Actori la început de carieră

8 septembrie 2011   La zi în cultură

Urmăresc, mai mult din curiozitate decît din apetit pentru spectaculos, Gala Tînărului Actor (sau Gala Hop) de la Mangalia. Competiţia organizată anual de UNITER încearcă să stabilească nişte ierarhii în rîndul absolvenţilor (tot mai) numeroaselor şcoli de actorie din ţară. 

Proba impusă tuturor participanţilor la secţiunea „individual“ a constat într-un recital de cîteva minute a unui text ales din primele cinci capitole din Cartea milionarului – Cartea de la Metopolis de Ştefan Bănulescu. Candidaţii au mai fost invitaţi să propună juriului şi un recital dintr-un text la alegere. La secţiunea „grup“, trupele înscrise au avut de interpretat un spectacol scurt (de maximum o oră). În competiţia pentru premiile puse la bătaie au intrat în jur de treizeci de actori. Ei ar trebui, cel puţin teoretic, să fie un eşantion reprezentativ al ultimelor două promoţii. Dacă e într-adevăr aşa, atunci viitorul nu sună prea bine, căci în afara cîtorva excepţii, media a fost... submediocră. Aproape totul te ducea cu gîndul la amatorism: de la tonul fals la bîlbe şi stîngăcii de exprimare, de la mişcarea scenică nefirească pînă la înţelegerea eronată a textelor interpretate. Sigur, e greu să evaluezi prestaţia unor actori de-abia ieşiţi din facultate, e încă şi mai dificil să le prevezi cariera. Căci despre asta e vorba în primul rînd la Gala Hop: despre începutul carierei de actor. Cel puţin teoretic, premianţii ar trebui să aibă şanse mari să intre în rîndul profesioniştilor. Oricare ar fi nivelul general al galei, o distincţie trebuie să însemne ceva şi, dacă premiile nu sînt însoţite şi de un cec consistent, atunci diplomele ar trebui măcar să reprezinte garanţia unui debut în forţă. Din păcate, nu toţi au norocul (şi talentul) lui Marius Manole, de pildă, cîştigător, acum vreo zece ani, al unui premiu la Gală, şi membru în juriu anul acesta. Competiţia stabileşte nişte valori, e adevărat, dar acum, că euforia Galei s-a stins, să le spună cineva cîştigătorilor că premiul în sine nu are de fapt aproape nici o valoare pe piaţa muncii. Competiţia pentru un job de actor e mai acerbă decît concursul pentru un premiu la Gala Hop. 

Problema e că în România se produc actori şi regizori pe bandă rulantă. În aproape fiecare oraş e cîte o facultate publică sau privată de teatru. Ce fac toţi aceşti absolvenţi odată ce şi-au încheiat studiile? Stau mai mult pe tuşă, căci directorii de teatru sînt „legaţi de mîini şi de picioare“: nu există posturi disponibile şi, adesea, nici măcar bani pentru o angajare temporară sau un contract pentru drepturi de autor nu sînt. Casting-urile se organizează cel mai adesea cu actorii deja angajaţi ai teatrelor, foarte puţini actori tineri reuşesc să spargă aceste bariere birocratice. Ce le rămîne de făcut absolvenţilor este să alerge din teatru în teatru pentru un job, să-şi facă mici companii private şi să lucreze la marginea sistemului, acceptînd avantajele dar şi dezavantajele independenţei, sau să livreze pizza la domiciliu, aşa cum face Andrei Gherghe. Ce te faci însă cînd îţi dai seama că după zece ani tot nu reuşeşti să practici meseria pentru care ai fost pregătit? Ce te faci dacă nu ai simţul autoironic, răbdarea şi nervii tari ai talentatului cîştigător la categoria „cel mai bun actor“? Riscul cel mai mare pentru cei ca el este deprofesionalizarea: după un deceniu de bîjbîială, oameni ca el or să ajungă, probabil, cei mai buni livrori de pizza cu patalama de cei mai buni actori. La una dintre întîlnirile dintre absolvenţi şi profesioniştii din domeniu (erau de faţă critici de teatru, directori, manageri, preşedintele radioului public) s-au enumerat diverse soluţii administrative. Nici una nu îi integrează rapid şi eficient în cîmpul muncii. 

În Franţa, actorii au reuşit să-şi cîştige un statut special şi nişte privilegii care le permit să-şi exercite profesia chiar şi în condiţiile în care oferta de muncă este redusă. Actorul-intermitent este încurajat să lucreze pe proiecte, să-şi practice meseria alternînd perioadele în care creează (şi contribuie, prin taxe, la sistemul de asigurări) cu perioadele în care beneficiază de asistenţă din partea statului. Probabil că dacă s-ar promova şi în România un sistem similar, actorii n-ar mai fi nevoiţi să care pizza în intervalul lunguieţ dintre două premiere.  

Gala Tînărului Actor 2011
Palmares

● Premiul „Ştefan Iordache“ (marele premiu al Galei): Diana Croitoru 
● Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual: Ştefania Dumitru 
● Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual: Andrei George Gherghe 
● Premiul pentru cel mai bun spectacol: The H(eden) Garden, scenariu de Alexandra Pâzgu; regia: Medeea Iancu; participă: Florin Vasile Călbăjos, George Dometi, Fulvia Mădălina Folosea, Alexandra Odoroagă, Vlad Nemeş şi Ioana Livia Predescu 
● Premiul „Sică Alexandrescu“ (premiul special al juriului): Andreea Moustache 
● Premiul „Yorik“ acordat de revista Yorik, prin Editura Nemira: Diana Croitoru 
● Premiul „Timică“ oferit de Asociaţia Master Class: Bianca Ioan

Premiul publicului
● Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual: Andrei George Gherghe 
● Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual: Bianca Ioan 
● Premiul pentru cel mai bun spectacol: Hamlet... eu sînt?! (după I am Hamlet de Richard James), cu: Radu Homiceanu şi Radu Horghidan

Mai multe