Metehnele hipercorectitudinii politice

31 ianuarie 2009   La porţile occidentului

Multiculturalismul, politica de integrare, toleranţa sînt concepte şi practici care, în pofida stringenţelor crizei financiare, rămîn în deplină actualitate. Dovada o oferă între altele şi recentul volum al publicistului Henryk M. Broder, intitulat Critica toleranţei pure. Autorul, dotat cu un temut spirit polemic riscînd uneori şi derapaje ceva mai agresive, nu este singurul care în ultima vreme dezvăluie metehnele hipercorectitudinii politice. Între acestea, ocultarea unei anumite realităţi din teama de a nu leza sensibilităţile unor minorităţi. Deja în volumul precedent, intitulat Ura, capitulăm!, Broder deplîngea intimidarea Occidentului de către ameninţările fundamentaliştilor islamici, prezentînd argumente şi cazuri concrete, între care notoria Fatwa, ce atîrnă ca o spadă a lui Damocles deasupra capului autorului Versetelor Satanice, Salman Rushdie (sentinţă, din fericire... neexecutată) ori războiul caricaturilor, declanşat de Jyllands Posten în 2005 prin publicarea unor imagini reprezentîndu-l pe profetul Mohammed. Deja foarte lungă, lista exemplelor rămîne deschisă, cazul cel mai recent oferindu-l romanul scriitoarei Sherry Jones, Giuvaerul din Medina. Editura Random House a stopat preventiv şi temporar, la avizul unor experţi, publicarea cărţii, de teama unor reacţii ale fanaticilor islamişti. În Germania, în 2006, premiera operei Idomeneo de Mozart în regia lui Hans Neuenfels a fost într-un prim moment contramandată, pentru ca, ulterior, după intense dezbateri, ea să aibă totuşi loc, demonstrativ, în prezenţa unor reprezentanţi ai Guvernului de la Berlin. Capitolul unor incompatibilităţi culturale şi de mentalitate între Occidentul raţionalist şi secularizat şi islam, reperate în Europa de Vest, unde trăieşte deja o puternică minoritate islamică (doar în Germania ea numără peste 3 milioane de persoane şi circa 200 de moschei) îşi află locul şi în noua carte a lui Henryk M. Broder, intitulată Critica toleranţei pure. Dar de astă dată, publicistul se opreşte cu insistenţă şi asupra excesivei toleranţe cu care sînt trataţi delincvenţii de către poliţie şi organele de justiţie, inclusiv recidiviştii înrăiţi. Autorul incriminează şi "înţelegerea" cu totul deplasată, manifestată de societăţile civilizate apusene faţă de obiceiuri arhaice şi barbare încă "în vigoare" la unii imigranţi, musulmani în special, chiar după decenii de viaţă petrecute în Apus. Mizînd doar prin jocul de cuvinte din titlu, nu însă şi prin conţinutul volumului, pe analogia cu tratatul lui Kant Critica raţiunii pure, Broder dă în titlurile capitolelor cîteva definiţii "scandaloase", dar, din păcate, prea adesea veridice "toleranţei", pornind de la etimologia termenului: a tolera înseamnă a suporta. În viziunea autorului, întemeiată pe cazuri concrete descrise în carte, toleranţa ar fi "dragostea faţă de un obiect nedemn", "perfecţionarea bunelor maniere", "prelungirea descumpănirii cu alte mijloace", "voinţa de a fi neputincios", "îngăduinţa faţă de recidivişti", "refugiul într-un voluntarism impus". Ideea fundamentală a cărţii lui Henryk M. Broder este un avertisment, polemic, incomod, dar demn de luat în serios. Împinsă la extrem, toleranţa faţă de ideile şi acţiunile minore, singulare, dar cumulate, care sfidează, încalcă, urmăresc distrugerea valorilor statului de drept, ale democraţiei şi libertăţii, va contribui ea însăşi la reala distrugere a acestor cîştiguri ale civilizaţiei Apusului. Ce-i de făcut? Deşi nu răspunde acestei întrebări, Henryk M. Broder dă totuşi de înţeles că toleranţa, ca orice valoare, trebuie, în anumite situaţii, bine drămuită. Un manifest împotriva scoaterii la mezat a valorilor Apusului Ultima carte a scriitorului german originar din România, Richard Wagner, o culegere de reflecţii despre riscul unei eroziuni a identităţii europene şi a valorilor Occidentului, constituie şi una dintre noutăţile publicistice la Tîrgul de Carte de la Frankfurt pe Main. "Problema este că nu prea mai ştim cît de mult datorăm