A 6-a extincţie
Se spune că începuturile sînt, de regulă, de nepătruns. Așa e și cu această poveste, care începe cu apariția unei noi specii, probabil în urmă cu două sute de mii de ani. Specia nu are încă un nume – nimic nu are nume, momentan –, dar are capacitatea de a numi lucruri.
Ca orice specie nouă, starea ei este fragilă. Numărul membrilor săi este mic, iar teritoriul pe care îl ocupă este redus la o bucată din estul Africii. Populația sa crește treptat, dar apoi, destul de probabil, se diminuează din nou – unii ar spune chiar că reducerea se produce într-un mod fatal –, ajungînd la doar cîteva mii de perechi.
Membrii speciei nu sînt neapărat foarte rapizi sau puternici ori fertili. Ei sînt, însă, nemaipomenit de descurcăreți. Treptat, încep să exploreze teritorii cu diferite climate, prădători și tipuri de vînat. Nici una dintre constrîngerile aduse de habitat sau de geografia locului nu pare să-i afecteze prea tare. Traversează rîuri, platouri, lanțuri muntoase. În regiunile de coastă, se hrănesc cu crustacee; pe continent, vînează mamifere. Oriunde s-ar stabili, aceștia se adaptează și inovează. Ajungînd în Europa, întîlnesc creaturi care li se aseamănă mult, dar par mai robuste; cei de aici sînt mai musculoși și poate că trăiesc de mai mult timp pe continent. Are loc o împerechere cu aceste creaturi, fapt care, într-un fel sau altul, duce la dispariția celor de pe urmă.
Sfîrșitul acestei aventuri se va dovedi paradigmatic. Pe măsură ce specia își extinde teritoriul explorat, întîlnește animale de două ori, de zece ori și, uneori, chiar de douăzeci de ori mai mari: feline uriașe, urși masivi, leneși care pot atinge și patru metri şi jumătate. Aceste specii sînt mult mai puternice și, adeseori, de temut. Dar sînt lente în rata lor de reproducere și sînt, la rîndul lor, exterminate.
Deși sîntem animale de uscat, specia noastră – mereu inventivă – traversează mări. Ajunge la insule locuite de exemplare ferite de efectele evoluției: păsări care clocesc ouă de aproape o jumătate de metru, hipopotami de mărimea unui porc, șopîrle gigantice. Obișnuite să trăiască în izolare, aceste creaturi nu sînt pregătite să facă față nou-veniților sau partenerilor de drum ai acestora (șobolani, în principiu). Multe dintre aceste specii dispar, la rîndul lor.
Procesul continuă, în salturi, vreme de mii de ani, pînă cînd specia noastră, care nu mai este așa de nouă, pune stăpînire pe aproape fiecare loc de pe glob. În acest punct, mai mulți factori influențează într-o măsură mai mică sau mai mare modul în care se reproduce, la o rată fără precedent, specia Homo sapiens, după cum s-a autointitulat ea. Într-un singur secol, populația se dublează; apoi se dublează din nou și din nou. Mari suprafețe forestiere sînt rase de pe fața Pămîntului. Oamenii fac asta voit, ca să se hrănească. Mai puțin intenționat, ei transferă organisme de pe un continent pe altul, reasamblînd biosfera.
Între timp, are loc o transformare și mai radicală, și mai ciudată. Descoperind rezervele subterane de energie, oamenii încep să modifice compoziția atmosferei. Urmează schimbări climatice și ale compoziției oceanelor. Multe plante și animale se adaptează prin relocare. Urcă la altitudini mai mari sau migrează către poli. Majoritatea, însă – la început cîteva sute, apoi mii și, în final, probabil milioane –, nu mai au scăpare. Rata de extincție crește vertiginos, iar țesătura vieții se schimbă.
Nici o altă creatură nu a mai alterat viața pe planetă într-un asemenea mod, deși există cîteva evenimente comparabile. Foarte-foarte rar, în trecutul îndepărtat, planeta a mai trecut prin schimbări atît de pronunțate, încît diversitatea vieții a scăzut semnificativ. Cinci dintre aceste evenimente au fost atît de catastrofale, încît fac parte dintr-o categorie proprie: așa-zisele cinci mari extincții. Prin ceea ce pare a fi o coincidență fantastică, deși poate că nu există coincidențe, istoria acestor evenimente este descoperită odată ce oamenii își dau seama că sînt pe cale de a provoca un al șaselea astfel de caz. Deși este prea devreme pentru a putea spune, cu siguranță, că evenimentul de acum va avea proporțiile celorlalte cinci, ceea ce sînt oamenii pe cale să provoace se numește cea de-a șasea extincție.
(din A 6-a extincţie. O istorie nenaturală a Pămîntului, traducere de Cristina Stoenescu, Editura Litera, 2016)