21 de drame
După doi ani de restricții pandemice, TIFF-ul clujean revine la gabaritul uzual de filme. Ca-ntotdeauna, există numeroase „abateri” de la conținut – expoziții foto la Muzeul de Artă (de neratat colecțiile semnate de Kieslowski și Cristian Lipovan), concerte cu nume mari (cubanezul Eliades Ochoa din Buena Vista Social Club și trupa ucraineană DakhaBrakha) și trupe emergente, programe educaționale în aer liber, secțiunea de seriale cu două-trei episoade ca aperitiv, conversații cu echipele filmelor românești, dar și cu personalități publice despre filmele fierbinți din selecție (printre care și documentarul Navalnîi) etc. Dar dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
● Illusions perdues – Xavier Giannoli adaptează temerar satira-mamut la adresa aristocrației pariziene și nu doar că nu-și frînge gîtul în convolutul labirint narativ, ba chiar țintește și în actualitate, denunțînd „prestituția” endemică și fenomenul fake news, riscînd totodată o teorie a conspirației despre structurile societale din epocă pentru care Balzac și-ar lua astăzi „block” pe rețelele de socializare.
● The Plains – Orice e de preferat eternizării în sufocantul trafic actual, inclusiv acest hipnotic road movie existențial care timp de trei ore te plasează pe bancheta din spate a unei mașini, făcîndu-te părtaș la drumul zilnic dintre slujbă și casă și conversațiile, aparent banale, ale șoferului, care e chiar regizorul australian David Easteal și care, în plus, se joacă pe sine.
● Atlantide – Artistul vizual Yuri Ancarani filmează Veneția așa cum nu ați mai văzut-o niciodată, într-un documentar fascinant de stilizat care dinamitează convențiile genului, riscînd să-i ofenseze pe puriști. Aproape că aș putea pune pariu că ultimele zece minute din acest poem psihedelic sînt cele cu care veți rămîne de la această ediție.
● The Execution – Inspirat de cazul real al unui criminal în serie care mai bine de un deceniu s-a jucat cu neuronii și morala etică a oficialilor sovietici, acest thriller năucitor cu iz de Zodiac sare derutant de la un palier temporal la altul, făcînd aproape imposibilă decriptarea misterului chiar și celor mai versați pasionați de policier.
● Metronom – O boare de 4, 3, 2 adie în acest debut care tocmai i-a adus lui Alex Belc un premiu de regie la Cannes, dar nu e cu avort, ci despre rebeliune adolescentină într-o epocă în care Securitatea își flexa pervers mușchii. Nostalgia pentru muzica ilicită a vremii există din belșug, dar frisonul cu care vine la pachet te face să cam uiți pașii de dans pe ringul din sufragerie.
● Captain Volkonogov Escaped – Combinație detonantă de Minority Report, Dostoievski și filmele din seria Bourne, acest captivant thriller politic despre teroarea stalinistă vorbește nu doar despre colaboraționism, remușcare și (im)posibilitatea ispășirii, cît mai ales despre ororile oricărui regim totalitar pentru care nu contează că azi ești inocent de vreme ce mîine poți fi vinovat.
● Balaur – Religia și sexualitatea se întîlnesc la punct fix, cu toată provocarea aferentă, în debutul tensionat al lui Octav Chelaru în care o profesoară cedează periculos avansurilor unui elev. În contextul saturat de banal al filmului românesc, acest mix picant între Notes on a Scandal și Fatal Attraction e nu doar neașteptat, ci și binevenit.
● Utama – Deși activiștii de mediu se vor grăbi să revendice filmul cîștigător de la Sundance, această poveste picturală (neapărat de văzut pe marele ecran) în care un cuplu indigen se încăpățînează să rămînă în ținuturile natale din Bolivia în ciuda lipsei de apă e o fabulă elegiacă despre tradiție, asceză și supraviețuire cu demnitate într-o lume inadaptată la politicile zilei.
● Out of Sync – Actrița Marta Nieto (din Madre al lui Rodrigo Sorogoyen) excelează din nou în pielea unui personaj în pragul nebuniei, un inginer de sunet care începe să audă cu întîrziere lucrurile care i se întîmplă. E nu doar o idee inedită de thriller, cu twist-uri și explicații pe măsură, ci și metafora perfectă pentru contextul defazat în care trăim.
● Everything Everywhere All At Once – Fenomenul indie al anului vine de la aceiași regizori care l-au distribuit pe actorul din Harry Potter în rolul unui cadavru flatulent în Swiss Army Man. Țicneala lor frizează aici paroxismul, într-un divertisment ireal de inventiv care te absoarbe instant nelăsîndu-ți timp să respiri și storcîndu-ți lacrimi la dialogul dintre două pietre.
