O strategie occidentală pentru o Rusie în declin
Grupul de strategie Aspen, un grup apartinic de experţi în politici externe, coprezidat de Brent Scowcroft, fost consilier pe probleme de securitate naţională al SUA, şi de mine, s-a confruntat de curînd cu problema modului în care trebuie reacţionat la intervenţia Rusiei din Ucraina. NATO se confruntă acum cu aceeaşi problemă.
Chiar dacă trebuie să se opună încălcării de către preşedintele rus Vladimir Putin a reglementării de după 1945, care interzicea revendicarea de teritorii prin forţă, Occidentul nu trebuie să izoleze complet Rusia, o ţară cu care împărtăşeşte interese comune în ceea ce priveşte securitatea nucleară, neproliferarea, antiterorismul, zona arctică şi problemele regionale precum Iranul şi Afganistanul. Mai mult, simpla situare geografică îl avantajează pe Putin, în cazul unei escaladări a conflictului din Ucraina.
Este firesc ca stratagemele lui Putin să înfurie, dar furia nu este o strategie. Occidentul trebuie să impună sancţiuni financiare şi în domeniul energetic, pentru a descuraja acţiunile Rusiei în Ucraina, dar totodată nu trebuie să piardă din vedere necesitatea colaborării cu Rusia pe alte probleme. Nu e uşor să împaci aceste două obiective şi nici una dintre părţi n-ar avea de cîştigat dintr-un nou Război Rece. De aceea, nu e de mirare că, în materie de recomandări politice concrete, grupul Aspen s-a divizat în două tabere: cei pro constrîngere şi cei pro negociere.
Această dilemă trebuie privită dintr-o perspectivă pe termen lung: ce fel de Rusie sperăm să vedem peste zece ani? În pofida utilizării agresive a forţei de către Putin şi a propagandei lui furtunoase, Rusia e o ţară în declin. Strategia obtuză a lui Putin de a se orienta către Est, în vreme ce porneşte un război neconvenţional cu Occidentul, va transforma Rusia în benzinăria Chinei, privîndu-i economia de capitalul, tehnologia şi conexiunile occidentale de care are nevoie.
Unii dintre oponenţii Rusiei ar putea saluta declinul ţării, pe motiv că problema se va rezolva astfel de la sine. Dar acesta e un fel îngust de a vedea lucrurile. Cu un secol în urmă, declinul imperiilor austro-ungar şi otoman s-a dovedit a fi cît se poate de dăunător pentru sistemul internaţional. Un declin treptat, precum cel al Romei antice sau al Spaniei secolului al XVIII-lea, este mai puţin nociv decît unul brusc. Dar cel mai bun scenariu ar presupune, în ultimă instanţă, o redresare şi reechilibrare a Rusiei în următorii zece ani.
Semnele declinului rusesc se văd peste tot. Creşterea preţurilor petrolului, la începutul noului secol, a stimulat artificial economia, determinîndu-i pe Goldman Sachs să includă Rusia în grupa celor mai mari pieţe în curs de dezvoltare, ale lumii (ca una dintre ţările BRIC, alături de Brazilia, India şi China). Şi totuşi, această creştere a dispărut astăzi. PIB-ul Rusiei este o şeptime din cel al Americii, iar venitul pe cap de locuitor de 18.000 de dolari (la paritatea puterii de cumpărare) reprezintă aproximativ o treime din cel al SUA.
Petrolul şi gazele naturale reprezintă două treimi din exporturile Rusiei, jumătate din bugetul de stat şi 20% din PIB, în vreme ce exporturile de înaltă tehnologie reprezintă doar 7% din exportul de bunuri manufacturate (comparat cu 28% în SUA). Resursele sînt alocate ineficient la nivelul întregii economii, pe fondul unor structuri instituţionale şi legale corupte, care obstrucţionează investiţiile private. Comportamentul brutal al lui Putin a semănat neîncredere, în pofida farmecului culturii ruse tradiţionale şi a apelurilor sale de a miza în mai mare măsură pe soft power. Străinii care se uită la filme ruseşti sînt puţini la număr şi nici una dintre universităţile ruseşti nu a fost nominalizată în lista celor mai bune 100 de universităţi din lume.
Probabilitatea unei fragmentări etnice este mai redusă decît în perioada sovietică, dar constituie încă o problemă în Caucaz. Naţionalităţile nonruse însumau o jumătate din populaţia URSS, în vreme ce acum reprezintă 20% din populaţia Federaţiei Ruse şi ocupă 30% din teritoriul ei.
Sistemul de sănătate publică este în derivă. Rata natalităţii este în scădere, mortalitatea e în creştere, iar speranţa medie de viaţă a bărbatului rus este cu puţin peste 60 de ani. Estimările pe termen mediu ale demografilor ONU sugerează că populaţia Rusiei ar putea scădea de la 145 de milioane, astăzi, la 121 de milioane, pînă la jumătatea secolului XXI.
Chiar dacă Rusia pare să fie în acest moment o republică bananieră industrială, ea are încă în perspectivă mai multe evoluţii posibile. Rusia beneficiază de resurse umane înzestrate, iar anumite sectoare, cum ar fi industria de apărare, pot realiza produse sofisticate. Unii analişti sînt de părere că Rusia ar fi capabilă să-şi depăşească problemele, prin reforme şi modernizare.
Fostul preşedinte Dmitri Medvedev, care se temea că Rusia ar putea cădea în aşa-numita „capcană a venitului mediu“, în loc să acceadă la titlul de ţară dezvoltată, a elaborat o serie de planuri tocmai în acest scop. Dar puţine dintre măsuri au apucat să fie implementate, din cauza corupţiei dezlănţuite. Sub guvernarea lui Putin, tranziţia postimperială a ţării a eşuat, iar Rusia a rămas preocupată de poziţia ei în lume şi scindată între identitatea ei europeană şi cea slavofilă.
Putin duce lipsa unei strategii de redresare a Rusiei pe termen lung şi reacţionează oportunist – chiar dacă uneori cu succes, pe termen scurt – la problemele de siguranţă internă, la presupusele ameninţări externe şi în faţa slăbiciunilor vecinilor săi. Rusia a devenit un prădător revizionist al statu-quo-ului internaţional, care îşi doreşte să fie un catalizator, şi pentru alte puteri revizioniste.
Dar ideologia antiliberală şi naţionalismul rus constituie o bază precară pentru soft power-ul de care ţara are nevoie spre a-şi consolida influenţa regională şi globală. Perspectivele ca o uniune euro-asiatică condusă de Rusia să poată concura cu Uniunea Europeană sînt astfel limitate.
Oricare va fi rezultatul revizionismului lui Putin, armele nucleare ale Rusiei, petrolul, gazele naturale, competenţele în materie de tehnologie cibernetică şi apropierea de Europa îi vor livra mijloacele necesare pentru a crea probleme Occidentului şi sistemului internaţional.
Elaborarea şi implementarea unei strategii care să controleze comportamentul lui Putin, dar care să menţină totodată o colaborare pe termen lung cu Rusia, reprezintă una dintre cele mai importante sarcini cu care comunitatea internaţională se confruntă astăzi.
Joseph S. Nye este profesor la Harvard şi autor al cărţii The Future of Power.
©Project Syndicate
traducere de Matei PLEŞU