„Ucraina e pierdută pentru Rusia” – interviu cu Anatol ȚĂRANU, fost ambasador al Republicii Moldova în Rusia

Războiul ruso-ucrainean din ultimele săptămîni readuce în actualitate situația țărilor foste membre ale Uniunii Sovietice. Majoritatea au oscilat, încă de la dezmembrarea URSS, între nostalgiile legate de Rusia și speranțele date de perspectiva aderării la Uniunea Europeană. Unele au făcut cerere oficială de aderare chiar în aceste zile, sub amenințarea Federației Ruse, chiar dacă nu e tocmai gestul așteptat de Vladimir Putin. Este cazul Ucrainei, al Republicii Moldova și al Georgiei. 

Populațiile acestor țări sînt, însă, împărțite în continuare. Mulți ucraineni, moldoveni și georgieni lucrează încă în Federația Rusă. Așa cum un număr deloc de neglijat lucrează în Uniunea Europeană. Cifrele privind migrația forței de muncă, cifre care vin din partea Rusiei, nu sînt recunoscute de guvernele de la Kiev, Chișinău sau Tbilisi, care susțin că acestea ar fi mai mici, în realitate. Nimeni nu știe, însă, oficial, numărul exact, avînd în vedere migrația continuă.

Anatol Țăranu este analist politic la Chișinău, doctor în istorie și fost ambasador al Republicii Moldova în Rusia, la începutul anilor ʼ90. Așa că știe bine situația din regiune. El e convins că războiul Federației Ruse în Ucraina a accelerat coagularea societății ucrainene în favoarea orientării acesteia spre spațiul european. 

Vă întreb mai întîi: de ce vrea Putin Ucraina?

Ucraina e un punct nevralgic în planurile Rusiei de a restabili dominația în fostul spațiu sovietic. Fără Ucraina, Rusia nu e imperiu, cum spunea Zbigniew Brzezinski (n. red. – unul dintre marii diplomați și politologi ai secolului XX). De aceea, Ucraina e totul pentru Moscova. Dacă Ucraina vă fi subordonată, într-un fel sau altul, Rusia are toate șansele să se reașeze în hotarele fostei Uniuni Sovietice, poate cu mici excepții. Dacă nu, atunci planurile revanșarde ale Moscovei trebuie puse pe poliță. Așadar, Ucraina este un punct vital pentru refacerea imperiului rus.

Cît de împărțită e populația Ucrainei între Rusia și Occident?

Din punct de vedere al anumitor tendințe etno-culturale, Ucraina e, desigur, o țară divizată. Cei din estul țării au încă nostalgii pentru ceea ce au fost Uniunea Sovietică, Imperiul Țarist. Vestul țării, în schimb, e deschis către Uniunea Europeană și NATO. Dar ceea ce se întîmplă acum în Ucraina – un război fățiș al Federației Ruse – a consolidat comunitatea ucraineană și a șters, poate nu totalmente, dar a atenuat serios aceste diferențe, în favoarea unității ucrainene și a orientării europene a Ucrainei. Acesta e efectul advers a ceea ce spera să facă Puțin.

De altfel, în istoria comună a Rusiei și a Ucrainei există destule elemente care să-i facă pe ucraineni să nu-i iubească pe ruși. Dacă ar fi să pomenim doar foametea indusă din anii ʼ30, de exemplu. Putem aminti momentele acestea?

Ucraina a fost întotdeauna un corp aparte în Imperiul Țarist. De fapt, venirea Ucrainei în corpul Imperiului Țarist a fost o chestiune mai tîrzie. Ne aducem aminte că, atunci cînd Petru I, țarul Rusiei, afirma că Rusia e o țară europeană în lupta împotriva regelui Suediei, de partea suedezilor au luptat și ucrainenii. Mai tîrziu, cînd Ucraina a devenit parte a Uniunii Sovietice, politicile staliniste au creat un calvar în Ucraina. Foametea din 1932-1933, o foamete artificială provocată de regimul sovietic, a ucis peste 600.000 de oameni, de ucraineni. Asemenea experiențe nu se uită. Și asemenea cicatrice profunde în memoria colectivă a Ucrainei îi fac pe oameni reticenți față de refacerea imperiului rus. La toate astea se adaugă teroarea stalinistă împotriva intelectualilor ucraineni, politicile sovietice de rusificare care au lovit grav în cultura ucrainenilor. Toate aceste lucruri au rămas ca o cicatrice profundă, cum spuneam, care – pînă la urmă – a creat statul Ucraina după destrămarea URSS și rămîn ca un element de bază pentru ceea ce se numește suveranitatea și independența statului ucrainean.

