Planurile B ale Rusiei

Nimic nu atrage mai vehement atenţia premierului Vladimir Putin decît comerţul cu gaz; şi nimic nu îl supără mai tare decît atentatele la poziţiile Gazpromului pe piaţa europeană, poziţii mult mai slabe decît sînt adesea înfăţişate. Proiectul conductei Nabucco este în fruntea listei acestui fel de atentate, iar Putin şi-a exprimat de multe ori iritarea în privinţa acestui demers politizat. Ipoteza de lucru la sediul Gazprom este că propriul proiect, South Stream, va lua un avans atît de mare, încît Nabucco va rămîne în urmă şi se va prăbuşi. Totuşi, cum deficitul bugetului federal se apropie de 10% dintr-un PIB în scădere şi cum veniturile tot mai mici ale Gazpromului impun reduceri drastice în programul său de investiţii, consilierii lui Putin trebuie să ia în calcul şi posibilitatea unui viitor diferit pe frontul gazului. Cîntărind perspectiva în care conducta Nabucco chiar ar fi construită cu succes, iar conducta South Stream ar fi întîrziată, Moscova poate opta pentru a interzice conductei "ostile" accesul la sursele de aprovizionare, făcînd Azerbaidjan-ului anumite oferte pe care acesta să nu le poată refuza, în timp ce Turkmenistan-ul ar rămîne deconectat, pe celălalt ţărm al Mării Caspice. Un asemenea sabotaj elegant l-ar bucura pe Putin, dar există şi posibilitatea ca el să devină dornic de a explora oportunităţile de a exporta şi gaz rusesc prin Turcia. Extinderea conductei Blue Stream ar face acest lucru posibil din punct de vedere tehnic, iar cîştigul politic ar consta în slăbirea legăturii dintre Nabucco şi Caucazul de Sud. Nu există multe dubii la Moscova că pentru SUA principalul scop al acestei conducte, camuflat de discursul pe tema securităţii energetice europene, este deschiderea unei noi conexiuni occidentale pentru Azerbaidjan şi pentru Georgia, aşa că manevrele împotriva Washington-ului ar fi o victorie plăcută. Cît despre mult-trîmbiţatele planuri de "diversificare" ale UE, Moscova este înclinată să nu creadă acest lucru şi să presupună că Nabucco nu va conta prea mult. Strategii Gazpromului se aşteaptă ca accentuarea crizei să pună capăt optimismului "verde" privind "ferme de mori de vînt" şi să decidă, dincolo de orice dubiu rezonabil, că gazul natural este cea mai eficientă şi mai ecologică sursă de energie şi că Rusia e furnizorul indispensabil. Căutînd să pună în lumină aceste lucruri evidente, Moscova încurajează ambiţiile Turciei de a deveni un "nod energetic", şi nu doar un coridor de tranzit. Nabucco este o parte importantă din aceste ambiţii, iar Rusia are toate motivele să presupună că, pînă la mijlocul deceniului viitor, Turcia " frustrată de eşecul încercărilor sale disperate de a adera la UE " va da clienţilor europeni bătăi de cap atît de mari în negocierile privind exportul de gaze, încît Gazpromul li se va părea un partener de vis. Ceea ce face Nabucco atît de slab în faza de proiect şi atît de vulnerabil la manipulări mai tîrziu este sprijinul Comisiei Europene pentru acest "diversificator", nu doar fără susţinerea "campionilor" europeni ai energiei dar, de fapt, chiar împotriva dorinţei lor. Gazprom ar putea considera South Stream prea scump pentru a fi realizat, dar strategia sa de a construi alianţe cu ENI, E.ON şi Total s-ar putea dovedi invincibilă. Birocraţii UE nu au nici resurse, nici idei pentru a salva Letonia şi alte economii europene eşuate, astfel că infrastructura energetică a acestora ar putea fi în curînd scoasă la licitaţie " iar Gazpromul nu va pierde şansa să-şi exercite puterea de cumpărare. Spre surprinderea fan-clubului transatlantic al Nabucco, Rusia ar putea sfîrşi prin a deţine o bucată bună din această conductă, care va fi redusă la statutul de afluent minor al Gazpromului. Dr. Pavel K. Baev este profesor cercetător la International Peace Research Institute din Oslo. Anterior a condus secţia de studii politice şi militare a Institutului Europei din cadrul Academiei de Ştiinţe a URSS. Fragmente dintr-un amplu dosar dedicat energiei, pe care îl puteţi citi în Foreign Policy România, nr. 12, care va apărea pe 14 septembrie.