Petrolul nu moare

11 septembrie 2009   La porţile occidentului

O după-amiază liniştită, sub soarele fierbinte al Oklahomei, fără nici un nor şi nici un dram de "volatilitate". Orice în afară de asta. Tot ceea ce se vedea erau rezervoarele somnolente umplute cu petrol, sute de rezervoare, împrăştiate pe culmile deluroase, unele nou-nouţe, unele de peste 70 de ani, iar unele avînd, în interiorul tablei argintii sau portocaliu-ruginii, peste o jumătate de milion de barili de petrol fiecare. Acesta este Cushing (Oklahoma), punctul de colectare al petrolului uşor, dulce, brut, cunoscut drept West Texas Intermediate " sau, simplu, WTI. Este petrolul al cărui preţ se anunţă în fiecare zi, "WTI s-a închis astăzi la…". Cushing s-a autoproclamat "intersecţia conductelor lumii", după cum arată semnul de la intrarea în oraş. Pe aici trece reţeaua de conducte care transportă petrolul din Texas, Oklahoma şi New Mexico, din Louisiana şi Coasta Golfului şi din Canada în rezervoarele din Cushing, de unde cumpărătorii îl achiziţionează înainte de a-l transporta mai departe, la rafinării unde e transformat în benzină, în kerosen, în motorină, în păcură şi în toate celelalte produse pe care le folosesc oamenii. Dar nu acest lucru face ca orăşelul Cushing să fie atît de important. La urma urmei, există şi alte locuri în lume prin care curge mult petrol. Cushing joacă un rol unic în noua industrie globală a petrolului, deoarece WTI este preţul standard în funcţie de care se calculează preţul petrolului. Zilnic, miliarde de "barili pe hîrtie" de petrol uşor, dulce, brut " sînt comercializaţi la Bursa de Mărfuri din New York, în Manhattan. Dar nu numai aici. În cantităţi din ce în ce mai mari şi cu viteza electronului, în jurul lumii are loc un comerţ virtual uluitor, care, indiferent de scara la care se practică, este oarecum dependent de preţul de comercializare a barilului din Cushing. Acest frenetic comerţ zilnic a facilitat transformarea petrolului în ceva nou " nu este numai o marfă fizică, de importanţă critică pentru securitatea şi viabilitatea ţărilor, dar şi un bun financiar, parte a marelui comerţ instantaneu de acţiuni, obligaţiuni, valute şi de orice altceva, care face parte din portofoliul financiar mondial. Astăzi, comerţul zilnic cu acei "barili pe hîrtie" " contracte pentru comercializarea ţiţeiului " este de peste zece ori mai mare decît consumul zilnic mondial de barili fizici de petrol. Să considerăm şi comerţul care are loc la alte burse sau în afara lor, iar proporţia ar putea fi de încă zece ori mai mare. Şi, deşi petrolul curge constant în şi din Cushing cu o viteză impresionantă, de 4 mile pe oră, piaţa globală a petrolului nu este deloc stabilă. De aceea, cînd m-am apucat de lucru la o nouă ediţie a cărţii The Prize şi m-am gîndit la ceea ce s-a schimbat de la începutul anilor ’90, cînd am scris această istorie a celei mai valoroase şi mai greşit înţelese dintre mărfuri, îmi tot venea în minte cuvîntul "volatilitate". Cum să nu fi fost aşa? Într-adevăr, cînd oamenii vorbesc despre volatilitate, se gîndesc adesea la petrol. Pe 11 iulie 2008, WTI a atins 147,27 dolari. Exact cu un an mai tîrziu, era 59,87. Între timp, în decembrie, scăzuse pînă la 32,40 dolari. (Şi să nu uităm, cu puţin mai mult de un deceniu în urmă, era nu mai mult de 10 dolari barilul, iar consumatorii credeau că vor înota pentru totdeauna într-o mare de petrol ieftin.) Aceste variaţii tumultuoase îi afectează pe "hedgeri" (producători de petrol, linii aeriene, dealeri care comercializează combustibilul pentru încălzire etc.) şi pe "speculanţi", jucătorii financiari. Ele apar la preţurile de la pompele de benzină. Agită tensiunile politice