Cum era Ucraina în 1991? Era pregătită pentru independență?

Nici o republică unională nu era pregătită pentru independență. Sistemul economic sovietic era supercentralizat, iar economia ineficientă, bazată pe dezvoltarea intensivă. Ucraina era un centru industrial puternic. Acolo erau multe întreprinderi, iar agricultura era una dintre cele mai importante ramuri ale Uniunii Sovietice. Cum a dispărut centralizarea, toate economiile fostei URSS au picat. Nu erau pregătite pentru economia de piață. Foarte puțini oameni înțelegeau cum trebuie organizată economia de piață pe baza proprietății private. Așa că, după independență, a urmat un declin profund al economiei fostelor republici, iar Ucraina nu a fost o excepție. Dar, pînă la urmă, Ucraina a început să se refacă. Se putea vorbi – pînă la începutul războiului – de o oarecare independență economică a Ucrainei. Dar Rusia a venit să întrerupă aceste procese. Ce se întîmplă acum în Ucraina va avea urmări foarte mari și asupra economiei Ucrainei.

Nu trebuie să uităm că – și pe vremea URSS-ului, dar și după – corupția a marcat societatea ucraineană.

Corupția e un fenomen comun în toate fostele state socialiste, care au trecut la proprietatea privată. Nu au avut și nu au nici acum un stat de drept bine pus la punct. Iar în lipsa unor legi care să reglementeze relațiile de piață, proprietatea privată, corupția și oligarhatul sînt predominante. Toate fostele țări socialiste, dar cu precădere fostele republici sovietice, au ieșit din socialism, în plan economic, prin crearea unor sisteme oligarhice sofisticate, care au dus la un adevărat dezastru social. Ucraina e o parte comună a acelor procese care au loc în continuare pe tot cuprinsul fostei URSS. Dar, în condițiile unui război, corupția din societatea ucraineană nu preocupă. Acum e vorba de viața și de moartea acestui stat. Problema corupției vă reapărea, desigur, a doua zi după încheierea păcii, dar, deocamdată, în Ucraina este război.

De altfel, corupția a ținut, printre altele, Ucraina departe de NATO și de Uniunea Europeană. Iar din 1991 este o permanentă perioadă de tranziție în Ucraina și în celelalte state foste sovietice. Referindu-ne, însă, la Ucraina, un moment important a fost în anii 2013-2014.

Dacă vorbim de anii 2013-2014, cînd Crimeea a fost anexată Federației Ruse, aveți dreptate.

Dar 2013 e și anul în care președintele de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici, a refuzat să semneze acordul de aderare la UE.

E adevărat că lupta Ucrainei de a se debarasa de influența rusească a fost sinusoidală. Iar perioada Ianukovici a fost, indiscutabil, perioada în care Rusia a avut influența cea mai mare asupra politicii ucrainene. Ceea ce a provocat o repulsie generalizată a ucrainenilor, repulsie care s-a manifestat prin Euromaidan – o veritabilă revoluție democratică. Unii spun că a fost o lovitură de stat, dar nu e deloc adevărat. Chiar daca acea revoltă populară avea elementele sale distinctive, chiar extremiste. Dar toate revoluțiile au asemenea manifestări. Însă Rusia nu a acceptat această revoluție a ucrainenilor. Și a încercat să o înăbușe. Ce se întîmplă acum în Ucraina putem spune că e o continuare a ceea ce s-a întîmplat la Maidan. Putin încearcă să înăbușe, încă o dată, revoluția de eliberare națională a ucrainenilor, cu puterea forțelor armate.

În tot acest context, pentru NATO a fost complicat să accepte aderarea Ucrainei.

Cred că da. NATO are numite condiții pentru a accepta state în componența sa. Iar societatea ucraineana nu îndeplinește cerințele NATO. Asta e clar pentru toată lumea. Mai e și poziția ostilă a Rusiei care percepe extinderea NATO ca pe un pericol pentru securitatea sa. NATO nu putea să ignore acest lucru. Rusia nu e un stat simplu. E a treia putere nucleară din lume. Orice tensionare a situației poate fi escaladată. Iar Ucraina a nimerit în epicentrul acestei situații complicate. Este motivul care face ca și astăzi NATO să fie reticent.

