una dintre vedetele FITS 2015 a fost coregrafa chineză Jin Xing care a prezentat un spectacol recent,

realizat împreună cu Anda Union, o formaţie de muzică tradiţională din Mongolia Centrală. Muzicienii au deturnat atenţia de la coregrafie, rămasă într-o estetică a anilor ’80, cu ştiinţa lor de a cînta două pînă la patru note concomitent (

, stil tradiţional de a cînta din gît) şi cu Qiqigoma, solista cu o voce incredibilă. Spectacolul ia forma unei repetiţii, în care vocea autoritară a lui Jin Xiang intervine pentru a conecta cele două zone, vizuală şi auditivă, într-o poetică a dublei însingurări, cea din marea metropolă (Shanghai, oraşul cu 23 de milioane de locuitori) şi cea din ţinutul virgin al Mongoliei, pămînt încă neatins de civilizaţie, în care legătura cu mediul este foarte puternică. Din păcate, schimbarea nefericită a titlului spectacolului în limba română

a generat dezamăgire căci, pe de-o parte, nu avea legătură cu show-ul, iar pe de altă parte a trezit anumite aşteptări, dată fiind biografia coregrafei. 

Jin Xiang s-a născut băiat, într-o familie de coreeni care a imigrat în China. La 9 ani, a fost selectat în corpul de balet al Armatei de Eliberare a Poporului (armata chineză), a făcut instrucţie, a învăţat să mînuiască armele şi să pună bombe, a cîştigat concursurile de dans şi a devenit dansatorul numărul 1 din China. La 19 ani a ajuns la New York, cu un rucsac în spate şi fără să ştie engleză. A învăţat dans contemporan şi şi-a conştientizat sexualitatea. A plecat în Europa, a dansat în Italia şi Belgia, iar la 27 de ani a revenit acasă unde, în urma unei operaţii de schimbare de sex, a devenit primul transsexual din China. Este moderatoare de televiziune, a înfiinţat prima companie de stat de dans contemporan, apoi prima companie independentă din domeniu. A găsit soluţii financiare ingenioase pentru a organiza un festival de dans contemporan în Shanghai, în lipsa susţinerii statului. A trecut prin experienţa de a fi mamă singură, după ce a adoptat trei copii. S-a căsătorit cu un cetăţean german şi locuieşte alternativ la Shanghai şi Berlin. Are un stil cazon de lucru şi de comunicare. Discursul ei este coerent, logic, explică succint deciziile pe care le-a luat şi contextul sau motivaţiile lor, vorbeşte prietenos, privind oamenii în ochi, fără să fie agresivă sau „divă“. Are o atitudine performativă, nu teatrală (falsă), ci ca şi cum ar practica

Corpul, privirea, discursul ei reacţionează direct la cei din jur, ceea ce generează o relaţionare organică. Conferinţa de presă pe care a susţinut-o la Sibiu poate fi un model de comunicare pentru orice artist. La 48 de ani, Jin Xing este un performer în propria viaţă. Mi-ar fi plăcut să o văd dansînd. Poate FITS ne va rezerva această surpriză în ediţiile viitoare. 

Oana Stoica este critic de teatru.  

Foto: A. Bulboacă

Mai multe