Pînă la Praga şi înapoi
Am trăit multă vreme temerea că voi ajunge într-o situaţie fără ieşire atunci cînd, nevoit să fac pe ghidul turistic prin Bucureşti, nu prea voi avea ce să le arăt oaspeţilor. Străzile congestionate? Clădirile-monument neîngrijite? Casa Poporului?! Mănăstirile asaltate de cerşetori? Apoi, în ultimii doi ani, m-am mai relaxat: se mai aranja o stradă, se mai renova un muzeu, se mai investea pe ici şi colo în Centrul Vechi. Mi s-a părut că au apărut cîteva schimbări, dar fără să am totuşi şi un alt termen de comparaţie.
Pînă în această vară, cînd am trecut prin cîteva capitale europene vecine şi temerea mi s-a resetat la loc. Bucureştiul îmi pare acum o provincie turistică a Europei, care a ratat startul competiţiei regionale pentru atragerea vizitatorilor. Şi asta în vreme ce turismul pare să fi luat amploare în zonă, atît prin apariţia unor noi locuri onorabile de vizitat în estul Europei, cît şi prin mărirea numărului de potenţiali turişti, de la cei din fostele ţări-satelit comuniste pînă la ruşi şi chinezi.
De exemplu, la Bratislava poţi bănui în continuare că lipsa banilor lasă la vedere locuri în care nu s-a mai investit de dinainte de 1989, cum ar fi parcul Kral, de lîngă podul cu „farfuria zburătoare“, şi ea o realizare a epocii anterioare. Dar imediat alături, peste Dunăre, slovacii şi-au făcut un centru vechi ca nou, cu aproape toate clădirile şi străzile restaurate şi cu terase şi localuri care colcăie de turişti. Castelul oraşului e încă parţial în renovare, dar asta nu îl scuteşte de asaltul vizitatorilor pe care, mai nou, din bicicletele lor Segway, nu îi mai sperie urcuşul sau distanţele. Comparativ cu monumentalitatea clădirilor din Viena sau Budapesta, aici obiectivele arhitectonice sînt mai modeste, dar fiind bine îngrijite, dau – tocmai prin dimensiunile digerabile – un aer de intimitate pe care nu îl găseşti la celelalte oraşe.
Budapesta pare să nu fi fost vreodată în postura de a concura turistic cu Bucureştiul, ţinta ei în acest domeniu – şi probabil şi în altele – a fost şi a rămas Viena. Parlamentul e aproape complet renovat, iar domeniul cetăţii Buda, cu biserica Sf. Mathias şi Bastionul Pescarilor, strălucesc de prospeţime. Şi aici turiştii dau năvală, forfotind prin magazine şi pe străzile impecabil pavate. Deşi mă gîndesc că strădania ungurilor de a găsi fonduri pentru dezvoltarea turistică a depăşit un anume prag, pe care nu l-am mai văzut atins în altă parte: în Catedrala Sf. Ştefan nu puteai intra fără să plăteşti taxa de un euro, spre deosebire de Sf. Vitus în Praga sau de Stephansdom în Viena, unde ai totuşi acces gratuit în pronaos.
Viena este, se pare, cel mai aşezat loc din punct de vedere turistic din rîndul capitalelor est-europene menţionate. La Viena ai impresia că mergi pe străzi ca prin casă. Totul e aranjat şi curat. Nimic nu e în renovare, dar fiecare spaţiu e renovat. Sau mai degrabă menţinut, întreţinut, curăţat imediat după folosire. Spre deosebire de Bratislava sau Budapesta, Viena respiră turism natural, fără preocupare aparentă, ca pe un fapt banal, cotidian. Pînă şi îngemănarea dintre Stephansdom şi magazinul Burberry de peste drum are un aer consacrat şi respectabil.
Dar cel mai aglomerat loc turistic dintr-un astfel de periplu a fost Praga. Nebunie de turişti: dacă, de pildă, te prindea şuvoiul dinspre Piaţa Viaceslav spre centrul vechi, pe Melantrichova, practic nu mai puteai face cale întoarsă. Te luau pe sus cu ei germanii, italienii, ruşii sau chinezii, conduşi de cîte un ghid care le spunea în căşti povestea locului şi ţinea în sus o umbrelă închisă, ca semn de recunoaştere a grupului. La fel şi la Hradcany, pe iconicul pod Carol şi pretutindeni pe străzile înguste din Stare Mesto – oraşul vechi. În aceste zone am auzit toate limbile pămîntului – inclusiv româneşte, desigur – mai puţin ceha. Praga e
, face figura revelaţiei turistice a regiunii de după căderea Zidului Berlinului şi nu pare să dorească să se oprească aici. Şi are şanse să ajungă, înaintea Budapestei, la serenitatea turistică a Vienei.
Impresia subiectivă de oraşe intens vizitate mi-a fost confirmată apoi de o căutare sumară pe net. Astfel, în 2013, Budapesta a avut 6,9 milioane de turişti străini, Viena şi Praga – 5,8 şi respectiv 5,5 milioane de turişti străini, iar Bratislava – aproape 650 de mii. În acelaşi an, Bucureştiul, oraş de trei ori cît Bratislava şi comparativ ca populaţie cu Viena, Praga şi Budapesta, nu a ajuns la un milion de turişti străini.
Nu ştiu ce ţine Bucureştiul în urmă faţă de aceste capitale în domeniul turismului. Poate fi vorba de o administraţie debilă şi coruptă, nepăsătoare faţă de locuitorii statornici ai oraşului şi cu atît mai mult indiferentă faţă de cei aflaţi în trecere. Poate fi şi arhitectura afectată probabil mai grav de anii comunismului decît cea a Pragăi, Budapestei sau Bratislavei. Sau poate fi senzaţia de îngrămădeală din oraş; cu ocazia aceleiaşi cercetări am găsit că Bucureştiul are cea mai mică suprafaţă dintre aceste capitale, 285 km2, următoarele fiind Viena (414 km2) şi Praga (496 km2). Ce ştiu mai sigur însă acum este că Bucureştiul s-ar califica cu greu într-un tur turistic al capitalelor est-europene. Poate într-unul al capitalelor balcanice, dar asta e de studiat cu o altă ocazie.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.
Foto: A. Diaconiţă