Animaţia este Cenuşăreasa cinematografiei româneşti <p>- interviu cu Laurenţiu BRĂTAN

Ediţia a treia n-a adus neapărat ceva nou, ci mai degrabă ceva în plus: numărul de filme a depăşit 300. Sigur, majoritatea au fost scurtmetraje, pentru că aşa e în animaţie: multe scurtmetraje şi mai puţine lungmetraje. Am optat pentru a continua cu aceeaşi structură a selecţiei / selecţiilor ca anul trecut - cred că nu e bine să schimbi an de an structura unui festival, ci să-i oferi o anumită continuitate. Am avut, astfel, cele cinci secţiuni competitive: lungmetraj internaţional, scurtmetraj internaţional, scurtmetraj studenţesc, competiţia românească şi videoclip & advertising. Apoi, sînt secţiunile "mozaic" - cele în care prezentăm filme care au avut ecou şi succes la alte festivaluri şi pe care publicul românesc nu are unde să le vadă. Ele sînt deopotrivă lungmetraje şi scurtmetraje. Am mai avut o mulţime de alte proiecţii în secţiuni ca "Ţară invitată" (Spania); "Retrospectiva" (Ion Truică); proiecţii pentru copii; tradiţionala (deja) selecţie de animaţie britanică recentă etc. Ce evenimente au atras în mod special publicul? Am avut doi invitaţi de marcă: John Dilworth (pe care publicul românesc îl cunoaşte încă de la prima ediţie a festivalului) şi Bill Plympton. Dilworth a oferit anul acesta un spectacol (expresia "s-a dat în spectacol" merge de minune în acest caz!) pe marginea filmelor sale. A fost foarte mult public în sală la The Dirdy Birdy: How Animation Can Free the Subconscious Mind. Bill Plympton a susţinut un masterclass la Centrul Cultural American. Pentru cei care încă nu l-au descoperit, Bill Plympton este unul dintre monştrii sacri ai animaţiei mondiale. Un animator american care, în ciuda a două nominalizări la Oscar, a hotărît să rămînă independent, pentru a continua să se exprime - estetic şi stilistic - fără să se lase influenţat de curentele mainstream din animaţia comercială. E un mare nume al animaţiei mondiale, cu şase lungmetraje de animaţie la activ, dintre care, la ediţia anim’est din acest an, publicul a avut ocazia să-l descopere pe cel mai recent - Idiots and Angels. Un curs-atelier de animaţie 2D a fost susţinut de Valentin Eliseu. Tot de anul acesta am hotărît să organizăm o serie de mese rotunde şi dezbateri pe marginea stării animaţiei româneşti în context zonal şi european. Astfel, "Balkanimation" a oferit celor interesaţi şi ocazia de a se exprima şi lua atitudine, şi oportunitatea de a viziona un calup de scurtmetraje balcanice de animaţie din ultimii ani. Un alt eveniment special a fost proiecţia cu filmele lui Juan-Pablo Zaramella, care anul acesta a făcut parte din juriul anim’est. Ce reprezintă animaţia autohtonă astăzi? Cenuşăreasa cinematografiei româneşti. Se vorbeşte foarte mult în ultimii ani de filmul românesc în străinătate, în circuitul marilor festivaluri, mai ales după ce anul trecut filmul lui Cristian Mungiu a obţinut Palme d’Or la Cannes. Dar nu se vorbeşte niciodată despre animaţia românească, pentru simplul motiv că n-ai despre ce vorbi! După 1990, dintre cîte ştiu eu, s-a realizat un singur lungmetraj românesc de animaţie - O scurtă poveste, de Radu Igazság - şi cîteva scurtmetraje. Majoritatea scurtelor româneşti de animaţie se realizează în şcolile de cinema şi multimedia, dar calitatea lor e una... hai să zicem de şcoală. Acestea sînt şi motivele pentru care am hotărît să iniţiem discuţiile pe marginea animaţiei româneşti de azi şi pentru care aşteptăm propuneri concrete de schimbare de la participanţi şi măsuri concrete din partea autorităţilor. E adevărat că CNC-ul încurajează producerea de film de animaţie, iar anul acesta chiar a separat fondurile destinate animaţiei, de cele destinate documentarului, ceea ce e foarte bine. Procesul de schimbare însă e unul lung... Ce nume româneşti sînt asociate astăzi desenului animat? Cînd se vorbeşte despre istoria animaţiei româneşti, toată lumea se gîndeşte la Gopo. Numele de astăzi sînt Radu Igazság şi Matei Branea. Sînt însă şi alte nume pe cale să se afirme, realizatori care au avut scurtmetraje în competiţia românească: Felméri Cecilia, Sergiu Lupşe, Octavian Anton, Török Tihamér, Alexei Gubenco, Tudor Avrămuţ... Ce înseamnă astăzi, de fapt, filmul animat în Europa şi în America? Înseamnă multă creativitate. Filmul de animaţie acoperă o gamă largă, ce merge de la animaţie clasică (aşa cum face Bill Plympton, de exemplu), şi pînă la graniţele experimentalului. Animaţia, în general, e tot mai prizată de marile festivaluri, care includ filme de animaţie în competiţii rezervate în mod tradiţional filmului cu actori. La ultimele două ediţii, de exemplu, Festivalul de la Cannes a introdus lungmetraje de animaţie în competiţia oficială (Persepolis - în 2007; Vals cu Başir - în 2008). La fel, "Săptămîna criticii", care se desfăşoară în paralel cu Festivalul de la Cannes, include şi ea, în ultimii ani, tot mai multe scurtmetraje de animaţie în competiţie. Care este locul anim’est, dacă l-am compara cu alte festivaluri de gen est-europene? E un festival încă tînăr, foarte tînăr - e doar la ediţia a treia, nu? Încă nu se poate compara cu cel de la Zagreb, de exemplu, care a început în 1972! Cu toate acestea, începe să-şi facă un nume în zonă, şi chiar în Europa, şi sper să devină un reper în domeniu, în următorii ani. a consemnat Roxana CĂLINESCU