Artă & propagandă - lecţia lui Putin

24 iulie 2013   La zi în cultură

Oraşul Perm se reinventează. Cunoscut drept un important centru industrial din zona Uralilor (deservit, în era sovietică, de deţinuţii politici), oraşul a decăzut: uzinele, imense şi inutile, zac în paragină, iar oraşul se depopulează treptat. Un sondaj de opinie de acum şase ani arăta că 60% dintre tineri ar fi vrut să părăsească oraşul din lipsă de perspective. Ceva s-a schimbat, totuşi, în ultimii doi ani: în 2008, guvernatorul regiunii a hotărît construirea unui centru de artă contemporană. Directorul instituţiei avea să fie Marat Gelman, un galerist cunoscut şi bogat (născut la Chişinău). Misiunea lui era complicată: puţini au crezut că va reuşi să edifice la Perm, într-o regiune săracă şi cu o populaţie nu prea educată, un muzeu de artă contemporană care să „prindă“ la public. Dar Gelman a reuşit nu numai să educe publicul local, ci să atragă vizitatori din alte oraşe învecinate, ba chiar şi din alte regiuni. Muzeul de Artă Contemporană de la Perm a devenit foarte repede un reper, un centru de atracţie, un spaţiu expoziţional interesant pentru cei mai activi artişti vizuali din Rusia şi din lume. Zeci de festivaluri, expoziţii şi evenimente pe an au făcut din Muzeul de la Perm un adevărat centru european al artelor contemporane; oraşul a devenit şi el mai atractiv, căci printre aleile cenuşii din cartierele comuniste au apărut acum instalaţii moderne – poate acesta e şi motivul pentru care, la ultimul sondaj de opinie, doar 12% dintre tineri au mai declarat că ar vrea să părăsească oraşul...

Însă e riscant să te joci cu arta contemporană. Mai ales în instituţii publice. Şi mai ales în Rusia. În multe dintre lucrările expuse de Gelman apar critici mai mult sau mai puţin subtile la adresa regimului lui Putin, aluzii ironice la istoria Rusiei, mesaje antisistem etc. Cu o lună în urmă, la scurt timp după încheierea Festivalului „Nopţi albe la Perm“, Gelman a fost concediat. Nişte responsabili din Ministerul Culturii s-au declarat ultragiaţi de lucrările de artă pe care le-au văzut. Artiştii şi directorul au fost acuzaţi de lipsă de patriotism. Obişnuiţi, probabil, cu arta angajată şi patriotică din era sovietică, funcţionarii culturali n-au reuşit să se adapteze la vremurile noi.

Cel mai tare i-a enervat, se pare, seria de afişe satirice creată de Vasili Slonov. Un pic de violenţă, oarecare aluzii sexuale, caricatură acidă – artistul ironizează identitatea vizuală şi eforturile de promovare a Olimpiadei de iarnă de la Soci, din 2014. Pentru Rusia, jocurile olimpice sînt un prilej de reafirmare a mîndriei naţionale, şi artistul tocmai această mîndrie naţională încearcă s-o mai tempereze, prin ironie; că pregătirile pentru Olimpiadă sînt deja criticate în Rusia (din cauza cheltuielilor foarte mari, dar şi din cauza corupţiei) se ştie deja. Slonov n-a făcut decît să reproducă, într-un fel de parabolă grafică, toate aceste reproşuri. Intervenţia lui publică e inadmisibilă pentru că în Rusia trăim, simultan, în secolul al XIX-lea şi în secolul XXI – explică Gelman într-un interviu acordat ziarului Frankfurter Allgemeine. Sîntem „în opinci şi cu iPhone. La nivelul decidenţilor culturali, se încearcă o întoarcere la valorile conservatoare. Dar, în acelaşi timp, Rusia investeşte masiv în modernizare tehnologică“ – spune Gelman.

Nu e neapărat un paradox aici. Rusia îşi doreşte o imagine externă de stat modern, de democraţie avansată. Însă infrastructura culturală e construită pe un calapod vechi, iar funcţionarii culturali sînt depăşiţi ideologic. Cenzura – un cuvînt pe care responsabilii din minister nu vor să-l pronunţe în acest caz – e doar o urmare aproape firească a acestei discrepanţe. Argumentul suprem – absurd, evident, într-un context occidental – invocat de Alexei Puşcov – deputat în Duma şi responsabil cu fondurile culturale – e că artiştii invitaţi de Gelman discreditează Olimpiada de la Soci, un proiect de importanţă naţională, chiar pe banii statului. Am mai auzit acest argument şi în disputele de anul trecut, pe marginea activităţii Institutului Cultural Român. E o logică bolnavă, care exclude cu totul autonomia actului artistic. Cenzura e încă de actualitate.

Foto: V. Slonov

Mai multe