Iran: de la trei genuri la unul

17 iunie 2021   La porţile orientului

Vechii perși recunoșteau trei genuri, sau cel puțin o veche civilizatie de acum 3.000 de ani descoperită la Hasanlu în nord-vestul Iranului. Concluzia apare într-un studiu care arată că în 20% din mormintele excavate la Hasanlu obiectele găsite lîngă schelete masculine erau din gama celor folosite de obicei de femei și invers, iar pe un vas descoperit în situl arheologic apare imaginea unui bărbat cu barbă îmbrăcat ca o femeie și făcînd activități tradițional atribuite femeilor. Azi, chiar înainte de alegerile prezidențiale, Iranul nu numai că a înregistrat recent decapitarea de către propriul tată a unui tînăr care s-a declarat homosexual, dar mai ales pe scena politică exclude aproape complet peste jumătate din populație, adică femeile. La finalul anului trecut, cu gîndul la alegerile prezidențiale din 18 iunie 2021, s-a reaprins, ca la fiecare scrutin, dezbaterea dacă de data aceasta candidatele vor fi admise în cursă de Consiliul Gardienilor – o instituție cu membri numiți de liderul suprem religios și care are drept de veto asupra legislației adoptate de Parlament și asupra candidaturilor la toate tipurile de alegeri.

 Pierduți printre cuvinte

Întreaga discuție se poartă de ani de zile în jurul prevederilor Constituției. În 2017 și din nou în 2020, un purtător de cuvînt al Consiliului Gardienilor a declarat că nu există nici un motiv legal pentru care o femeie să nu poată deveni președinte al Republicii Islamice. Atît că instituția a respins pe rînd, an de an, toate candidaturile unor femei și nici nu a oferit o interpretare oficială definitivă a unui articol din Constituție care arată că pentru a candida la președinție o persoană trebuie să fie „o personalitate politică”. Problema este că interpretarea tradițională e că „personalitatea” se referă strict la bărbați, o variantă contestată de activiste și de o parte a politicienilor de orientare mai liberală sau moderată. Ba chiar fostul președinte Hașemi Rafsanjani, membru în Consiliul Experților, organism care a redactat Constituția după revoluția islamică din 1977, a declarat că intenția nu a fost deloc ca femeile să fie excluse din cursa prezidențială. Dar nehotărîrea Consiliului Gardienilor stimulează dezbaterea, mai ales că declarația de anul trecut a purtătorului de cuvînt al instituției vine în contradicție cu argumentul cu care a fost respinsă în 1997 prima candidatură a unei femei, Azzam Taleghrani, o activistă pentru drepturile femeilor. Consiliul a spus atunci că articolul din Constituție se referă numai la bărbați. Un argument în plus pe care îl folosesc cei care se opun candidatelor la președinție este că, potrivit legii iraniene, femeile nu pot fi judecători, cu argumentul că nu au luciditatea necesară, și extind regula și pentru postul de președinte. Totuși, și în tabăra conservatoare au apărut voci care susțin că dacă Consiliul Gardienilor ar emite o opinie clară și oficială că femeile pot intra în cursa prezidențială, atunci cu siguranță va exista cel puțin o candidată conservatoare. Însă activistele și societatea civilă de orientare liberală se îndoiesc că ultraconservatorul Consiliu al Gardienilor va permite vreodată femeilor să candideze, inclusiv pentru că cel mai probabil o femeie cu opțiuni politice reformiste ar avea șanse mult mai mari decît un politician reformist, dar bine ancorat în sistem, să spulbere orice candidat conservator sau ultraconservator, în condițiile în care, reformiștii în general au dezamăgit și sînt acum aproape irelevanți politic.

Dominația lui „el”

