Războiul româno-român

la Sofia explodează bombe, la Bucureşti fîsîie pistoale cu apă Aflat la o întîlnire cu ziariştii români la Bruxelles, Stavros Dimas, comisarul pe probleme de Mediu, a declarat: "Normele privind protecţia mediului reprezintă 20% din legislaţia comunitară, ceea ce înseamnă mai mult de 300 de directive şi reglementări". Conform aceluiaşi comisar european, România ar avea nevoie în următorii ani de 27 de miliarde de euro pentru a ajunge la standardele europene. Stavros a amintit, ca măsuri necesare, reducerea poluării industriale (conform directivei privind controlul şi prevenirea poluării industriale, domeniu marcat cu steguleţ roşu la verificarea din toamnă), filtrarea apei potabile (situaţia din prezent mirosind pe alocuri a Ev Mediu), produsele modificate genetic şi chimicalele sau protecţia unor arii cu importanţă deosebită pentru floră şi faună (Agenda 2000 pentru România însemnînd un proiect estimat la 500.000 euro, cu o reţea de situri incluzînd 24 de arii protejate). Comisia Europeană ar avea bani disponibili, însă trebuie sporită capacitatea administrativă, adică proiectele, specialiştii şi implicarea civică, inclusiv a firmelor private, pentru o dezvoltare susţinută. Stavros Dimas este foarte optimist: "Sper ca România să adere la 1 ianuarie 2007; şi dacă se va lucra serios pe plan intern, presînd puternic în domeniile cu probleme, acest deziderat se va îndeplini. Niciodată nu este de ajuns cît faci. Cu cît mai mult, cu atît mai bine pentru România, şi nu numai pentru UE". Mesajul a fost unul singur: muncă pîna la integrare şi după. Cu cîteva zile înainte, Olli Rehn, aflat la Strasbourg să dea piept cu inamicii eurosceptici şi oponenţi ai aderării României, a susţinut şi el data de 1 ianuarie 2007, deşi cu an înainte, mai exact imediat după guvernarea PSD, ideea îi repugna profund. De altfel, la Bucureşti a declarat ulterior că în domeniul priorităţii priorităţilor, adică Justiţia, apreciază eforturile Guvernului, aşteptînd în săptămînile următoare "dovezi tangibile şi rezultate, astfel încît să fie clar că reforma este ireversibilă". Cum este posibil şi ce calamitate politică face ca între timp, la Bucureşti, agenda politicienilor să se concentreze pe orgoliile miticilor naţionali? În presă, informaţiile despre parcursul aderării lasă loc bîrfelor politice şi fotbalului, deşi aderarea la UE ar trebui să fie miza istorică a unei naţiuni obsedate de europenitatea ei nedesăvîrşită. Bătălia dintre Palate, susţinută în mare parte artificial de galeria băgătorilor în seamă de pe margine, a pus dintr-o dată între paranteze dislocarea sistemului semi-oligarhic, iliberal, construit cu atîta încăpăţînare şi zel de Iliescu, Năstase et comp. Lupta împotriva corupţiei, care ne distinge în . comparaţia cu Bulgaria, reformele din finanţe sau agricultură, începutul schimbării la faţă a Justiţiei româneşti sînt puse între paranteze de indivizi cu gură mare şi caracter de nimic. Alte teme se dezbat acum, iar Marko Bela, cuprins de valuri de oportunism bine jucat, a ajuns să pledeze pentru unitatea Alianţei! La summitul de primăvară de la Bruxelles, preşedintele şi primul-ministru au făcut echipă bună, reuşind să susţină eficient aderarea atît în tabăra liberal-democraţiilor, cît şi în cea a popularilor. La Meise, lîngă Bruxelles, în groapa cu lei a creştin-democraţilor europeni, cei mai sceptici cînd vine vorba de aderare, Băsescu reuşise să-şi impună poziţia în faţa unor politicieni alunecoşi ca Elmar Brok (preşedintele Comitetului de Politică Externă al Parlamentului European) sau Edmund Stoiber (liderul bavarezilor creştini sociali). Între timp, lucrurile s-au schimbat radical. Preşedintele şi primul-ministru vorbesc de integrare ca principal "interes naţional", dar te întrebi imediat pentru cine se face aderarea? Mediul sănătos de care vorbea comisarul Dimas, obsesia lui Rehn cu ireversibilitatea reformelor în Justiţie, rezolvarea problemelor sanitar-veterinare din agricultură, restul ce nu încape pe listă, cum vor fi realizate de o guvernare în continuă campanie electorală? Cum se poate continua reformarea sistemului, "presînd puternic în domeniile cu probleme", aşa cum recomanda comisarul Dimas, în condiţiile isteriei balcanice de la Bucureşti? Indivizi cu eticheta de liberal cusută pe creştet de comunist reşapat speculează ieşirile neinspirate ale preşedintelui, iar acesta îi ia la bardă pe mai toţi liberalii, fără să-şi nuanţeze atacurile. Unii dintre susţinătorii lui Băsescu se declară dezamăgiţi, deşi au ştiut că au ales un preşedinte care să lupte cu oligarhia lui Năstase şi nu unul de salon parizian. Există acum o altă variantă, în afara "greilor" fostului regim? Constituţia, o altă eroare produsă de PSD şi de cei pitiţi prin instanţe şi înălţate curţi, încurcă şi mai mult lucrurile prin modul defectuos în care a fost redactată. Avem o republică "semi-prezidenţială", în care preşedintele mediază de capul lui, fiindcă, în mare, îi lipsesc instrumentele legale în acest sens. Un executiv bicefal înseamnă un balaur ale cărui capete se iubesc pe tunuri. Lipsa oricărei opoziţii pe vremea comunismului românesc şi consecinţa sa directă, absenţa experienţei negocierii politice în cazul crizelor de sistem, este un alt motiv al celor întîmplate în sînul Alianţei D.A. Războiul româno-român se vede de la Bruxelles în toată dezvoltarea sa monstruoasă. Ca întotdeauna, vor pierde românii de rînd. În acest ritm, cu alegeri anticipate sau fără, s-ar putea ca Olli Renh să rămînă singur cu integrarea în mînă. Bruxelles, 8 aprilie 2006