şi alimenteză suspiciunile consumatorilor. Volatilitatea este şi cea care face mai dificilă planificarea viitoarelor investiţii în energie, în petrol, în gaz sau în combustibili regenerabili şi alternativi. Şi poate avea un impact de cataclism asupra economiei mondiale. La urma urmei, Detroit a fost pus la pămînt de ceea ce s-a întîmplat la pompele de benzină în 2007 şi în 2008, chiar înaintea crizei financiare. Impactul enorm al acestor variaţii este motivul care i-a determinat, recent, pe premierul britanic Gordon Brown şi pe preşedintele francez Nicolas Sarkozy să facă apel la o soluţie globală împotriva "volatilităţii destructive". Dar " au fost ei forţaţi să adauge " "nu există soluţii facile". Această volatilitate face parte din noua eră a petrolului. Pentru că, deşi Cushing arată aproape la fel ca atunci cînd a fost publicată The Prize, lumea petrolului se prezintă foarte diferit. Unii vorbesc astăzi despre "sfîrşitul petrolului". Dacă e aşa " răspund alţii " intrăm într-o perioadă foarte lungă de rămas-bun. O caracteristică a acestei noi ere este că petrolul a dezvoltat o dublă personalitate " ca marfă fizică, dar acum şi ca bun financiar. Trei alte caracteristici definitorii ale acestei noi ere sînt: globalizarea cererii de petrol, o mare schimbare chiar şi faţă de situaţia de acum un deceniu; apariţia schimbărilor climatice ca factor politic, care conturează deciziile privind cum şi cît petrol folosim pe viitor; şi tendinţa către noi tehnologii, care pot afecta dramatic petrolul, ca şi tot portofoliul energetic. Lista personajelor din afacerile cu petrol a crescut şi s-a schimbat. Unele companii petroliere au devenit "supermajore" " de pildă, ExxonMobil şi Chevron ", în timp ce o serie de companii petroliere internaţionale tradiţionale " precum Amoco şi Arco " au dispărut. "Giganţii petrolului" nu mai înseamnă companiile petroliere internaţionale tradiţionale, cu sigle pe care le recunoşti imediat, la fiecare staţie de benzină, ci companii de stat mult mai mari care, împreună cu guvernele, controlează astăzi peste 80% din rezervele mondiale de petrol. 15 dintre primele 20 de companii petroliere ca mărime sînt acum în proprietatea statelor. Lista comercianţilor de petrol s-a extins şi ea mult. Jocul global al petrolului include astăzi fonduri de pensii, manageri financiari instituţionali, fundaţii şi hedge fund-uri, la fel ca şi investitori individuali sau comercianţi care vînd şi cumpără în aceeaşi zi. Fondurile de pensii şi fundaţiile universitare se consideră angajate în "alocarea bunurilor", protejîndu-se de riscuri şi diversificîndu-şi activitatea pentru a proteja veniturile pensionarilor şi salariile corpului profesoral. Dar, tehnic, şi ele au contribuit la masiva creştere a numărului speculanţilor din petrol. În condiţiile tuturor acestor schimbări, însuşi viitorul acestei mărfi vitale este acum pus serios sub semnul întrebării, dezbătut şi supus unor provocări, chiar dacă lumea va avea nevoie de mai mult petrol ca niciodată. Atît Departamentul pentru Energie al SUA, cît şi Agenţia Internaţională de Energie prognozează că, şi dacă se ia în calcul eficientizarea, consumul global de energie va creşte cu aproape 50% din 2006 şi pînă în 2030 " şi că petrolul va continua să furnizeze 30% sau mai mult din energia mondială în 2030. Dar oare va fi aşa?... (citiţi textul integral în Foreign Policy România, nr. 12, care va apărea pe 14 septembrie) Daniel Yergin este preşedintele companiei de consultanţă IHS Cambridge Energy Research Associates şi autorul cărţii The Prize: The Epic Quest for Oil, Money and Power, distinsă cu Premiul Pulitzer. Cartea a apărut în limba română la Editura Adevărul.

Mai multe