Pînă acum, de la revoluția islamică încoace, funcția politică și administrativă cea mai înaltă obținută de o femeie în Iran a fost cea de vicepreședinte. Au mai fost și cîteva femei în posturi de ministru cu portofolii ca Sănătatea sau pentru Afaceri sociale. După revoluția islamică, în care au avut un rol crucial, femeile iraniene au pierdut multe drepturi, dar l-au păstrat pe cel de vot, atît că nu pot avea reprezentante decît în Parlament, iar și acolo numărul lor a tot scăzut în ultimii zece ani. Dacă scena politică e masiv dominată de bărbați, în schimb, în afaceri private, iraniencele sînt mult mai prezente. La fel în domeniul artistic (nu și cînd e vorba de solo-uri în public, au voie doar în trupe sau coruri unde vocea le este ascunsă printre cele masculine), în științe, avocatură, în zona de activism social. În plus, potrivit statisticilor oficiale, 60% din absolvenții de studii superioare sînt femei. Este formidabilă forța femeilor iraniene de a se impune în spațiul public, în pofida legislației care limitează sau interzice participarea femeilor în diverse activități economice, sociale sau artistice. Femeile au participat masiv la toate marile mișcări de stradă din ultimii ani, cel mai recent în 2019, iar campanii pornite de femei au atras atenția, de exemplu, anul trecut asupra așa-numitelor „crime de onoare” sau faimoasa campanie „miercurea albă” împotriva obligației de a purta vălul islamic (hejab) și care a avut un succes uriaș, mai ales că au participat și bărbați care se fotografiau cu văl pe cap în semn de solidaritate. Campania a năucit regimul de la Teheran, iar poliția moralei nu reușea să facă față la numărul tot mai mare de femei și tinere care își descopereau părul în public. Campania este în derulare și acum, chiar dacă multe dintre femeile care au participat au fost amendate și chiar arestate ori au primit pedepse cu ani de închisoare.

Prea frumoase

Tradiția luptei pentru drepturi egale nu este nouă. Egalitatea în drepturi figura deja în Revoluția Constituțională din 1906, iar dreptul la vot a fost obținut în 1963, apoi dreptul la divorț în 1975. Pînă la revoluția islamică, femeile erau prezente nu doar în administrație și Parlament, dar și ca judecători, numai că au beneficiat numai femeile din mediul urban sau din clasa medie, nimic spre mai bine însă pentru femeile din păturile mai sărace ori din mediul rural. Evident că întregul climat totalitar al monarhiei Pahlavi le-a afectat pe femei ca și pe restul societății, de unde și motivația pentru participarea în număr mare la toate mișcările de stradă care au dus la revoluția islamică din 1977. Atunci femeile au sperat la și mai multe libertăți, dar au primit exact opusul cînd regimul islamic a anulat aproape toate drepturile obținute pînă atunci. O lovitură grea și simbolică, mai ales pentru femeile educate, a fost impunerea hejab-ului – vălul islamic. În primii ani ai republicii islamice, chador-ul (un văl de obicei negru, lung din cap pînă în picioare, care nu lasă să se vadă decît fața) era norma, considerată sufocantă. Măsura a fost întîmpinată cu un uriaș protest al femeilor la Teheran pe 8 martie 1979, dar fără efect. În timp, multe femei iraniene au reușit să adopte, în pofida fricțiunilor cu poliția moralei, formule tot mai relaxate de îmbrăcăminte „corectă islamic”. „Și fără nici un pic de solidaritate de la feministele din Occident”, mi-a spus una dintre ele, „de exemplu, în cazul protestelor anti-hejab.” Opinia aceasta am auzit-o de la mai multe femei iraniene de-a lungul timpului – senzația că feministele occidentale sînt mai preocupate de dreptul femeilor musulmane din Vest de a purta hejab decît de nedreptatea obligației iraniencelor de a se îmbrăca așa cum spune un regim dominat de bărbați. Pentru multe iranience, respingerea hejab-ului nu e un „capriciu feminin alimentat de decadența occidentală”, cum spun ultraconservatorii, este un simbol. Pentru ele, hejab-ul confirmă percepția că femeia este un obiect, că este periculoasă, că frumusețea ei este un păcat inerent. „Și mai confirmă că noi, femeile, trebuie să îi protejăm de noi înșine, acoperindu-ne, pe bărbații prea slabi ca să reziste tentației”, mi-a spus cu umor Șirin, la un protest anti-hejab, în fața Parlamentului iranian în 2005. Răspunsul regimului atunci, ca și în alte dăți, a fost să trimită voluntari din milițiile islamice revoluționare să le bată. Legat de hejab, reacția printre ultraconservatori și unii politicieni considerați moderați este în cel mai bun caz de ironie, cum mi-a spus cîndva un parlamentar: „Femeile iraniene sînt prea frumoase, trebuie acoperite pentru a le proteja demnitatea”.

