Al cincilea mag

Citiţi şi un text inedit de Michel Tournier aici.

Niciodată nu-l voi mai întîlni pe Michel Tournier de această parte a liniei orizontului. A trecut dincolo marţi, 18 ianuarie. Se născuse pe 19 decembrie 1924, într-o vineri. Îl sunam ca să-l felicit de fiecare aniversare a sa, ba uneori şi de Sfîntul Mihail catolic, pe 29 septembrie. A jonglat cu ambele date, plasîndu-le pe anume meridiane energetice în cele două romane ale sale centrate în jurul legendarului personaj  Vineri.

L-am vizitat în trei rînduri în fosta casă parohială din Choisel, la vreo 40 de kilometri sud-vest de Paris. Ţinea atît de mult la grădina din jur, încît arborii ar fi fost în stare să-i răspundă fiecare după un nume doar de stăpîn ştiut. „Am o cîrtiţă!“, mi se plîngea odată cînd mă interesam de ţinuta domeniului. Acum grădinarul a plecat, lăsînd în urmă şi cîrtiţa, şi arborii, şi casa fără paroh. De mult nu mai slujeşte preotul în biserica din sat, însă harul de povestitor al lui Michel Tour­nier a făcut ca Duhul Sfînt să se poarte pe deasupra cîmpiilor Văii Chevreuse, care şi ele trebuie să fi fost cuprinse de noianul apelor dintru început. I-am telefonat Maestrului pentru firitisirile cuvenite şi în ziua de 19 decembrie 2015, deci nu mai departe de acum o lună şi o picătură. Cînd omul atinge 91 de ani, eşti furat de iluzia că el ar fi nemuritor. Eu nu, dar scrisul meu presimţea ceva. În noiembrie, la Editura Limes din Cluj, mi-a apărut, fiind lansată şi la Tîrgul Gaudeamus, cea mai recentă carte, una realizată împreună cu soţia mea Nicoleta Ruba. Am hotărît s-o numim O mie de ani în o sută una enigme, întrucît, alături de unele inedite şi de rarităţi, în tablete de cîte două-trei pagini, refrecventăm temele care au incitat centrii iscodirilor noastre pe parcursul celui de-al doilea mileniu. Totul se încheie, cum e şi firesc, cu intrigantul an 2000 care, potrivit dovezilor astronomilor britanici din rîndurile cărora nu a lipsit Sir Fred Hoyle, a sosit de fapt cu vreo şapte ani mai devreme. Derulîndu-se pelicula în sens invers, se ajunge la cronologia lui Dionysius Exiguus, la anul fenomenului astronomic identificat drept Stea a Magilor şi, inevitabil, la cei trei crai. În romanul său Gaspar, Melhior şi Baltazar, scris în casa parohială din Choisel, Michel Tournier, călăuzit de o legendă rusească, imaginează un al patrulea mag, unul păgubos, pornit spre Iudeea nu din Siberia, ci din India. Visătorul prinţ de pe coasta Malabar, în fapt un adolescent,  ajunge peste tot prea tîrziu, se încurcă singur în iţele lumii şi este aruncat, în locul unui datornic, în ocnele grele de la Marea Moartă. Ieşind el după mulţi ani de acolo, pierduse de acum totul, se îndreaptă, purtat de aceeaşi putere necunoscută care-l smulsese de acasă, spre încăperea Cinei de Taină din Ierusalim, unde Iisus, ivindu‑i-se în cale, îi dăruieşte mîntuirea.

Cea de-a o sută una enigmă, ultima, se încheie aşadar cu o trimitere, cam în termenii rîndurilor de mai sus, la romanul cu magi al lui Michel Tournier, pe care îl preocupa de fapt tot ce se întîmplase în jurul ieslei din Bethleem. Se întreba: „Dintre cele trei daruri, tămîia şi smirna se consumă, însă unde este aurul? Ar fi trebuit să-i revină lui Iisus…“ Iată că în această ipoteză se strecoară ochiul unui explorator, al unui investigator… Sau al unui alt mag, poate al cincilea, contemplator discret, fără nume, păstrîndu-se în penumbrele interogaţiei. Dar un observator al cărui condei, cu cerneala sa strălucitoare, a reinventat şi promovat, în postbelicul literelor franceze, personajul, naraţiunea, mitul sub alte unghiuri de refracţie, culoarea locală. Tocmai de aceea, principalul agent al pustiirii literaturii, Alain Robbe-Grillet, l-a tratat de „trădător“. Ar fi preferat să-i vadă numele şters din toate catastifele. Dar numele s-a dovedit pe cît de banal, pe atîta şi de rezistent. O spune însuşi grădinarul de la Choisel în­tr‑un scurt text pe care mi l-a pus la dispoziţie în 2004, îndemnîndu-mă să-l fac cunoscut la noi.

P.S.: Scriitorul se amuza uneori ară­tîndu-le prietenilor o pagină dintr-un ­ziar de provincie din care se indigna figura rotundă a unui măcelar rural de prin centrul Franţei, surprins lîngă butucul tradiţional al breslei, încins cu şorţ alb, tulburat de pete la fel de profesionale. Omul declara că s-a săturat să fie confundat mereu cu centrul atacant al echipei de fotbal din Limoges care purta acelaşi nume cu el, adică Michel Tournier.

Radu Sergiu Ruba este scriitor și realizator de emisiuni la Radio România Actualități. A tradus în limba română romanul Vineri sau viața sălbatică de Michel Tournier (Editura Univers, 1999).