● January – Scriitorul cult Yordan Radichkov a dedicat o piesă omonimă „celei mai bulgărești dintre luni”, care devine sursa de inspirație pentru această alegorie politică deghizată în horror hibernal despre doi paznici mucaliți ai unui complex hotelier uitat de lume, în care The Shining al lui Kubrick și absurdul ionescian își dau întîlnire la un shot de rachiu.
● The Blind Man Who Did Not Want to See Titanic – Titlul acestei melodrame nu trebuie luat la figurat. E însăși descrierea eroului care suferă și de scleroză în plăci, imobilizat în scaun cu rotile aidoma actorului care-l joacă. El este, de altfel, și singurul „efect special” – mai spectaculos ca tot CGI-ul din Titanic – din acest film ca o cursă cu obstacole. Și cu mult umor negru.
● Irréversible (Inversion intégrale) – Dacă aveți stomac să revedeți filmul-șoc al acestui început de mileniu, încercați versiunea „de-a-ndoaselea” a originalului, recent remontată de Gaspar Noé pentru a reda cronologia justă a poveștii. E o experiență meta mai mult cerebrală decît viscerală, comparabilă cu o lovitură de ciocan în capul convențiilor narative.
● The Round Number – Controversa ediției este nu Irréversible, ci investigația lui David Fisher în jurul unui număr. Și nu orice număr, ci fix cele șase milioane de evrei victime ale Holocaustului. Simpla chestionare a canonului frizează subversivul, dar asta nu l-a împiedicat pe Errol Morris să declare că, oricît de incorect politic ar suna, e un film „incredibil de puternic și de emoționant”.
● Leave No Traces – Deși atinge un subiect fierbinte cum este brutalitatea poliției, adevăratul cap de acuzare al acestui furios denunț cinematografic (inspirat de cazul real din 1983 al tînărului ucis în bătaie de miliția comunistă poloneză) este putregaiul instituțional al oricărui sistem care strivește, fără scrupule, integritatea individuală a celor pe care, în fapt, ar trebui să-i apere.
● Talking Heads – Cine ești și ce vrei de la viață? Din doar două întrebări simple și răspunsurile unor subiecți cu vîrste între 1 an și 100, Krzysztof Kieslowski reușește să schițeze un portret esențializat al umanității și al nevoii de libertate și de schimbare. Acest scurtmetraj de 16 minute e cireașa de pe tortul retrospectiv dedicat cineastului polonez la TIFF 2022.
● The Balcony Movie – Aceleași întrebări sînt puse de regizorul Pawel Lozinski și celor care, timp de un an, trec pe trotuarul de sub balconul său din Varșovia. Veritabilă mostră de less is more sau ce se întîmplă atunci cînd privești lumea direct în ochi, documentarul vorbește cu umor, emoție și empatie despre toate acele nimicuri din care e făcută viața adevărată.
● Mesaje private – Chilianul Matias Bize, unul dintre favoriții TIFF-ului, livrează cu eleganța-i caracteristică o serie de upercuturi emoționale din specialitatea casei în acest film COVID (dar nu despre COVID, din fericire) făcut la distanță și montat ca un confesional frust în care realitatea și ficțiunea ard la comun.
● Hallelujah: Leonard Cohen, a Journey, a Song – „Dacă aș fi știut de unde vin cîntecele bune, aș fi mers acolo mai des”, a declarat legendarul artist într-un interviu din 1992, preluat și în acest documentar biografic dens și cuceritor structurat în jurul unei piese devenite obiect de cult, dar care a fost ignorată la vremea lansării.
● Nosferatu – Alături de documentarul despre aselenizare Moonwalk One, acompaniat live de trupa krautrock franceză Invaders, cineconcertul prilejuit de centenarul capodoperei horror a lui Murnau este un adevărat tur de forță muzical, cu o coloană sonoră compusă special pentru ditamai orchestra de über-talentata Simona Strungaru.
● Filmul-surpriză – Anul trecut a fost Annette. Anul ăsta e tot un film proaspăt cules de la Cannes, regizat de un fost câștigător al Trofeului Transilvania. Se întâmplă într-un sat unde localnicii au o problemă cu noii veniți, există și un subplot eco, avem și niște animale sălbatice care atîrnă greu în poveste, dar nu, nu e RMN. Titlul va fi anunțat cu o zi înainte de proiecție. Ce să fie oare?
Mihai Chirilov este directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Foto: The
Plains (sus), The
Balcony Movie (jos)