„Ai luat 10?“

12 noiembrie 2014   La zi în cultură

Sînteţi genul de dramaturg foarte implicat în frămîntările Cetăţii. Cum vă alegeţi subiectele?

Cred într-un teatru de reflecţie socială şi nu-mi aleg niciodată conjunctural temele şi subiectele. Aleg să documentez şi să cercetez teme care mă preocupă pentru că au un conţinut social şi politic despre care simt nevoia să vorbesc.

Cele mai recente proiecte ale dvs. au ca supratemă educaţia. Dezbateţi şi lucraţi cu copiii. Cum reacţionează ei?

Experienţa de lucru pe care am avut-o alături de copii la cele două spectacole de teatru educaţional Familia Offline şi Teatrul Drepturilor Copilului este extrem de valoaroasă atît pentru formarea lor în spiritul solidarizării în echipă, cît şi pentru formarea mea ca artist-pedagog. Am învăţat foarte multe lucruri din reacţiile copiilor, din vulnerabilitatea lucrului cu ei, din felul în care i-am văzut cum capătă încredere în ei, cum ajung să se ajute şi să conteze mai mult unul pentru celălalt. Una dintre cele mai emoţionante experienţe a fost anul trecut cînd am jucat Familia Offline la Cluj în cadrul Festivalului Temps d’Images. Unul dintre copii a făcut febră şi îi era imposibil să mai joace, deşi îşi dorea foarte mult. Mai erau 40 de minute pînă la începerea spectacolului. Ne-am adunat toţi şi eram aproape convinşi că vom anula spectacolul. Atunci, una dintre fetele din spectacol a spus: „O să încerc să fac eu“, şi în 20 de minute a făcut tot traseul celui pe care urma să îl înlocuiască. I-am văzut atunci pe toţi atît de concentraţi şi de implicaţi, atît de uniţi, încît am simţit că oricît de greu ar fi uneori şi oricît de mult simţi că nu mai ajungi la un capăt, pentru astfel de momente merită să mergi mai departe.

Dacă ar fi să descrieţi ce înseamnă Amintiri din epoca de şcoală, ce alegeţi să spuneţi?

Aş alege următorul fragment din scenariul spectacolului: „Poţi?/ Vezi că nu poţi?/ Demonstrează!/ Ai luat 10?/ N-ai luat 10!/ Păi de ce n-ai luat 10?/ Coco cît a luat?/ Andra cît a luat?/ Sebi cît a luat?/ Cînd o să fii şi tu ca ceilalţi?/ Nu ştiu./ Ia află!“

Mihaela Michailov este dramaturg.

a consemnat Ana Maria SANDU

Mai multe