Arles: istoria contemporană în clișee
Dacă o fotografie spune mai mult decît o mie de cuvinte, atunci Arles a devenit, zilele acestea, un fel de turn Babel, un soi de centru al tuturor limbilor şi cuvintelor din lume. În fiecare an, la „Rencontres Photographiques d’Arles“ se adună cei mai importanţi artişti vizuali care folosesc drept mediu de referinţă pentru arta lor fotografia. Timp de o lună, vechiul castru roman devine o scenă mondială pe care fotografia este expusă din toate unghiurile. Invitaţia de a expune aici echivalează cu consacrarea. Nici un mare artist nu-şi permite să ignore festivalul de la Arles. Dacă în anii precedenţi agenda festivalului gravita în jurul unor artişti-vedetă sau a unor tendinţe, ediţia din acest an propune cîteva parcursuri tematice. Mutarea atenţiei dinspre estetică spre conţinut (în general, e vorba de tematica socială) spune multe despre relevanţa fotografiei în epoca de azi. De vreme ce tehnica fotografică a devenit tot mai accesibilă, de vreme ce (aproape) oricine poate deveni artist, festivalul caută relevanţa în mesajul operei de artă. Cele mai interesante parcursuri propuse anul acesta sînt seria de expoziţii despre universul închisorilor (Prisons. Derrière le mur des clichés reçues), Promenada rock şi Promenada argentiniană, propusă de invitatul de onoare al Festivalului, Léon Ferrari. Lui i se datorează, de altfel, şi atenţia acordată mizelor sociale sau politice în operele selectate la festival. Laureat al Leului de Aur la Bienala de Artă de la Veneţia din 2007, Léon Ferrari este considerat un guru al artelor vizuale, un artist care explorează deopotrivă estetica şi mesajul imaginii fotografice. În ultimii ani a urmărit constant teme precum relaţia dintre religie şi politică, democraţia, manipularea prin mass-media, drepturile omului şi toleranţa etc. – aşa că propunerile lui pentru festivalul de anul acesta vor fi, cu siguranţă, provocatoare.Anul trecut, festivalul a ajuns la ediţia cu numărul 40. Ediţia aniversară a generat, cum era şi firesc, o reflecţie asupra acestui festival unic. La ce foloseşte o „expoziţie universală“ de o asemenea anvergură? Care e sensul întîlnirilor? Cît de relevante sînt temele propuse de artiştii invitaţi pentru public? (Cel puţin) de un deceniu încoace, instituţiile culturale din Franţa investesc sume considerabile în promovarea fotografiei – iar întîlnirile de la Arles nu ar fi decît platforma principală pentru transportarea către public a „bunurilor“ produse. Deschiderea, la Arles, a unei École Nationale Supérieure de la Photographie (ca un pandant academic, raţional şi structurat la avalanşa aproape necontrolată de imagini din iulie) reprezintă încă un punct de reper pe agenda politicilor culturale ale Franţei, pentru care fotografia e un domeniu prioritar. E o alegere care, cel puţin pînă acum, a fost convingătoare pentru publicul larg: în ultimii ani, festivalul a înregistrat în jur de 600.000 de vizitatori (asta, în condiţiile în care orăşelul din sudul ţării are doar 50.000 de locuitori). Săptămîna trecută, în deschiderea festivalului, ministrul culturii Frédéric Mitterrand a anunţat că doreşte să investească şi mai mult în susţinerea fotografiei. E vorba de 10 milioane de euro pe an. Una dintre priorităţi: construirea unui portal de fotografie destinat profesioniştilor şi publicului amator. Site-ul Internet va fi asociat Reţelei Muzeelor Naţionale – semn că la nivel central se încurajează o deschidere mai mare a instituţiilor muzeale către arta contemporană.