Șaria discriminatorie

Problema, mi-a explicat o activistă iraniană, este că „mai toate legile în Iran, inclusiv Constituția, au la bază șaria – legea islamică –, iar aceasta, fiind un cumul de reguli extrem de conservatoare perpetuate sute de ani și care nu au fost adaptate la evoluțiile sociale, este extrem de discriminatorie față de femei și le limitează profund rolul în societate”. Legislația bazată pe șaria afectează absolut fiecare aspect al vieții unei femei în Iran. De exemplu, e nevoie de permisiunea unui tutore bărbat (soț, tată, frate, unchi) pentru ca o femeie să poată obține o slujbă. De asemenea, bărbații au dreptul să ceară divorțul, iar custodia copiilor le este automat acordată dacă doresc. Bărbații pot fi legal poligami, femeile nu. Pedepsele pentru sex premarital sînt foarte dure pentru femei, în general pedepse corporale, dar mult mai rar aplicate bărbaților. Dacă un bărbat își ucide copilul, face doar 10 ani de închisoare, în schimb femeile primesc pedeapsa cu moartea. Si căsătoria minorelor este permisă. După o campanie intensă, activistele iraniene au reușit să ridice vîrsta legală de căsătorie pentru fete la 13 ani și pentru băieți la 15. Atît că în zonele tradiționaliste sînt destule cazuri de fete căsătorite și la 9 ani, doar cu permisiunea părinților, iar potrivit statisticilor oficiale iraniene, numai în vara anului trecut, au fost peste 9.000 de căsătorii ale unor fete cu vîrsta între 10 și 14 ani. În ce privește violența domestică și cea îndreptată în general împotriva femeilor, iraniencele sînt neprotejate. Am asistat într-un tribunal la o „rezolvare” des întîlnită – femeia cu vînătăi încă vizibile pe față și cu documente medicale care atestau răni în urma unor lovituri a fost invitată de către judecător să facă datoria islamică, să își ierte soțul și să nu mai piardă vremea prin tribunale. În Iran, o lege privind violența împotriva femeilor a fost adoptată anul trecut de guvern, după ani de tergiversări. Și asta numai după o tragedie care a zguduit întreaga țară – un tată și-a decapitat fiica sub suspiciunea că ar fi făcut sex premarital. Potrivit activistelor iraniene, cel mai probabil legea va fi ori respinsă, ori în cel mai bun caz diluată pînă aproape de irelevanță de către Consiliul Gardienilor (deja a fost eliminată orice fel de incriminare a violului marital). „Cînd vine vorba despre drepturile femeilor, oficialii regimului îți vor scoate ochii cu toate libertățile pe care le au femeile iraniene prin comparație cu cele din alte țări din spațiul islamic, le place mai ales să dea exemplul Arabiei Saudite sau Afganistanului, să îți spună despre numărul mare de femei de afaceri iraniene care au pus bazele propriilor companii, dar nimic din ce am obținut nu este meritul lor, ci numai al nostru”, mi-a spus o activistă iraniană. Dacă totuși, sub presiunea unei bune părți din societate, legislația devine mai puțin discriminatorie față de femei, rămîne apoi uriașa problemă a aplicării, în special în cazul femeilor din clasele sărace și mai puțin educate. Iar presiunea pare să se simtă tot mai puternic, inclusiv pe fondul șubrezirii accentuate a economiei din cauza sancțiunilor impuse de fosta administrație americană Trump și a pandemiei de COVID-19. Potrivit Departamentului de Statistică al Republicii Islamice, femeile reprezintă numai 18% din forța de muncă activă în Iran, la o populație totală de 84 de milioane din care 69% sînt persoane apte de muncă. Numai 44% din acestea sînt active pe piața muncii. „Republica islamică ne vrea strict în rol de mame și ignoră cu bună știință faptul că un capital uman imens este irosit”, mi-a explicat o profesoară de științe politice. Iar prezența slabă a femeilor în interiorul sistemului politic face lucrurile și mai greu de schimbat. Din nou femeile iraniene, după decizia Consiliului Gardienilor de a respinge toate candidatele la prezidențialele de anul acesta, au de ales doar dintr-o listă de bărbați care pînă acum nu au abordat în campania electorală (cu excepția unui candidat moderat) situația femeilor din Iran și puterea alocată exclusiv unui singur gen.

Carmen Gavrilă este jurnalistă la Radio România, fost corespondent în Iran.

foto: pixabay.com

Mai multe