Arta în slujba tehnicii
- sau invers -
Viena este, fără îndoială, una dintre capitalele artelor vizuale: Museumsquartier (cu cele trei mari muzee ale sale) a devenit un fel de Mecca pentru toţi iubitorii de artă modernă şi contemporană, Secession prezintă, periodic, cele mai interesante expoziţii de Art Nouveau, iar Albertina atrage anual sute de mii de vizitatori cu expoziţii-eveniment. Ce să mai vorbim de Kunsthistorisches Museum, cu formidabilele sale colecţii, de galeriile private de artă, de expoziţiile temporare mai mari sau mai mici. Recent, o altă instituţie vieneză importantă – Technisches Museum – a făcut un pas în zona artelor vizuale. Muzeul de istorie industrială (inaugurat la începutul secolului al XX-lea) prezintă pentru pentru prima dată o expoziţie de artă. De fapt, e vorba de o serie de intervenţii artistice în cadrul colecţiilor permanente. Artiştii invitaţi arată, dintr-o perspectivă personală, cum s-au schimbat raporturile de muncă în era industrială şi postindustrială. At your service. Art and Labour – acesta e titlul expoziţiei – a fost deschisă în parteneriat cu Fundaţia Erste. Printre artiştii invitaţi se numără Pavel Brăila, Daniel Knorr, Anna Jarmolaewa, Ulrike Lienbacher şi Anne Tallentire. Fiecare dintre ei prezintă propria reflecţie asupra felului în care industria ne-a schimbat viaţa. Pavel Brăila, de pildă, un artist vizual din Republica Moldova, a realizat un film despre istoria maşinii de scris. Pentru el, această invenţie a secolului al XX-lea – acum, un obiect inutil, aproape uitat – le-a asigurat femeilor accesul la munca de birou. Daniel Knorr, artist german de origine română, a construit robotul-cerşetor. Este răspunsul lui ironic la tehnologizare, la faptul că oamenii, înlocuiţi de maşini, ajung fără locuri de muncă. De ce nu s-ar inventa roboţi şi pentru cerşit?
Anna Jarmolaewa, născută în Rusia, şi-a amintit de vechile panouri de onoare din întreprinderile comuniste şi a făcut unul în care i-a inclus pe toţi angajaţii muzeului: de la director pînă la îngrijitori, cu toţii sînt muncitori fruntaşi. Artista austriacă Ulrike Lienbacher a urmărit raportul dintre muncă şi forţa fizică. Instalaţia ei e compusă de fapt dintr-un fel de sală de forţă în care halterele şi greutăţile sînt construite din porţelan, sugerînd putere şi fragilitate. Iar Anne Tallentire a filmat în ralanti oameni la lucru.
Expoziţia – care include şi alte lucrări video (printre altele, un film de Harun Farocki) – se întinde în mai multe săli ale Muzeului Tehnicii. Fiecare dintre lucrările de artă conţine un comentariu despre muncă şi raportul nostru cu industria şi tehnologia.
După cum a explicat una dintre coordonatoarele expoziţiei, Silvia Eiblmayr, aceasta ar fi prima abordare conceptuală şi coerentă a muncii din perspectivă curatorială. Multă vreme, în artele plastice nu a existat o reprezentare a muncii sau a celor care muncesc. Apoi, din anii ’50-’60, mai ales în ţările socialiste, dar nu numai acolo, arta a început să analizeze munca din punct de vedere structural. Expoziţia de la Technisches Museum încearcă să acopere tot ce ţine de sfera muncii. Ea se referă la joburile precare, din salubritate, de pildă, dar şi la noile oportunităţi ale pieţei muncii; ea atinge teme sensibile, cum ar fi relaţiile dintre angajaţi şi angajatori; sau recunoaşterea utilităţii sociale a muncii prestate de femei; expoziţia are în vedere mai multe teme politice şi sociale şi urmăreşte felul în care artiştii au reflectat asupra lor: globalizare, demografie, automatizare.
Unul dintre criteriile de selecţie a fost ca artiştii să se raporteze cumva la situaţia specială a acestui muzeu, să intre în dialog cu exponatele de aici. Condiţiile sînt diferite faţă de cele pe care le oferă un muzeu de artă – aşa că artiştii au fost nevoiţi să-şi adapteze creaţia la context. Una dintre mize: atingerea unui alt tip de public. Vizitatorii obişnuiţi ai muzeului sînt în proporţie de 60% tineri – e vorba de elevi care vin aici cu clasa pentru a studia diferite aspecte legate de economie sau de istoria industrială. Oare dacă printre locomotive cu aburi, ciocane pneumatice, turbine etc. li se strecoară şi cîte o lucrare de artă, or să înţeleagă ceva? Oare publicul obişnuit al galeriilor de artă o să treacă pe la Muzeul Tehnicii ca să vadă aceste intervenţii?