Alanizare-substitut sau cum sfîrşim mereu cu foştii

Alan Wilder, fostul membru al trupei Depeche Mode, va fi prezent, pe 2 aprilie la The Ark într-un eveniment, produs de One Event, şi intitulat „Recoil Selected Events 2010 – A Strange Hour with Alan Wilder & Paul Kendall“.

Dacă nu Depeche Mode, atunci particule grozave din Legenda Alan Wilder se prezintă în frumoasa Capitală să ne zică dimpreună cu Paul Kendall despre cum sună o recapitulare a celor trei deloc obosite materiale Recoil, proiectul început cu un EP prin ’86, în care elegant s-a refugiat definitv în ’95, odată cu despărţirea răspicată de giganţii britanici. Totul vine în acelaşi moment cînd iese pe piaţă şi colecţia Selected, purtătoare de hituri ale domnului în discuţie. E anotimpul amorţelilor, iar inspiraţie pentru lucruri noi… mai rar. Paralela n-are sens, dar orice trupă care aruncă best of după trei discuri o asociez, scuzaţi-mă, cu localii Vank. La Mute Records se poate însă orice, iar de dragul contractelor şi crescutului copiilor cîte nu facem.

Simt şi despre acest special eveniment, ca despre toate celelalte cu alură aparte, că vine prea tîrziu. Putem s-o lungim în acelaşi ton cu lamentări eltoniene, claptoniene, reaniene, stewartiene sau cranberriene etc. Dibuiesc constant acest desfrîu de-a satisface doar poftele părinţilor noştri. Cam în cît timp ne trezim şi prindem valul? Cît mai durează pînă dezvoltăm nişte festivaluri şi serate nu doar cu istorie, ci şi cu abundentă actualitate? Aduce la fel de mulţi bani, fraţilor! Putem şi noi, ăştia mai verzi şi agitaţi, să umplem sălile la fel de sigur. E deplin onorabil si absolutamente de neratat, nu zic nu, dar cîţi alţii în afara seriei splendide de depeşari se vor mai strînge în sticlosul lăcaş de pe Calea Rahovei?


Prea multe linii retorice la un aşa moment preţios cînd majoritatea se excită pe marginea faptului că Alan Wilder a ieşit de după cortine, în premieră după mai bine de 16 ani, invitat de trupa în frunte cu Dave Gahan, pe aceeaşi scenă cu vechii camarazi DM, la The Royal Albert Hall, în acest nu demult trecut 17 februarie. Este ăsta modul-brută prin care se face promo zilele astea? Ne folosim de vechile pîrghii la orice mişcări nu-foarte-proeminente de degete? Dacă nu putem singuri, măcar prin foştii fraţi mai mari să obţinem puţin avînt şi reintrare în complicatele circuite ale prezentului, ce în mod clasic, se pare, nu-ţi mai dau atenţie decît dacă urli sau te schimonoseşti în rochii roz foarte abstracte. Cînd cu coasa, cînd cu mîngîierea pe creştet…

Bucuriile tind spre muţenie la ora actuală. Şi nu e bine. Să ne bucurăm cu voce tare, să zicem mai des cînd ne place, asta ar fi ideea. Închei cu un „Hai că merită!“ agreabil şi zic să ne cheltuim totuşi 75 de lei pe încă o noapte rară (şi cum o mai fi ea) la The Ark. Ne vedem acolo (sper).