Anticiclonul rusesc nu cedează

Am căutat să încadrez aceste gînduri ale unui om obișnuit despre conflictul din vecinătatea țării noastre între expozițiune și concluzie, și tocmai acestea mi-au lipsit o bună bucată de vreme. Pînă la un moment dat, cînd am deschis un volum vechi, publicat în 1940, despre care rar auzi: Comedia umană a lui Demostene Botez. Între povestirile așezate în paginile netăiate ale cărții se află una denumită „Anticiclonul”, din care voi extrage titlul articolului și alte două fraze – o expozițiune și o concluzie: „Oamenii pe lîngă care treceam habar n-aveau că încă un mare dezastru ne vine tot din partea Sovietelor, adică de acolo de unde ne venea lumina, altădată, pe cînd soarele făcea astronomie pură și nu se dăduse prin răsăritul simbolic la propagandă subversivă.”

● Privesc producții cinematografice americane și ascult muzică americană de cînd mă știu. Americanii au o societate deschisă, vorbesc mult despre ei, își ecranizează în stil hollywoodian realizările și greșelile, apoi le difuzează în toată „lumea liberă”. Așadar, cred că știu întotdeauna ce se întîmplă în Vest, iar noi ne dorim să oglindim Vestul înspre care privim de la Revoluție încoace. Tot ce discută politicienii între ei în camere închise este apoi disecat și interpretat în mod public cu (aceiași) analiști cunoscători la reputate emisiuni anexate programelor de știri. Așa cum este la CNN, e și la Digi24! Dar oare știm chiar totul? Această „politică deschisă”, excesul de transparență al democrației americane este astăzi privit cu suspiciune în contextul acestui nou atac armat al Rusiei asupra Ucrainei și nu pot să nu mă întreb: de ce?

● Fiind obișnuit cu politica Statelor Unite (hegemonie care integrează, în funcție de anumite interese bine stabilite, orice nație aspirantă la capitalismul democratic), îmi pot da seama cum gîndesc americanii, știu la ce să mă aștept, le pot anticipa mișcările. Ne sînt familiari, îi cunoaștem de atîta vreme. Iar acum cîteva săptămîni ne-am întrebat, tremurînd, dacă ne vor apăra americanii sau dacă ne va apăra vreun stat vestic în caz de atac armat al Rusiei. Dacă americanii își vor afirma cu putere interesele în Europa de sud-est sau se vor retrage liniștiți la adăpostul marelui Atlantic. Păi, dacă ne punem aceste întrebări cu inamicul la ușă, atunci ceva nu este în regulă, am sentimentul că ceva ce nu trebuia să se producă s-a produs deja, o ruptură periculoasă care ne-a propulsat pe noi, românii, în noua ordine mondială despre care se tot vorbește și pentru care nu sîntem pregătiți. Cu alte cuvinte, dacă ajung în situația de a mă întreba dacă partenerul de viață mă dorește, probabil că am simțit opusul, corect?...

● Ceea ce mă îngrijorează și mai mult este că nu știm însă nimic despre rușii de acum. Mă refer la generația mea (millennials), ca să nu mai vorbesc despre generația Z! Tolstoi, Dostoievski aparțineau parcă altei Rusii față de cea pe care o vedem astăzi prin acțiunile lui Putin. Rusia de azi este închisă pentru noi: nu știm despre filmele lor, cultura lor nu o difuzăm și nu o vrem, limba rusă nu ne place, iar politica Rusiei se rezumă la persoana lui Putin și nici asta nu prea ne interesează. Noi privim numai înspre Vest! HBO și Netflix. Acum, însă, ne dăm seama că Rusia trebuie să ne intereseze în permanență, tot la fel cum ne preocupă ideea de cutremur. Iar pe noi, românii, cutremurul nu prea ne preocupă, de unde și problema.

● Trebuie să rămînem orientați spre Europa și America, țara noastră trebuie să adopte o politică externă pro-democratică, să îmbrățișeze o ideologie exterioară deschisă, să facă parte dintr-un grup care se fundamentează pe transparență. Țara noastră are nevoie de aliați puternici, dar trebuie să cunoască Rusia. Dacă îi izolăm, nu îi vom cunoaște. Dacă ne izolăm, nu îi vom cunoaște. Drept urmare, în contextul războiului din Ucraina, nu știm ce intenții are Rusia pentru că nu-i cunoaștem în profunzime. Sînt cu ușa închisă, nu-i înțelegem.