Occidentului. Şi fiindcă nu ştim, nu ştim nici ce avem de apărat." Enunţul cu vădite valenţe programatice este formulat de Richard Wagner în paginile recentei sale cărţi, Es reicht! (Ajunge!), amintind măcar prin titlu de manifestul lui Emile Zola, "J’accuse!". Şi într-adevăr, ultima scriere a autorului german originar din România, laureatul din acest an al Premiului literar Georg Dehio pentru întreaga sa operă, este un manifest sau, dacă vrem, o notă de protest "împotriva scoaterii la mezat a sistemului nostru de valori", cum se afirmă în subtitlu. Richard Wagner nu este un autor comod în peisajul publicisticii germane. Deja penultimul său volum de eseuri, intitulat Orizontul german, i-a iritat pe unii recenzenţi prea puţin obişnuiţi ca un scriitor originar din sud-estul Europei să ia sub lupă cu sarcasm şi ironie, distanţă critică şi umor, unele aspecte discutabile ale republicii federale. Detestînd ipocrizia şi oportunismul, Wagner este un adversar declarat al hipercorectitudinii politice, înrudindu-se într-un anume fel cu Henryk M. Broder, un alt publicist german, virulent şi polemic, dar mai puţin reflexiv şi analitic. Ultima carte a acestuia, intitulată Critica toleranţei pure, este un adevărat rechizitoriu la adresa unei justiţii şi ordini publice occidentale, germane în ocurenţă, mult prea îngăduitoare faţă de delincvenţi, timorată de numeroase precepte, tabuuri, prejudecăţi şi interdicţii, ignorînd pericolul unei insidioase islamizări a Occidentului şi potenţialul agresiv al fanatismului islamist. Spre deosebire însă de Broder, care inventariază cazurile pentru a deduce abia după acumularea lor o concluzie tranşantă şi explozivă, demersul lui Richard Wagner este unul invers: de la valori şi concepte la situaţiile şi cazurile particulare. Sistemul de valori şi credinţe la care o societate aderă şi pe care le împărtăşeşte configurează şi profilul ei identitar. Globalizarea impune însă redefinirea identităţii nu numai din perspectiva valorilor, ci şi a intereselor. Cele peste 150 de pagini ale cărţii nu alcătuiesc un tratat academic, ci mai degrabă o cronică a lumii de azi, focalizînd valorile Occidentului, pericolul islamist, relaţiile cu Rusia şi China, Bizanţul, Occidentul, Europa de Est şi cea de Vest, America, feminismul şi doctrinele pedagogice ale antiautoritarismului, cu efectele sale deplorabile, fanatismul ecologic, mitul spulberat al multiculturalismului şi maniile ideologice ale generaţiei ’68. Scrierea însumează şi analizează pe alocuri principalii factori care erodează din interior identitatea europeană. Iată doar un singur exemplu: societatea europeană modernă este secularizată, dar rădăcinile ei religioase, creştine sau iudeo-creştine, dăinuie încă. Cu toate acestea, bisericile sînt goale, spiritele noastre - agitate, iar religia care a părăsit catedralele nu-şi mai află ecoul cuvenit în lăcaşul adăpostind nu o comunitate, ci nişte indivizi plictisiţi ori descumpăniţi. Richard Wagner este funciarmente un anti-oportunist. Una dintre dovezi o furnizează pledoaria sa pentru o "Uniune Europeană fără Turcia", subcapitol care se încheie cu scenariul fictiv al unei Europe după aderarea ţării de la Bosfor şi Dardanele. Ironia întîmplării face ca la actuala ediţie a Tîrgului de Carte de la Frankfurt Turcia să fie invitata de onoare, iar în ceremonia de inaugurare, ministrul federal de Externe, Frank-Walter Steinmeier, să fi alimentat speranţele Ankarei, într-o primire a ei în Uniunea Europeană. Cartea apărută la Aufbau Verlag din Berlin, expusă desigur şi la Frankfurt, unde, din păcate, Richard Wagner nu este prezent de astă dată, este în cele din urmă o inteligentă, provocatoare, polemică şi incisivă pledoarie pentru revenirea la valorile care fundamentează identitatea europeană dezvăluind tocmai tendinţele şi dogmele care riscă să ne îndepărteze defintiv de rădăcinile noastre comune. Nu întîmplător, acest original manifest împotriva scoaterii la mezat a valorilor noastre îi este dedicat lui Theo van Gogh, regizorul olandez înjunghiat în plină zi de un islamist fanatic.

Mai multe