Poate suplini UE protecția NATO? Deși e greu de crezut că Ucraina ar putea deveni peste noapte stat membru…

Aderarea la UE ar însemnă un grad suficient de înalt de protecție pentru Ucraina, chiar dacă nu putem vorbi de o protecție absolută. Dar în ce măsură Ucraina, astăzi, e compatibilă, respectă regulile, inclusiv economice, ca să poată intra în UE? Însă situația critică în care se găsește Ucraina, ca toată zona, de fapt, pune pe tapet această problemă și face ca UE să ia la modul cel mai serios în calcul aderarea Ucrainei. Asta ar atrage indiscutabil și aderarea Moldovei și a Georgiei. Aceste țări sînt la pachet cînd e vorba de securitatea și de europenizarea Europei de Est.

Cum a găsit războiul Ucraina?

Ucraina e o societate în formare. Acum se creează distinctiv. Războiul a grăbit enorm, a intensificat procesele de coagulare a națiunii. Cum spuneam, acesta este efectul advers pe care Putin nu l-a luat în considerare atunci cînd a pornit acest război.

Putem spune cum se va termina războiul din Ucraina?

Cu siguranță, războiul se va finaliza cu o pace. Azi nu știm cum va fi acel tratat de pace și care vor fi elementele de compromis. Dar, e clar, Ucraina e pierdută pentru Rusia. Însă ceea ce este foarte probabil e că acest război se va finaliza cu o nouă perioadă a unui nou război rece în Europa. Atunci, blocul comunitar, probabil, după o analogie istorică cu primul război rece, va fi nevoit să facă un fel de nou Plan Marshall de dezvoltare a Europei de Est, plus aderarea acestor state la o organizație care să apere securitate în această zonă.

Asta e ceea ce ar putea să facă Uniunea Europeană. Dar ce ar putea să facă Putin? Ar putea Vladimir Putin să accepte o eventuală înfrîngere? La ce să ne așteptăm?

Putin e imprevizibil, regimul lui e autocratic, așa că deciziile lui sînt hotărîtoare. El are arma nucleară, amenință... Aici e marele pericol. Din păcate, în secolul 21, datorită acestui demers absolut oribil al lui Putin, omenirea e pusă, într-un fel sau altul, în fața unui pericol nuclear, ceea ce e inacceptabil. Dar acest pericol există. Nu știm cum se vor așeza lucrurile și care va fi arhitectura europeană și internațională după acest război ruso-ucrainean.

Dar cine e de vină că am ajuns la mîna lui Putin?

Din punctul meu de vedere, o parte din vină o poartă și Occidentul, care nu a fost capabil să întrevadă la timp pericolul adevărat care vine din partea unei autocrații, a unei Rusii nucleare, care nu a acceptat standardele occidentale. Reacția Occidentului a fost destul de anemică și la războiul ruso-georgian din 2008, apoi la Euromaidan, în 2014. Cred că și gafele comunității occidentale în raport cu regimul lui Putin au contribuit la ceea ce se întîmplă astăzi.

Poate fi Vladimir Putin oprit din interior?

În interiorul societății ruse există deja proteste, dar destul de amorfe pentru a putea să-l influențeze pe Putin. Cred că, deocamdată, societatea rusă nu dispune de suficientă putere pentru a revizui politica lui Putin. Mai degrabă, miza e pe elita politico-militară, dar și oligarhică din jurul lui Putin. E de așteptat ca, datorită sancțiunilor Occidentului, acestea să se gîndească că Putin nu mai servește intereselor lor fundamentale și de aici ar putea să vină un pericol pentru puterea autocrată a lui Putin. Dar totul e în zona presupunerilor, a ipotezelor. Nu există suficiente date pentru a ne baza pe un asemenea scenariu, chiar dacă au apărut voci din zona politico-militară care atrag atenția că nu e în regulă ce face Putin. Asta ar putea să ne arate că nu există o unanimitate de beton în anturajul lui Puțin. De acolo ar putea să vină o lovitură neașteptată.

interviu realizat de Liliana NICOLAE

Foto: adevarul.ro