Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez

6 ianuarie 2021 La porţile occidentului

Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis, avînd aerul că această criză poate fi rezolvată, pur și simplu, din mers. Regimul cleptocrat din Ungaria al prim-ministrului Viktor Orbán și, la o scară mai mică, guvernul iliberal Lege și Justiție (PiS) din Polonia sfidează cu nerușinare valorile pe care s-a clădit Uniunea Europeană. Acceptarea acestei sfidări ca pe o poziție politică legitimă care merită recunoscută și cu care se poate negocia o soluție de compromis nu face decît să agraveze masiv riscul cu care se confruntă UE în momentul de față.

Realizez și înțeleg presiunea enormă sub care lucrează cancelarul german Angela Merkel. A fost cancelar vreme de cincisprezece ani, iar în septembrie 2021 urmează să se retragă. În condițiile în care președintele francez Emmanuel Macron e absorbit, pentru moment, de tema laicității și de alte probleme serioase de securitate din Franța, Merkel a devenit întrucîtva singurul factor principal de decizie al UE.

Înțeleg de asemenea de ce cancelarul german nu vrea ca încă o țară, Ungaria, să-și anunțe intenția de a părăsi UE, în timpul mandatului ei. Or, se pare că tocmai asta se pregătea să facă Orbán în ultimele zile, deoarece nu-și poate permite ca gradul extrem de corupție al guvernului său să iasă la iveală – ceea ce s-ar fi petrecut inevitabil odată cu condiționarea accesului la fonduri UE prin clauza respectării statului de drept.

Orbán a furat și și-a însușit fraudulos sume vaste în timpul celor zece ani petrecuți la putere, inclusiv fonduri UE de care ar fi trebuit să beneficieze cetățenii Ungariei. Și nu poate accepta impunerea unei limite concrete pentru corupția sa personală și politică, întrucît aceste venituri ilicite sînt lubrifiantul care menține mașinăria guvernării sale în mișcare și pe acoliții săi în funcție.

Faptul că a amenințat cu sabotarea finanțelor UE, printr-un veto împotriva bugetului ei, a fost un pariu disperat din partea lui Orbán. Dar a fost un bluf care ar fi trebuit denunțat. Din nefericire, Merkel a cedat, după cum se pare, în fața șantajului Ungariei și Poloniei.

În momentul în care scriu aceste rînduri, se pare că Merkel a negociat un compromis cu Orbán și cu liderul de facto al Poloniei, viceprim-ministrul Jaroslaw Kaczynski. Acordul pe care Germania l-a făcut cu cele două state rebele membre UE reprezintă cea mai proastă alegere cu putință. Textul acordului, care a transpirat în mass-media și care urmează să fie inclus în declarația finală din această săptămînă de la summit-ul Consiliului European [textul de față a fost publicat pe 10 decembrie 2020 – n. trad.], conține trei erori fundamentale.

În primul rînd, declarația modifică, în substanță și intenție, textul reglementării agreate de instituțiile UE pe 5 noiembrie, slăbind considerabil condiționarea prin respectarea statului de drept. Nici Comisia Europeană și nici Parlamentul European, nemaivorbind de guvernele naționale pentru care integritatea acestei reglementări a fost o preocupare esențială în Consiliul European, nu ar trebui să permită să fie împinse la o parte în felul acesta.

În al doilea rînd, anumite prevederi ale acordului permit prorogarea implementării condiționării prin respectarea statului de drept cu pînă la doi ani. Ceea ce ar fi o izbîndă pentru Orbán, căci ar amîna orice eventuală acțiune pînă după următoarele alegeri parlamentare din Ungaria, în 2022.

Acest răgaz i-ar oferi partidului lui Orbán, Fidesz, suficient timp pentru a schimba legile maghiare și prevederile constituționale, și i-ar îngădui lui Orbán să continue redefinirea semnificației „fondurilor publice” în Ungaria, într-un mod care să-i permită să canalizeze fonduri obținute prin mijloace necinstite de la instituțiile publice către „fundațiile” private controlate de acoliții săi. Cetățenii Ungariei vor fi principalele victime ale acordului încheiat, se pare, de Merkel cu Orbán.

În sfîrșit, declarația propusă pentru summit reprezintă o situație în care Consiliul European acționează dincolo de limitele autorității sale, forțînd capacitatea Comisiei Europene de a interpreta și a acționa asupra unei legislații convenite la nivelul UE. Ceea ce reprezintă un precedent periculos, întrucît reduce independența juridică a Comisiei și contravine potențial Tratatului Uniunii Europene – în spirit, cel puțin.

Acordul, în măsura în care chiar există, este unul abominabil și nesocotește dorințele explicite ale Parlamentului European. Cu toate acestea, în contextul nevoii urgente de a folosi fondul de redresare COVID-19 în valoare de 750 de miliarde de euro, e posibil ca Parlamentul European să-l aprobe.

Tot ceea ce pot face este să exprim indignarea morală pe care îmi imaginez că o resimt oamenii care au crezut în Uniunea Europeană ca într-un protector al valorilor europene și universale. Și vreau de asemenea să avertizez că acest compromis ar putea știrbi iremediabil încrederea cu greu cîștigată de instituțiile europene prin crearea fondului de redresare.

George Soros este preşedintele fundaţiilor Soros Fund Management şi Open Society. Un pionier al industriei hedge-fund, el este autorul mai multor volume, printre care The Alchemy of Finance, The New Paradigm for Financial Markets: The Credit Crisis of 2008 and What it Means și The Tragedy of the European Union: Disintegration or Revival? Cea mai recentă carte: In Defense of Open Society (Public Affairs, 2019).

traducere de Matei PLEȘU