Berlin. Migranţi

● The Situation de Yael Ronen & actori, regia: Yael Ronen. Cu: Ayham Majid Agha, Karim Daoud, Maryam Abu Khaled, Orit Nahmias, Dimitrij Schaad, Yousef Sweid. Dramaturgia: Irina Szodruch. Scenografia: Tal Shacham. Costumele: Amit Epstein. Muzica: Yaniv Fridel, Ofer Shabi. Lumini: Jens Krüger. Teatrul „Maxim Gorki“, Berlin.

Teatertreffen 2016, showcase-ul spectacolelor de limbă germană organizat de Berliner Festspiele, s-a conectat în acest an direct la o problemă acută a Europei: refugiaţii. Germania a primit aproximativ un milion de refugiaţi şi situaţia este explozivă, de la discuţii legate de costuri (dar şi suspiciunea unor beneficii viitoare: transformarea migranţilor în consumatori – la mare preţ într-o societate care produce mult mai mult decît poate consuma – ar fi stat la baza susţinerii fervente a cauzei refugiaţilor de către Angela Merkel) pînă la aspectele cotidiene ale convieţurii (nu atît civilizaţiile s au ciocnit, cît mai ales indivizii). Pînă să vedem spectacolele însă, socialul ne aştepta în faţa teatrului: studenţii la Arte protestează împotriva chiriilor mari din Berlin. Sînt bine organizaţi, deşi nu mulţi (vreo 40). Au pancarte şi foi volante cu revendicările pe care le împart spectatorilor de la Berliner Festspiele. Scandează tare, ritmic, la cinci metri distanţă de intrarea în teatru, fără să o blocheze. Poliţiştii îi păzesc, dar nu intervin. Nu ştiu dacă au (sau au nevoie de) autorizaţie pentru protest, dar nu pare să fie vreo problemă.

Tema refugiaţilor a fost abordată de Yael Ronen (fiica directorului artistic al Teatrului Habima din Tel Aviv, Ilan Ronen), dramaturg şi regizoare israeliană, rezidentă în Germania, care şi-a montat propriul text la Teatrul „Maxim Gorki“ din Berlin (teatru care, după plecarea lui Armin Petras la Schauspiel Stuttgart, are o conducere bicefală, Shermin Langhoff şi Jens Hillje). The Situation este o investigaţie asupra conflictului din Orientul Mijlociu, folosit ca studiu de caz pentru o temă mai generoasă, aceea a identităţii migrantului, pusă în relaţie cu situaţia politică de acasă (motiv al migrării) şi integrarea în noua ţară. Textul este bazat pe elemente din biografia proprie – Yael Ronen a fost căsătorită pînă anul trecut cu un actor palestinian, You­sef Sweid, colaborator la „Maxim Gorki“, a cărui prezenţă în teatrul german, ca şi a altor actori, ajută la diversificarea raselor – şi pe cele ale actorilor (devised theatre) şi scanează disputele israeliano-palestiniene prin prisma imigranţilor din Berlin. De fapt, Berlinul funcţionează ca un catalizator neutru care permite dezbateri fără explozie. Un cuplu israeliano-palestinian, cu diferende politice şi casnice, şi cîţiva imigranţi (din Palestina, Siria, Kazahstan) vorbesc despre problemele sociale şi politice pe care nu le-ar fi discutat acasă. Sub forma unei lecţii de germană, spectacolul generează portrete şi subiecte: clişeele despre imigranţi („toţi sînt terorişti“) şi despre occidentali/nemţi („sînt interesaţi doar de sex“), diferenţele între civilizaţii, corectitudinea politică a bunului samaritean, politic versus comercial (în Siria, arta politică este interzisă şi are valoare de revoltă, Occidentul foloseşte sexul ca temă de scandal). Actorii, unii dintre ei amatori, sînt imigranţi sau aduşi din zonele pe care le reprezintă (unuia dintre actorii palestinieni i-a expirat viza în timpul repetiţiilor şi a fost repatriat, pierzîndu-se complet legătura cu el timp de două-trei săptămîni, fără să se ştie dacă poate fi readus la Berlin pentru premieră). De asemenea, Yousef Sweid joacă personajul inspirat de el însuşi, un palestinian căsătorit cu o evreică, cuplu aflat în disoluţie nu atît din cauza politicii, cît a umanului.

Scenografia este simplă, cu două scări (pe care mai mult se stă) şi, cu excepţia unui monolog supradimensionat care încetineşte mult ritmul, are o dinamică a lui care ţine spectatorul în priză. „E un spectacol social şi politic bun, nu ştiu dacă este bun şi ca spectacol“, a spus Yael Ronen înainte de reprezentaţie. Se pare că acesta este unul dintre spectacolele despre care membrii juriului declară că au preferat să le selecţioneze pentru temă, chiar dacă forma este discutabilă. Unele voci din teatrul german susţin că Yael Ronen are deja o reţetă de dramaturgie. Tiparul s-ar observa ţinînd cont de spectacolele anterioare: The Third Generation – tabuuri istorice despre care bunicii nu vorbeau, cu actori germani, israelieni şi palestinieni; Common ­Ground – o perspectivă contemporană asupra conflictului din fosta Iugoslavie, cu actori sîrbi, bosniaci şi croaţi; Hakoah Wien – povestea propriei familii, pornind de la cea a bunicului, evreu austriac care a emigrat din Viena în Palestina în 1936. Bine primite de public şi critică la vremea lor, aceste spectacole au generat însă o oarecare dezamăgire în legătură cu The Situation căci au lăsat să se întrevadă un stereotip în scriitură. Pe de altă parte, cei care locuiesc în zona de conflict, de o parte sau alta, susţin că spectacolul are o viziune subiectivă căci regizoarea vorbeşte despre perspectiva ei berlineză asupra Orientului Mijlociu. Părerea este îndreptăţită, dar nu în sens negativ, ci în sensul în care realitatea lui Yael Ronen şi cele ale celor care trăiesc în Orientul Mijlociu sînt diferite, fiecare dintre ele fiind puternic influenţate de contextul local, care nu este acelaşi pentru toţi. Spectacolul ei este despre poziţionarea migranţilor faţă de conflict, nu despre conflict în sine. Aceasta este „situaţia“.

La prima întîlnire cu dramaturgia lui Yael Ronen, impresia mea este categoric pozitivă. Mi se pare important modul în care documentează şi construieşte subiectele într-un tip de teatru al cărui scop principal este de a livra informaţia şi de a o pune în dezbatere. În mod cert, Yael Ronen nu face un teatru estetizant.

În ultima noapte berlineză, la întoarcerea de la party-ul susţinut de DJ Lars Eidinger, l-am găsit pe colegul din Venezuela fumînd în faţa hotelului. Ştirile de acasă nu erau bune (criza politică a generat criza alimentelor). E greu să faci abstracţie de politic. Aşa a fost mereu. (va urma)

Călătorie realizată la invitaţia Ministerului de Externe al Republicii Federale Germania şi susţinută de Institutul Goethe şi Ambasada Germaniei la Bucureşti.

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Ute Langkafel