● Din păcate, nu am dat prea mare importanță anului 2014, cînd Rusia a atacat Crimeea (sau am acordat importanța pe care am fost instruiți să o acordăm). Mi s-a părut însă că, pentru noi, subiectul a trecut neobservat. Știm ce forță armată au rușii, dar nu prea discutăm despre asta pentru că nu ne preocupă aspectul. Nu am perceput Rusia ca pe o amenințare. Abia acum, cînd încep să circule cifre și imagini de război, sîntem interesați. Rusia suferă pentru că nu mai prezintă interes în regiune (și asta din 1989 încoace). Avînd în vedere tipul de abordare politică al Rusiei și rușinea traversată de la căderea imperiului, Rusia devine un monstru orgolios și imprevizibil pe care nu poți să-l ignori. „Decît o lume fără Rusia, mai bine fără lume!”, a spus Putin zilele trecute. Iar asta e grav și deosebit de important. Orgoliul rănit al unui tiran populist a condus și la apariția celui de-al Doilea Război Mondial.

● Azi sîntem însă cu războiul lîngă gard și apar oportunități. Vorba lui Napoleon: „Nu deranja un adversar cînd greșește”. Acum este prima dată cînd îi vedem pe ruși ieșiți dintre granițele lor, la luptă cu dispozitive militare. Acum potențialul de a-i observa este mare și trebuie să învățăm cît de mult putem despre ei în aceste zile. Avînd în vedere poziționarea geografică a României, înconjurată de popoare slave, la marginea Europei de sud-est și cea mai apropiată țară NATO de Rusia în partea asta de lume, nu ne permitem luxul de a privi numai înspre Vest.

● După revoluția română am îmbrățișat capitalismul pentru că rezona cu ideea noastră de libertate reprimată în 42 de ani de regim comunist. Nu știam ce înseamnă „libertatea”, însă eram dispuși să o primim de la oricine ne promitea acest deziderat. Astăzi, drum de întoarcere nu mai există. Așadar va trebui să rămînem alături de americani atîta timp cît ei își vor menține sfera de influență în sud-estul continentului european. Dar, geografic vorbind, locul nostru este complicat, iar înțelegerea deplină a riscului potențial care poate să izvorască din regiune va trebui să fie anticipat, observat și gestionat în mod constant de România. Urmărind desfășurarea informațiilor publice despre conflictul armat, am observat cum o lungă perioadă am moțăit liniștiți la umbra NATO care părea că devine mai degrabă o societate comercială decît un construct militar.

● Rușii ne-au dat tuturor un restart, și asta nu e neapărat rău. Vorba lui Einstein, „în mijlocul oricărei crize apar oportunități”. Oportunitatea României este aceea de a se deschide definitiv către America și țările aliate NATO, cu accent pe schimbul de informații (intelligence) și resurse utile în noul context. Acum se justifică alocarea de la buget a unor sume care înainte ar fi stîrnit dezacord public: infrastructură militară, producție farmaceutică și agricultură. Reintroducerea într-un format actualizat a serviciului militar obligatoriu, atît pentru bărbați, cît și pentru femei, devine acum justificată și necesară. Cu Rusia lîngă noi, nevoia de arme, provizii alimentare și medicale crește. Iar solul României este îndeajuns de „fertil” încît să cultivăm toate aceste nevoi. Penultima vizită a unui oficial american în țara noastră a avut loc acum opt ani (în 2014), cînd actualul președinte al SUA, Joe Biden, ne asigura de sprijinul Americii în eventualitatea unui conflict armat în regiune. Pe 11 martie 2022, vicepreședintele SUA, doamna Kamala Harris, a vizitat România, iar cuvintele rostite de aceasta trimit la provocările următorilor ani și oferă context gîndurilor mele: „All you have to do is look at the map!” („Tot ce trebuie să faceți este să priviți harta!“).

„Mi-a rămas de atunci în minte comunicatul frontului aerian și stratosferic prin care se   anunța rezistența sovietelor, întotdeauna așa de bine pregătite: Anticiclonul rusesc nu cedează.”

Alex Gheorghe este jurist, specialist în protecția datelor și implementarea programelor de securitate cibernetică.

Foto: wikimedia commons